Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Deși în aparență politicile economice, și nu numai ele, se bazează pe sfatul și recomandările bine întemeiate ale experților, în fapt se pare că principalul imbold care stă la baza lor îl reprezintă dorința de a semnaliza virtutea sau de a da bine.
Avem, de pildă, cazul sancțiunilor economice energetice aplicate Rusiei. Ele sunt gândite și văzute ca un mijloc de a penaliza Moscova, de a reduce veniturile prin care este finanțată agresiunea contra Ucrainei, a determina nemulțumiri în rândul populației față de regimul lui Vladimir Putin șamd.
Într-o teorie foarte simplistă și nu prea întemeiată, embargoul la produse energetice aplicat Rusiei ar urma să taie principalul vector de venit al Rusiei iar în felul acesta, Europa și SUA și-ar îndeplini scopul destul de rapid, fără să fie nevoie să intervină armat de partea ucrainenilor.
Cu toate acestea, majoritatea analizelor neutre au arătat încă de la bun început că sistarea importurilor de energie din Rusia e mult mai ușor de proclamat decât de făcut. Desigur, se poate face la fel de bine și de rapid pe cât se afirmă, doar că implică o serie de costuri despre care nu e greu de prezis că nu vor fi suportate prea bine de populație, ca să ne exprimăm eufemistic. Deja, chiar și fără aceste măsuri radicale, doar pe baza unui boicot voluntar al unor produse energetice rusești și al amenințărilor cu privire la embargo, prețul energiei a urcat vertiginos și a determinat în cascadă o serie de scumpiri ale celorlalte produse care golesc buzunarele oamenilor și aduc multe firme și companii în pragul falimentului.
Conform unui număr considerabil de analiști, este limpede că Europa nu are un înlocuitor nici pentru petrol și produsele petroliere rusești, nici pentru gazul rusesc. Acesta este unul din motivele pentru care în strategiile care pledează pentru sistarea importurilor energetice veți auzi foarte des repetate cuvintele „solidaritate și cooperare”. Ele țin locul unei strategii. În aceeași logică se înscriu și măsurile propuse de Agenția Internațională pentru Energie, reluate în cea mai mare parte de Comisia Europeană, prin documentul RePowerEU, potrivit cărora europenii trebuie să raționalizeze energia, să-și încetinească mașinile pe autostradă și să renunțe cu totul la ele, cel puțin o zi pe săptămână. În niciuna dintre strategiile propuse pentru a compensa pierderea importurilor energetice rusești, nu se vorbește de revenirea la hidrocarburi. Se pune accentul pe raționalizări și pe atingerea mirajului iluzoriu al energiei regenerabile.
A contesta aceste măsuri sau a le supune dezbaterii raționale riscă să îți atragă etichete infamante, dar cu toate acestea nu putem să nu ne întrebăm care este argumentul din spatele deciziei prin care europenii devin mai săraci și mai vulnerabili la tulburări sociale și politice, în același timp în care Rusia iese prea puțin slăbită.
În aceeași ordine de idei, nu putem să nu ne întrebăm în ce măsură poate fi viabilă o strategie de renunțare la energia rusească, în condițiile în care Europa penalizează orice alternativă energetică europeană, cu excepția energiei regenerabile, despre care nu se poate spune altceva decât că este inconstantă și nesigură. După zeci de ani de investiții, energia regenerabilă reprezintă doar o parte nesemnificativă din sursele energetice ale Europei. Și trebuie ținut cont că energia regenerabilă reprezintă o parte nici măcar foarte relevantă din energia electrică, având un rol practic inexistent în ceea ce privește alimentarea autovehiculelor.
Potrivit Bloomberg, prețul pe care Rusia îl va plăti anual din cauza sancțiunilor va fi de 22 de miliarde de dolari, iar dacă e să cităm alți analiști consultați de agenția de știri economice, el nu ar depăși 10 miliarde anual. Nu e nici pe departe ceva împovărător dacă ne gândim la faptul că doar în luna martie, Rusia a avut venituri din exportul de petrol și produse petroliere de 22 de miliarde de dolari. Pe fondul creșterii prețului la petrol pe piețele internaționale, Moscova e mai mult decât compensată financiar prin aceste măsuri. Așadar, se poate vedea și se poate estima cu destulă acuratețe că sancțiunile energetice nu lovesc foarte tare Rusia, ba s-ar putea spune că aduc chiar ceva beneficii financiare regimului lui Vladimir Putin.
Dar mai important decât presupusele avantaje pe care le-ar dobândi Moscova, rămâne faptul că Europa se găsește într-o poziție mult mai defavorabilă. După cum remarca Jeffrey Schott, senior fellow la Peterson Institute din Washington, sancțiunile „ar trebui să maximize problemele adversarului tău, în același timp în care minimizează suferințele pentru cetățenii tăi, dar din nefericire acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut. ” Chiar dacă lucrul acesta e mai greu de făcut decât de spus, e destul de clar, cel puțin până acum, că povara cea mare a sancțiunilor o poartă din ce în ce mai mult europenii, care sunt loviți de o inflație galopantă (ce-i drept, în mare parte cauzată de o expansiune monetară fără precedent, în timpul pandemiei).
A te lupta cu un stat care exportă materii prime și importă tehnologie prin scumpirea materiilor prime este cel puțin discutabil, dacă nu ne-a dreptul naiv. Ieftinirea energiei și scumpirea bunurilor și serviciilor ar fi fost o măsură mult mai coerentă din perspectiva slăbirii Rusiei. Însă, câtă vreme hidrocarburile reprezintă o realitate ce trebuie să dispară din peisajul Europei verzi, astfel de strategii nu vor fi adoptate prea curând.
Rămâne de văzut însă câtă vreme mai poate funcționa această politică ineficientă și dezastruoasă energetic.
