Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Reprezentanții țărilor membre NATO s-au întâlnit săptămâna aceasta pentru a discuta modalitățile prin care poate fi întărită alianța, în lumina agresiunii rusești din Ucraina. De dragul alianței, următorul pas ar trebui să fie o întâlnire a miniștrilor de finanțe și a bancherilor centrale pentru a dezbate problemele economice care amenință din ce în ce mai tare stabilitatea și cooperarea occidentală. Ar trebui început cu inflația.
Două puncte sunt extrem de importante. În primul rând, deși NATO este o alianță militară, țările membre formează de fapt unul dintre cele mai mari și mai complexe blocuri comerciale. Uniunea Europeană a creat o zonă de comerț liber care include cele 27 state membre și diverși vecini. SUA reprezintă fără doar și poate cel mai important partener economic al UE.
Pe lângă acest lucru, trebuie notată implicarea economică a SUA în Marea Britanie ca și relațiile comerciale speciale pe care le are Washington-ul cu Mexic și Canada. Fără a mai aminti acum de parteneriatele dintre aceste țări și parteneri din afara NATO ca Japonia și Australia.
În al doilea rând, multe din aceste țări suferă de probleme economice, în mare parte din cauza inflației. Americanii au fost martorii unor creșteri de prețuri de 7,9% în ultimul an, în timp ce britanicii se așteaptă la o inflație similară în această primăvară. În zona euro, inflația a atins 5,9%, inclusiv 5,5% în Germania, 5,1% în Italia și 7,3% în Olanda.
De regulă, inflația este văzută ca o problemă domestică. Să privim doar la scăderea președintelui Biden în sondaje, la problemele lui Boris Johnson sau la disensiunile din interiorul coaliției de guvernare din Germania datorate problemelor energetice. De asemenea, inflația este văzută ca având o rezolvare locală din moment ce Rezerva Federală, Banca Angliei și BCE au propriile politici.
Dar există și o dimensiune globală. Când Occidentul a mai trăit o inflație de asemenea proporții, și anume în anii 70, problema nu a rămas locală. Nu există niciun motiv, așadar, pentru a crede că lucrurile vor sta diferit acum.
Ulterior a sosit amenințarea inflaționară la adresa alianței occidentale din cauza refuzului Washingtonului de a menține ordinea monetară postbelică. Risipa fiscală din anii 60, care a dus la renunțarea la etalonul aur în 1971, a forțat America și aliații săi să găsească sau cel puțin să se descurce fără un mecanism al ratei de schimb care să medieze comerțul și investițiile. A rezultat haosul iar politica comercială a fost prima victimă. Oricât ar fi crezut politicienii că un comerț lăsat liber ar putea ușura din presiunea prețurilor, s-a dovedit dificil, în condiții economice grele, a-i convinge pe votanți de acest lucru.
Negocierile privind comerțul global de la Tokyo s-au întins pe șase ani, cea mai lungă astfel de serie de discuții. Majoritatea țărilor erau îngrijorate de deficitul comercial al altor țări, ceea ce a dus la tensiuni economice în relațiile strategice, cum ar fi cea dintre SUA și Japonia sau SUA și Germania.
Pe lângă asta, au fost consecințe pentru investiții. Fluctuațiile în nivelul relativ al prețurilor provocate de ratele de inflație diferită, combinate cu instabilitatea ratei de schimb, au produs o degringoladă în ceea ce privește investițiile. A devenit imposibil de prevăzut cum poate varia valoarea unui activ străin sau rata de profit a unei investiții.
Din acest punct de vedere, pare plauzibil ca boomul investițiilor străine directe în SUA să fi început abia la mijlocul anilor 80, după acordurile Plaza și Lovure din 1985, respectiv 1987, care au introdus într-un final o coordonare politică pentru a ameliora problemele ratei de schimb.
Astfel de investiții reprezintă un motor pentru crearea de locuri de muncă, creștere economică și parteneriate strategice. Acest spirit al cooperării monetare care face posibil toate aceste lucruri lipsește astăzi. În schimb au loc tot mai multe divergențe între principalele bănci centrale, ceea ce face ca ratele de schimb să tremure, în principal printr-o apreciere susținută dar nu explicabilă în totalitate apreciere a dolarului.
Economia mondială arată diferit astăzi față de 1970, dar într-un fel în care problemele de atunci sunt mult mai acute astăzi. Comerțul a explodat, multiplicând și complicând canalele prin instabilitatea monetară de astăzi se poate răspândi prin lume. Același lucru este valabil și pentru investiții, al căror flux este infinit mai mare decât cel al bunurilor. Băncile centrale relevante au devenit jucători dominanți în piețele locale de active, iar datoriile naționale au explodat.
Așadar, pe baza experienței istorice rezultă că fără o schimbare dramatică a cursului relațiilor economice dintre aliații occidentali, lucrurile o vor lua pe o direcție greșită. Dar este mai mult sau mai puțin imposibil de spus cum.
Vladimir Putin a pus la încercare credibilitatea instituțiilor de securitate apusene, cum e NATO. În mare parte, ele au trecut cu bine testul. Următorul test de credibilitate al Occidentului ar putea veni sub forma unor condiții economice mult mai grele.
Articol de Joseph Sternberg pentru The Wall Street Journal.
