Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Toată lumea vrea să fie un pic ca danezii. Hygge, un sentiment de bună dispoziție obținut prin prăjituri, lumânări și o companie plăcută, a devenit filosofia noastră în timpul carantinei. Filmele daneze câștigă premii, în timp ce comediile conțin glume negre atât de bune încât riști să devii suspect.
Însă cel care a atras cele mai multe laude este sistemul de muncă danez. Cei de stânga se dau în vânt după un model în care angajatul de rând de la McDonald’s este plătit cu 22 de dolari pe oră. Cei de la dreapta sunt uluiți de faptul că țara nu are un salariu minim legal. Angajații și patronii stau la aceeași masă și ajung la acorduri colective care îi acoperă pe majoritatea muncitorilor. La fel stau lucrurile și în țara vecină, Suedia. Angajații se bucură de salarii și avantaje dintre cele mai generoase, în rândul țărilor europene; patronii pot angaja sau concedia fără probleme în timpul perioadelor de creștere sau de criză economică. Danemarca și vecinii săi scandinavi reușesc performanța de a fi atât un rai al muncitorilor cât și un vis al capitaliștilor.
A le spune scandinavilor cum să-și organizeze piața muncii este la fel ca a le spune francezilor cum să coacă baghete. Cu toate acestea, cam asta e situația în care s-au trezit țările nordice. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, dorește ca toți muncitorii europeni să fie acoperiți printr-un salariu minim, adoptat fie printr-o lege națională (așa cum stau lucrurile acum în uniune) sau prin aranjamente colective (cum se întâmplă în Scandinavia). Propunerile care vizează trecerea salariului minim în legea europeană sunt negociate între parlamentarii europeni și guvernele naționale.
La prima vedere, Danemarca și Suedia au prea puține motive de îngrijorare. Nu se discută despre un salariu minim comun. Ar fi ceva imposibil pentru o uniune unde salariul minim variază de la 2.202 de euro/lună (Luxemburg) la 332 de euro/lună (Bulgaria). Potrivit tratatelor UE, doar guvernele naționale pot stabili un salariu minim. Mai mult, Comisia a lăudat sistemul scandinav, pe care nu vrea să-l demoleze. Mai degrabă, toată lumea ar trebui să copieze din exemplul Suediei și al Danemarcei, care folosesc aranjamentele colective.
Comisia dorește să modeleze felul în care guvernele naționale garantează salarii decente, și nu să stabilească o limită a lor. Prin aceste propuneri, tot guvernele naționale se vor ocupa de detalii. Țările cu salarii minime garantate prin lege vor fi forțate să se asigure că aceste salarii sunt adecvate prin comparație cu venitul mediu. Pentru țările care nu au un venit mediu, precum Italia, Austria, Cipru și Finlanda, ca și pentru cele două țări scandinave, Comisia dorește ca cel puțin 70% dintre muncitori să fie acoperiți de angajamente colective, un obiectiv pe care scandinavii l-au atins deja.
Cu toate acestea, Danemarca și Suedia încă sunt neliniștite și au și motive. Orice legislație vine cu anumite consecințe neintenționate, mai ales la nivel european, unde Curtea Europeană de Justiție este în același timp jucător și arbitru. În Suedia aproximativ 60% dintre angajamentele colective nu includ un salariu minim, după cum precizează German Bender, un analist de la Arena Idé, un think-tank suedez. Odată ce noua lege europeană aduce noi reguli în privința salariului minim, atunci este posibilă apariția unor contestări legale. Și pot apărea situații ciudate. Un caz din anii ’60 care viza o factură de electricitate neachitată de câteva lire a sfârșit prin a stabili primatul legii europene, ceea ce înseamnă că regulile UE au întâietate în fața celor naționale, în cazul de conflict între cele două. O singură decizie ar putea destabiliza modelul de muncă danez.
Când încep să curgă propunerilor, ele sunt greu de oprit. Legislația muncii trebuie aprobată de majorități simple, așa că dreptul de veto nu se aplică aici. De regulă, însă, UE evită chestiunile sfinte pentru guvernele naționale. Argumentul că legiferarea – mai degrabă decât recomandarea – salariului minim încalcă principiul scandinav al non-interferenței guvernamentale în stabilirea salariului a fost ignorat. Danemarca și Suedia au protestat față de această măsură, dar fără niciun rezultat. În Consiliul Ministerial al UE avocații au decis că este perfect legal. Guvernul francez, cel care va conduce negocierile asupra acestui subiect la nivel european, își dorește ca legea să treacă cât mai repede.
Noile reglementări asupra salariului minim sunt doar începutul unei campanii pentru drepturile muncitorilor la nivelul UE. Comisia a avansat legi care să facă salariile muncitorilor transparente. Pentru unii, toate acestea reprezintă o schimbare binevenită de politică economică. Angela Merkel se mândrea cu faptul că UE reprezintă 7% din populația globului, 25% din economia lumii, și 50% din cheltuielile pentru bunăstarea oamenilor. Astăzi, s-a schimbat partitura. Beneficiile statului bunăstării și protecția muncitorilor erau văzute ca fiind problema UE; acum ele reprezintă soluția.
Pentru scandinavi însă această schimbare reprezintă o îngrijorare. Sistemul lor nu are probleme, dar cu toate acestea UE insistă să-l repare. Nu are foarte mult sens să adopte această legislație. Danemarca are o clauză pentru a ocoli euro, ca și legile europene de justiție și afaceri interne. Suedia, în teorie, este obligată să adopte la un moment dat euro, dar se folosește de o chichiță legislativă pentru a-și menține moneda. Totuși, aceste derogări sunt ceva care țin de trecut și nu le ajută în prezent. Europa nu mai e à la carte. Sistemele care merg bine, precum cel al țărilor scandinave, s-ar putea să fie nevoie să se adapteze pentru a ajuta sistemele care merg mai puțin bine, precum cele ale Ciprului sau Italiei. „Uniți în diversitate” este sloganul UE. Dar unitatea strivește diversitatea pe măsură ce UE intră tot mai mult în viețile oamenilor. Toată lumea vrea să fie un pic ca Danemarca. Dar Danemarca s-ar putea, în curând, să arate ca toată lumea.
Traducere de la The Economist.
