fbpx

Dumitru Nancu: „Impact fiscal IMM Invest (cel mai mare parteneriat public-privat) – fiecare leu garantat de FNGCIMM a întors 12 lei”

IMM Invest, cel mai mare parteriat public-privat, programul gestionat de Fondul Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a fost poziționat – de Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI) – pe primul loc în Europa prin impactul său fiscal. 

Fiecare leu garantat de FNGCIMM a avut un efect fiscal direct de 12 lei. Anunțul a fost făcut de Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM, în cadrul Conferinței GÂNDUL „Banking Innovators SUMMIT” – Oportunități pentru sistemul bancar românesc – Inspirație din modelele europene.

Rezultatele programului IMM Invest au fost confirmate atât de BEI și  FEI, cât și de un raport al asiguratorului de credite COFACE.

“În ultimul raport al BEI și al FEI a fost declarat IMM Invest, prin Fondul Național de Garantare, pe primul loc în Uniunea Europeană prin impactul fiscal. Am avut aici pe domnul profesor Păun, cu care am început împreună programul IMM Invest în 2020, l-am continuat împreună cu domnul ministru Nazare și îi mulțumesc că pe perioada mandatului său schema programul IMM Invest Plus a fost cea mai bugetată schemă din Uniunea Europeană, pe cadrul COVID și după aia a început cu Ucraina, și am continuat cu domnul ministru Câciu în anii 2022-2023, în care, la fel, IMM Invest Plus a ajuns la să fie considerat cel mai important instrument financiar și cel mai mare parteneriat public-privat din România”, a precizat Dumitru Nancu.

„Acolo vedem clar impactul indirect și investițiile care sunt clar focalizate pe impactul fiscal direct

Conform raportului COFACE, impactul fiscal a fost net pozitiv.

“Noi am făcut un impact fiscal al acestui instrument financiar împreună cu COFACE, care este lider de piață în analiză financiară, și am dovedit că pentru fiecare leu garantat prin Fondul Național de Garantare (FNGCIMM) prin intermediul programului IMM Invest, companiile beneficiare întorc în economie, în următorii 5 ani, 12 lei prin efectul fiscal direct, adică TVA, contribuții sociale, impozit aplicat profitului, cât și indirect pentru că IMM invest, fie că vorbim IMM Invest plus, IMM Plus, cum este acum, are două facilități. O linie capital de lucru pe sistemul revolving, în care practic îți achiți tot ce înseamnă datoriile la stat către furnizori. Deci acolo vedem clar impactul indirect și investițiile care sunt clar focalizate pe impactul fiscal direct”, a  adăugat Nancu.

Avem 84.547 companii care au beneficiat de programul IMM Invest până la I ianuarie 2024, suma garantată de către statul român – 55 de miliarde de lei și impactul fiscal care a fost generat în economie în anul întâi de la implementare, pentru că noi avem toate datele, am luat toate cele 85.000 de companii, le-am introdus codul unic de identificare și am luat situațiile financiare 2020, 2021, 2022. Mai avem încă datele pe 2023. Au generat în anul 2022 89 de miliarde de lei pe care aceste companii l-au întors prin taxă, TVA, contribuții și impozite

”Am acordat garanții de 46 de miliarde de lei”

Cum s-a ajuns la valoarea de 89 miliarde de lei, explică tot Dumitru Nancu:

“În anul cinci, pentru că practic creditul este pe perioadă de 6 ani dar primul an este subvenționat, dobânda este subvenționată de bugetul de stat – în anul cinci, practic este un sistem contributiv, adică acești bani, 89 de miliarde sunt banii pe care îi generează cele 85.000 de companii în economie prin plata prin plata taxei, impozite și contribuții”.

IMM Invest, care – potrivit  datelor Băncii Naționale a României, citate de Nancu – are o rată de executare de 0.11, în condițiile în care media a fost de 2,76 în 2023, a fost multiplicat la nivel comunitar.

”Am acordat garanții –  vorbim de anul 2022, încă nu trecusem la 2023 – 46 de miliarde de lei, finanțările erau de 54 de miliarde, acum am ajuns 55. Garanții 65 de miliarde de lei bani privați, adică sunt bani, credite bancare acordate în economie și plăți executate 51 de milioane de lei”, a mai spus Nancu.

 

Articol preluat din Gandul.ro

Despre Raluca Vasiliu

Verificați și

Exim Banca Românească continuă programul „Noua Casă”

Exim Banca Românească continuă și în acest an programul guvernamental „Noua Casă” astfel că primește …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.