fbpx

Germania se pregătește de o iarnă sumbră

Tocmai în momentul în care credeai că piața de energie europeană nu poate fi mai haotică și mai imprevizibilă, în sensul cel mai rău, autoritățile germane au  anunțat că proiectul North Stream nu va fi autorizat în condițiile actuale.

Într-o declarație făcută duminică seara, noul ministru german de externe Annalena Baerbock a afirmat că nu poate fi reglementat acest proiect deoarece încalcă legislația Uniunii Europene.  Toate cele trei partide care comun arcul de guvernare, social-democrații, verzii și democrații, au picat de acord asupra faptului că toate proiectele energetice, inclusiv North Stream 2, trebuie să fie în acord cu legislația europeană în domeniul energetic.

Potrivit ministrului Baerbock, un alt factor luat în considerare de autoritățile germane a fost situația de la granița Rusiei cu Ucraina, unde Moscova a mobilizat aproximativ 100.000 de trupe.

În urma acestei declarații, prețul de referință al gazelor naturale a urcat cu 10% luni dimineața, la valoarea de 115.70 euro/megawatti oră, cu puțin sub recordul de 117.50/MWh stabilit în octombrie.

Gazoductul North Stream 2 este finalizat și ar dubla capacitatea de livrare a gazelor dinspre Rusia către Europa. Totuși, proiectul nu a fost aprobat de către autoritățile germane deoarece atât factorii de decizie americani și europeni consideră că acest proiect ar întări dependența UE de gazul rusesc și i-ar permite Moscovei să constrângă politic și economic Ucraina, care se bucură în prezent de comisioanele de tranzit ale gazoductelor rusești.

Oricât de delicată pare în acest moment situația energetică a Germaniei, ea va fi cu siguranță și mai problematică, în special din cauza deciziei autorităților federale de a închide cele 11 centrale energetice bazate pe cărbune, dar și ultimele trei, și cele mai moderne, centrale nucleare, până la sfârșitul anului viitor.

La puțină vreme după accidentul de la Fukushim, (fostul) cancelar Angela Merkel anunța că Germania își va închide imediat  cele opt centrale atomice vechi. În mai, anul acesta a decis să închidă până în 2022 alte nouă centrale nucleare moderne. Trei au fost deja închise, restul urmând să fie trase pe linie moartă până la finalul anului viitor. Contribuția nucleară a Germaniei la producția de energie a Germaniei s-a redus de la 25% la 11,3% iar în curând va fi zero.

Conform teoriei energetice acum prevalente, acest deficit va fi acoperit de regenerabile, doar că în realitate lucrurile nu stau astfel. Cărbunele a rămas principala sursă de energie a Germaniei în 2021, iar energia solară și cea eoliană nu au reușit să acopere deficitul. Drept urmare, singura soluție de a compensa această absență a fost apelul la gazul rusesc.

În aceste condiții, este greu de înțeles nu atât decizia Germaniei de a bloca, pentru moment, proiectul North Stream 2, cât hotărârea de a renunța la cele mai bune arme ale sale energetice în negocierea unui viitor cât mai stabil social și energetic. Mulți analiști nu exclud posibile pene de curent, mai ales în condițiile unei ierni mai dure. Dar chiar și fără acest scenariu sumbru, consecința deja vizibilă o reprezintă prețurile din ce în ce mai mari la energie care se resimt în toate domeniile și care pot arunca în haos o societate din ce în ce mai tensionată, dacă luăm în calcul faptul că e vorba de al doilea an de pandemie.

Cu toate păcatele climatice pe care le presupune energia convențională, un lucru  rareori menționat e legat de costurile pe care le implică și așa numita energie verde. Parcurile eoliene omoară păsările migratoare și distrug peisajele. Panourile solare sunt realizate în China prin muncă forțată. Realizarea, ca și trimiterea lor ca reziduuri, presupune emiterea de substanțe nocive în mediu. Bineînțeles că și energia nucleară are costurile și riscurile ei, imense.
Totuși, trăgând linie este mai mult decât evident, sau cel puțin ar trebui să fie, că nicio altă tehnologie nu poate înlocui rapid generarea de electricitate, așa cum se face ea în mod convențional în Europa și peste tot în lumea.

Acest adevăr banal și evident pare să fie uitat de politicieni germani și cei europeni în goana lor după promisiuni climatice imposibil de onorat, sau realizabile la niște costuri umane și fiscale enorme. Pierzătorii vor fi din nou categoriile cele mai sărace și defavorizate, iar spectrul unor mișcări sociale nu ar trebui neglijat.

 

.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Ucraina caută țapi ispășitori în România

Legislația, promovată de experții ucraineni și adoptată de guvernul de la Kiev, de interzicere a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.