Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
De la începutul lunii martie, autoritățile de reglementare din SUA au închis și vândut trei bănci: Silicon Valley Bank, Signature Bank și First Republic. Acestea sunt cele mai mari falimente bacare care au lovit SUA de la criza financiară din 2008 încoace. Turbulențele de pe piață au contaminat rapid Europa, unde vânzările de acțiuni la scară largă au pus numeroase bănci sub o presiune puternică.
Ca răspuns la criză, guvernele și băncile centrale nu au pierdut timpul și au oferit o mulțume de pachete de salvare pentru a preveni panica. Deși Casa Albă a evitat în mod intenționat să foloească termenul „salvare”, mulți au susținut că administrația a efectuat o salvare a sistemului bancar asigurându-se că deponenții vor fi plătiți integral. De exemplu, Paul Krugman a declarat că „da, a fost o salvare… sursa fondurilor nu schimbă realitatea, și anume că guvernul a intervenit pentru a salva deponenții care nu aveau dreptul legal de a cere o astfel de salvare”.
Mulți au dat vina pe Fed pentru creșterea ratelor dobânzilor și declanșarea recesiunii economice care a dus la falimentele băncilor. În timp ce Fed era departe de a fi nevinovată, ratele ridicate ale dobânzilor nu au fost cauza principală. Adevăratele probleme au fost ratele scăzute ale dobânzilor, politicile monetare laxe și reglementările bancare. În spatele acestor fenomene se aflau Fed și alți bancheri centrali.
În ultimul deceniu, băncile centrale au menținut dobânzi scăzute pentru a stimula cererea în perioade de criză. În timpul pandemiei, bilanțul Rezervei Federale a cunoscut o expansiune substanțială, iar la începutul anului 2022 a crescut la aproximativ 9 trilioane de dolari. Înainte de COVID a fost de aproximativ 4 trilioane de dolari. În acea perioadă, băncile americane au cunoscut o creștere a rezervelor de numerar ca urmare a creșterii masei monetare (mai mult de 40% în doar doi ani). Prin urmare, au folosit o mare parte din acest numerar pentru a cumpăra cantități mari de obligațiuni, în speranța de a le vinde mai târziu pentru a obține profit. De exemplu, aproximativ 117 miliarde USD din activele totale ale Sillicon Valley Bank (212 miliarde USD) au fost investite în Trezorerie și titluri garantate cu ipoteci. Când inflația a forțat Fed să majoreze ratele dobânzilor, prețurile obligațiunilor s-au prăbușit și băncile comerciale au avut probleme.
Pentru a înrăutăți lucrurile, din 2008, băncile s-au confruntat cu o multitudine de noi constrângeri și cerințe în ceea ce privește raportarea, cerințele de capital și lichiditatea. Reglementarea excesivă a creat astfel un mediu în care băncile și autoritățile de reglementare lucrează cot la cot, ceea ce dă naștere la „capturarea reglementărilor”: băncile exercită o influență nejustificată asupra autorităților de reglementare, ceea ce poate duce la o aplicare laxă sau la o supraveghere inadecvată. Din acest motiv nu este surprinzător că băncile se angajează în practici imprudente de creditare, care în cele din urmă duc la criză. Ele pur și simplu cred că autoritățile de reglementare închid ochii și, în cele din urmă, îi salvează în perioade de necazuri.
Încă o dată, după episodul din 2008, politicile proaste ale băncilor centrale și bancherii comerciali iresponsabili au făcut ravagii, iar consecințele vor fi plătite și de oamenii de rând.
Când autoritățile de reglementare au confiscat și au închis Silicon Valley Bank (SVB) și Signature Bank, deponenții acestor bănci s-au temut pentru banii lor. Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) asigură banii deponenților până la 250.000 USD. Astfel, persoanele care au depozitat mai mult în oricare dintre aceste bănci se puteau confrunta cu pierderi. Cu toate acestea, Departamentul de Trezorerie, Rezerva Federală și FDIC au extins prompt garanția FDIC dincolo de limita de 250.000 USD.
Liderii americani susțin că aceste salvări nu vor costa nimic cetățenii și vor fi finanțate printr-o taxă specială la FDIC, împreună cu 25 de miliarde de dolari în bani nou creați, dar nu este adevărat. Mai rău, Fed extinde planurile de salvare chiar și băncilor sănătoase prin împrumuturi care să acopere investițiile lor financiare eșuate. Acest lucru nu numai că recompensează imprudența, dar crește și pierderile pentru americani, care sunt indirect afectați de inflație, de presiunea fiscală mai mare și de îndatorarea publică mai grea.
În concluzie, salvarea băncilor interferează cu procesul natural de distrugere creativă, în urma căruia afacerile nereușite își găsesc sfârșitul iar resursele sunt realocate către utilizări mai productive. Permiterea falimentului băncilor cu investiții proaste are mai multe beneficii pe termen lung. Acesta asigură că instituțiile financiare rămân responsabile pentru acțiunile lor și încurajează practici mai bune de gestionare a riscurilor, care sporesc stabilitatea sistemului financiar. Nu în ultimul rând, eșecul unei bănci poate crea oportunități pentru alte bănci, precum și pentru actori noi, inovatori. Cu alte cuvinte, concurența sporită duce la servicii mai bune pentru consumatori.
Lăsând băncile proaste să eșueze, contribuabilii sunt scutiți de cheltuielile cu salvarea băncilor. Desigur, acest lucru poate avea consecințe negative pe termen scurt, cum ar fi pierderea locurilor de muncă și perturbări economice. Cu toate acestea, beneficiile pe termen lung ale promovării disciplinei de piață, protejării contribuabililor, încurajării inovației, reducerii hazardului moral și creșterii transparenței depășesc costurile pe termen scurt.
