Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Sentimentul investitorilor exprimă în mod clar optimist. Indicele CNN de frică și lăcomie pentru 18 iunie 2023 a fost de 82, ceea ce indică o „lăcomie extremă”. Aceasta reprezintă o mișcare optimistă drastică după ce s-a închis cu „lăcomie” (56 peste 100) cu o lună înainte și „frică extremă” (17 peste 100) cu doar un an în urmă. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, indicele surpriză al economiei globale realizat de Citi a scăzut cu douăsprezece puncte, componenta zonei euro din index prăbușindu-se cu 123 de puncte. Indicele economic surpriză din SUA a scăzut, de asemenea, cu treisprezece puncte.
Performanța dezastruoasă a zonei euro, care a căzut în recesiune în primul trimestru, are loc, de asemenea, în timp ce această regiune economică se bucură un context favorabil semnificativ: scăderea prețurilor la energie și la mărfuri au susținut PIB-ul zonei euro, stimulând componenta externă datorită importurilor semnificativ mai scăzute. În plus, zona euro ar trebui să beneficieze de impactul pozitiv așteptat al planului masiv de stimulare oferit de UE Next Generation. Niciunul dintre aceste efecte nu a ajutat, ceea ce demonstrează încă o dată că planurile masive de stimulare guvernamentală stimulează cu greu creșterea și productivitatea și sunt adesea direcționate către sectoare favorizate din punct de vedere politic, cu un impact real redus asupra locurilor de muncă sau creșterii economice.
Aceasta nu este deloc o întâmplare, deoarece Planul Juncker și Planul pentru creștere și locuri de muncă din 2009 nu au reușit să ofere nici un efect de multiplicare a investiției. Zona euro este un lanț de planuri de stimulare guvernamentale care nu oferă niciun randament economic real, deoarece creșterea productivității continuă să fie extrem de slabă, rata șomajului este de două ori mai mare decât cea din SUA așa că dezvoltare și creșterea economică pur și simplu nu se declanșează.
Este important de înțeles că tendința economică negative survine în mijlocul a două planuri de stimulare gigantice, atât în zona euro cât și în SUA, și cu beneficiul unor importuri mai scăzute din cauza scăderii prețurilor mărfurilor și a creșterii exporturilor, datorită unei Chine robuste, care chiar dacă nu are o creștere pe cât se așteptau analiștii rămâne încă forța motrice a creșterii globale, alături de India.
Mulți acuză creșterea ratei de dobândă de politică monetară pentru această scădere a cifrelor macroeconomice în raport cu estimările. Cu toate acestea, puțini par să învinovățească ratele reale nebun de negative și pachetele de stimulente monstru pentru acest randament economic slab. Gândiți-vă pentru un moment la asta: lumea a „investit” aproape 20% din PIB-ul său în stimulente publice și monetare în 2020 pentru a oferi o redresare puternică care nu s-a produs niciodată și a primit în schimb doar o inflație ridicată și o creștere slabă.
Eșecul spectaculos al acestor planuri enorme de stimulare nu este aproape niciodată analizat în lucrările academice, deoarece se pare că unii academicieni au decis să evite orice studiu care pune sub semnul întrebării guvernele și cheltuielile lor publice supradimensionate. Planurile de stimulare eșuează și tot ce auzim când redresarea este slabă este că problema o reprezintă normalizarea ratelor, nu efectul multiplicator inexistent al acestor planuri guvernamentale gigantice care lasă o urmă nesustenabilă de îndatorare și, acum, de inflație.
Programele sociale au eșuat și ele. Cele mai recente cifre Eurostat arată că în 2022, 95,3 milioane de persoane din UE vor fi expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, echivalentul a 21,6% din populația UE. În 2018, era de 109,2 milioane de oameni, sau 21,7% din populație. Aceasta este o îmbunătățire aproape nesemnificativă având în vedere cheltuielile sociale enorme, mai mult de două trilioane de euro stimulente, și creșterea populației. Recurgerea la vechiul argument „ar fi putut fi mai rău” nu are sens. Există o mulțime de dovezi ale unei mai bune utilizări a banilor publici în întreaga lume.
Creșterile ratelor nu au cauzat slăbirea economiei zonei euro; planurile gigantice de cheltuieli guvernamentale au făcut acest lucru. Nu există nicio îmbunătățire perceptibilă a productivității sau a creării de locuri de muncă în afară de revenirea turismului și, cu siguranță, nici un multiplicator fiscal. Tendința de creștere a revenit pur și simplu la locul în care era în decembrie 2019, cu zona euro în pragul recesiunii, dar cu o povară a datoriei semnificativ mai mare.
Bilanțul băncilor centrale G4 tocmai a scăzut cu 9,5% după ce a crescut cu 78% în 2020-2021. Creșterile ratelor nu au făcut decât să corecteze aberația economică a ratelor negative. Normalizarea politicii monetare are loc lent, iar băncile centrale rămân extrem de acomodative. Unii investitori se pot aștepta la o revenire economică spectaculoasă având drept sursă programele guvernamentale, dar care s-au dovedit de multe ori că nu generează nicio îmbunătățire reală, așa că acest lucru nu se va întâmpla.
Articol de Daniel Lacalle.
