fbpx

SUA îşi deschid luni frontierele pentru călătorii vaccinaţi anti-Covid

După aproape doi ani de restricții, Statele Unite ale Americii îşi redeschid, de luni, graniţele terestre şi aeriene pentru călătorii vaccinaţi anti-Covid. Autorităţile sanitare americane au indicat că vor fi acceptate toate vaccinurile aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (AstraZeneca, Johnson & Johnson, Moderna, Pfizer/BioNTech, Covaxin, Sinopharm şi Sinovac).

Peste treizeci de ţări sunt vizate de ridicarea interdicţiei de călătorie, însă intrarea nu va fi complet liberă, iar autorităţile americane intenţionează să monitorizeze starea de vaccinare a călătorilor şi vor continua, în acelaşi timp, să solicite teste COVID-19 negative, transmite Agerpres, citând AFP.

Pentru călătorii care sosesc cu avionul, SUA vor solicita, pe lângă dovada vaccinării şi un test realizat cu cel mult trei zile înainte de plecare și stabilirea de către companiile aeriene a unui sistem de urmărire a contactelor.

Pentru călătoriile pe uscat, restricţiile vor fi ridicate în două etape. Începând de luni vor putea trece graniţa cu Canada sau Mexic persoanele care călătoresc din motive considerate neesenţiale, de exemplu familiale sau turistice, cu condiţia să fie vaccinate. Persoanele care călătoresc din motive imperioase – de exemplu şoferii de camion – vor fi scutite de această obligație. Începând din ianuarie, obligaţia de vaccinare se va aplica tuturor vizitatorilor care trec graniţele terestre, indiferent de motivul intrării.

Pentru a face faţă afluxului de cereri, companiile aeriene au crescut numărul zborurilor transatlantice şi vor folosi aeronave mai mari.

La rândul lor, autorităţile mexicane se aşteaptă la blocaje masive în trafic la punctele de trecere a frontierei. „Vor fi instalate toalete portabile deoarece oficialii americani se aşteaptă la timpi de aşteptare care ar putea atinge patru ore. Le cerem şoferilor să dea dovadă de răbdare”, a declarat Cesar Alberto Tapia, directorul pentru siguranţa traficului al oraşului de graniţă Ciudad Juarez, care este conectat cu El Paso (Texas) prin trei poduri internaţionale.

Interdicţia de călătorie a fost impusă de preşedintele Donald Trump la începutul lui 2020, decizie preluată ulterior și de succesorul său, Joe Biden.

About Raluca Vasiliu

Check Also

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.