De la solar la cincinal!

În pofida rateurilor istorice pe care le-a provocat, planificarea centrală are în continuare o imagine pozitivă, în special în rândul politicienilor de stânga, dar nu numai.

Ultimul exemplu: socialistul șef al Uniunii Europene pentru climă, Franciscus Cornelis Gerardus Maria (Frans) Timmermans, a anunțată că UE va face presiuni pentru un angajament global la COP28 pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili „cu mult înainte de 2050”.

Ambițiile planificatoare ale lui Timmermans nu s-au oprit aici. Acesta a declarat că UE dorește ca guvernele să semneze un angajament la nivel global cu trei elemente principale: triplarea ritmului de instalare de capacități de producție din surse regenerabile până în 2030, dublarea ratelor anuale de creștere a eficienței energetice (o formă elegantă de invitație a reducere a consumului) și o eliminare treptată accelerată a combustibililor fosili cu un rol „rezidual” pentru tehnologiile de reducere a emisiilor de carbon.

Ultimul punct se referă la utilizarea captării și stocării dioxidului de carbon, un termen generic pentru o serie de procese care vizează captarea emisiilor de CO2 cauzate de arderea combustibililor fosili.

Acest procedeu a provocat dezbateri între țările producătoare de petrol și gaze, printre care și România, care susțin necesitatea consumului de combustibili fosili, și activiștii și o serie de națiuni progresiste, care susțin că utilizarea sa va stimula în continuare industria combustibililor fosili, fapt ce va prelungi criza climatică.

Potrivit Conform previziunilor Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), utilizarea cărbunelui, petrolului și gazelor naturale trebuie să scadă cu 90%, 80% și, respectiv, 70% între 2021 și 2050, pentru a fi atinsă ținta de zero emisii de carbon până la jumătatea secolului, lucru ușor de spus însă greu de făcut.

Celălalt mare angajament al UE este triplarea ratei anuale de utilizare a energiei din surse regenerabile până în 2030.

Potrivit comisarului pentru energie, Kadri Simson, propunerea vizează un „angajament voluntar, fără caracter obligatoriu” pe care alte țări să îl semneze.

Obiectivul se bazează tot pe o evaluare AIE. Potrivit organizației de la Viena, în lume există în prezent o capacitate de energie regenerabilă instalată de aproximativ 3.300 GW. Pentru a avea o șansă de limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, aproximativ 1.000 GW ar trebui adăugați în fiecare an până în 2030, triplând cantitatea totală la 10.350 GW.

Problema e că problema este mult mai complicată decât pare la prima vedere.

Istoria energiei solare, de exemplu, începe undeva în 1839. Iar primul TW de energie solară a fost atins de-abia în 2022, după 183 de ani.

E drept că în prezent se estimează că pentru atingerea celui de-al doilea TW vor fi necesari doar alți 3 ani, însă nu unul cât speră UE și AEI.

Iar ceea ce împiedică explozia instalării de energie solară în acest moment nu ține de partea de ofertă, nici măcar de costuri de producție. Prețurile panourilor solare se prăbușesc, există o mulțime de oferte pe piață. Razele soarelui și panourile sunt probabil cea mai ieftină sursă de energie electrică în multe locuri.

Principala piedică în calea construirii următorului TW într-un singur an sunt rețele de transport și de distribuție. Din punct de vedere istoric, energia solară a avut un statut privilegiat, de free rider. Ea a exploatat rețeaua deja existentă. Numai că aceasta a fost concepută pentru alte forme de energie, mult mai stabile și mai puțin volatile.

Există într-adevăr unele zone în care noi capacități regenerabile pot fi racordate la rețea fără a afecta sistemele naționale, însă acestea încep să fie din ce în ce mai rare.

De aceea sunt necesare investiții considerabile în întărirea rețelelor, în automatizarea lor și în capacități de stocare. În plus, capacitățile n-ar trebui instalate direct pe terenuri agricole de calitate, ci pe acoperișurile caselor sau al garajelor. Iar pentru asta e nevoie de construcții și materiale suplimentare, dar și de forță de muncă.

Numai că toate aceste lucruri înseamnă costuri mai mari, care practic dublează investiția inițială.

Iar principalul adversar al energiei regenerabile, în pofida subvenției pe care o primește de la toate guvernele, este o lege economică: cea a utilității marginale descrescătoare.

Aceasta spune că utilitatea oferită de consumul fiecărei unități suplimentare dintr-un bun scade pe măsură ce crește consumul acestui bun.

Iar pe partea de ofertă, există deja un corolar al acestei legi, denumit “canibalizarea producătorilor”.

Aceștia produc din ce în ce mai mult în același timp, ziua în amiaza mare, cât e soare, de unde și prețurile negative de pe bursele de specialitate.

În viitor, probabil că inclusiv consumatorii finali vor fi plătiți să consume energie la orele cu producție de vârf. Numai că acest lucru va diminua profitabilitatea investițiilor în producția de energie regenerabilă, care în absența subvențiilor statelor ar deveni o afacere păguboasă. Cu alte cuvinte, s-ar trece de punctul în care prețul mediu al unui MWh de energie consumat (nu numai la ore de vârf) va fi mai redus decât costul de producție al acelui MWh.