Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Creșterea prețurilor nu dă semne de oboseală, iar fiecare drum pe care oamenii îl fac la magazine prezintă o experiență deprimantă. Ceea ce au cumpărat ieri cu un anumit preț astăzi abia dacă reușește să se mai mențină la același nivel. Situația aceasta e răspândită în mai toată lumea, și nu se mărginește doar la România. În Anglia, prețul unei halbe de bere a atins pentru prima dată 8 lire, prețul mediu crescând cu mai bine de 70% față de acum 15 ani, în timpul crizei financiare. În România, prețul la uleiul de la floarea soarelui era în ianuarie 2020, aproximativ 4 lei, iar astăzi prețul a ajuns la aproximativ 10 lei.
Bineînțeles că e vorba doar de două exemple iar ele prezintă creșterile cele mai spectaculoase. Cu toate acestea, reiese limpede chiar și din statisticile oficiale că inflația riscă să devină principala amenințare economică, iar veniturile oamenilor se evaporă cu fiecare vizită la magazin sau factură primită.
În aceste condiții, întrebarea firească este când se va termina toată această ascensiune a prețurilor. Politicienii și bancherii centrali refuză să accepte vreo responsabilitate, vorbind cu obstinație despre rolul decisiv pe care-l joacă invazia rusă din Ucraina asupra prețurilor. Cu toate acestea, după cum au arătat în repetate rânduri profesori și analiști economici, rolul Rusiei și Ucrainei în dinamica prețurilor mondiale, inclusiv cele la produse agricole, nu este chiar atât de apăsător pe cât s-ar părea la prima vedere. În 2020, Ucraina a produs 4% din grâul mondial, iar Rusia a produs în aceeași perioadă 10%, ceea ce înseamnă că trebuie căutată în altă direcție explicația pentru această problemă.
În aceeași ordine de idei, după cum s-a putut observa destul de clar, prețurile și-au început urcușul vertiginos cu destul timp înainte ca vreun soldat sau rachetă rusă să lovească teritoriul Ucrainei.
Fără doar și poate, explicația cea mai coerentă și plauzibilă economic are legătură cu enorma expansiune monetară a băncilor centrale din timpul pandemiei și care a continuat chiar și după ce economiile s-au redeschis.
Motivul pentru care prețurile cresc este acela că există bani foarte mulți în piață, iar acești provin din dobânzile laxe practicate de băncile centrale și din politica de cheltuieli guvernamentale nesăbuite. În continuare, de pildă, Banca Central Europeană are o politică expansionistă, anunțând o modestă creștere a dobânzii de politică monetară, de numai 0,25 puncte procentuale, la următoare ședință a consiliului băncii. Conform propriilor estimări ale instituției europene, inflația din zona euro ar urma să ajungă la sfârșitul anului la 6,8%. Este o prognoză cel puțin optimistă în cotextul în care în luna mai inflația a ajuns în zona euro la 8,1%.
Dacă în Europa nu există mare interes în rândul bancherilor centrali pentru o stabilizare a inflației, veștile care vin din mediul politic nu sunt mai bune. În România, dar nu numai, nu transpare niciun interes pentru o politică mai restrictivă și cumpătată în privința cheltuielilor bugetare, deși inflația a mușcat serios din veniturile oamenilor și a funcționat de facto ca un impozit ascuns.
Așadar, până ce nu va fi stopată această politică a banilor ieftini nu există absolut nicio șansă să asistăm la o regresiune a prețurilor. Chiar dacă oamenii vor cheltui mai puțin, își vor restrânge cumpărăturile și în general vor trăi mult mai prost, prețurile vor continua să urce, iar produsele vor fi, foarte probabil din ce în ce mai puține și de o calitate îndoielnică, pe măsură ce unii producători sau sortimente vor fi scoase de pe piață de inflație și de penuria asociată ei. Experiența anilor 90 din România ar trebui să reprezinte o bornă utilă pentru cineva care dorește să-și facă o idee despre cum ar putea arăta lucrurile în continuare, în cazul în care băncile centrale și guvernul nu iau măsuri solide.
În plus, cu cât guvernul și băncile vor întârzia sau vor ezita să pună în aplicare măsuri de austeritate reală, adică majorarea dobânzilor și reducerea deficitului bugetar, cu atât aterizarea va fi mult mai dură și cu un cost economic și social mult mai mare, pentru un număr tot mai mare de oameni.
