Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În urmă cu un an și jumătate, un analist al celei mai mari bănci germane, Deutsche Bank, susținea într-un raport al instituției financiare că Pactul Verde European sau neutralitatea climatică vor necesita impunerea unei „eco-dictaturi”.
„Știu că «eco-dictatură» este un cuvânt urât. Dar poate că va trebui să ne punem întrebarea dacă și în ce măsură suntem dispuși să acceptăm un fel de eco-dictatură (sub forma unor noi reglementări) pentru a ne apropia de neutralitatea climatică. Iată un exemplu: Ce ar trebui să facem dacă proprietarii nu vor să-și transforme casele în clădiri cu emisii zero, dacă nu au mijloacele financiare necesare, dacă acest lucru nu este posibil din motive tehnice sau dacă investițiile aferente nu se justifică?”, se întreba retoric analistul băncii germane.
Poată că termenul de „eco-dictatură” este un pic forțat, dar raportul Deutsche Bank conținea unele îngrijorări substanțiale, care tind să se adeverească pe zi ce trece.
Așa, de pildă, ideea prezentată în Pactul Verde, conform căreia „nimeni nu trebuie lăsat în urmă pe drumul spre obținerea neutralității climatice” este, în opinia Deutsche Bank, echivalentă „probabil cu încercarea de a face cercul pătrat”. Și asta deoarece, constrângerile inevitabile, și în multe cazuri draconice, pe care le impune trecerea la energia verde vor genera atât nemulțumiri sociale cât și o sărăcire accentuată a populației.
Măsurile draconice par că deja intră în funcțiune, chiar dacă pentru moment sunt doar recomandări de a nu face duș mai mult de cinci minute, de a nu folosi aerul condiționat sub 25 de grade, de a lăsa mașina personală acasă. Toate acestea erau lucruri aproape de neimaginat până mai ieri în Europa Occidentală, dar care sunt foarte aproape să devină realitate. Ceea ce este, însă, o realitate incontestabilă e sărăcirea populației pe fondul scumpirii energiei care a determinat o scumpire în lanț a celor mai multe produse. Bineînțeles că Rusia a jucat un rol în această dinamică a inflației energetice, dar rolul său este cu mult exagerat. Nu Moscova a închis câmpurile de gaz – cele mai mari din Europa – din Marea Nordului, și nici centralele nucleare din Germania, ori centralele pe păcură din Portugalia. De asemenea, nu Vladimir Putin a fost cel care a interzis explorările și exploatările de gaze de șist pe care Europa îl importă acum sub formă lichefiată din America. Sau dacă a făcut-o el, atunci a realizat acest lucru prin intermediarii săi bine plasați în funcții la nivel european.
În sfârșit, un lucru este cert: mulți oameni, în pofida promisiunilor din Pactul Verde, rămân mult în urmă.
De asemenea, drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor sunt serios periclitate de această utopie verde, care le impune indivizilor modificarea destul de drastică a comportamentului și a proprietății – o măsură care va genera inevitabil o ascensiune a partidelor populiste, mereu dornice să exploateze frustrările (justificate) ale populației.
Mai mult, tot acest plan de reducere a emisiilor de carbon și de ecologizare a lumii suferă din cauza inadecvării sale la realitate. Două exemple ar trebui să fie lămuritoare pentru a vedea acest lucru.
Primul dintre el privește Sri Lanka un stat nu foarte prosper, dar autosuficient alimentar, și care a încercat în urmă cu un an, la sfaturile unor ONG-uri ecologiste, să devină prima țară din lume cu o agricultură în întregime bio. Rezultatul imediat a fost foametea: producția agricolă a scăzut cu 50%, iar lumea a ieșit în stradă de disperare. E drept că la acest rezultat au mai contribuit și inflația și politicile din pandemie, dar ingredientul cheie în această rețetă toxică a fost agricultura ecologistă.
Iar aici e un fapt elementar pe care activiștii ecologiști și politicienii iresponsabili îl ascund sau îl ignoră cât pot de mult. Și anume că agricultura organică produce între 29% și 44% mai puțină hrană decât metodele convenționale, și necesită cu 78% mai mult teren decât agricultura intensivă. Drept pentru care mâncare produsă astfel costă cu 50% mai mult.
Cu toate acestea, Comisia Europeană își propune ca până în 2030 suprafața de terenuri agricole cu producție bio să crească până la 25% față de de 3,2% cât este în prezent.
Al doilea exemplu privește România. Țara noastră se află printre țările europene cu cel mai consum de pesticide, având o medie de 650g/hectar, comparativ cu state ca Danemarca și Olanda unde consumul ajunge și la 7kg/hectar. Însă, Comisia Europeană vrea să le impună țărilor membre să reducă utilizarea pesticidelor cu 50% până în 2030, și a substanțelor antimicrobiene cu 50% până la aceeași dată.
Care vor fi consecințele în urma aplicării acestor politici publice îndoielnice nu e greu de ghicit, dacă exemplele din Sri Lanka și Olanda ne spun ceva.
Iar mai sus am luat în calcul doar efectele cele mai devastatoare din punct de vedere economic și social. Până la acel moment însă, chiar și o aplicare parțială a măsurilor ecologiste la nivel european va duce la închiderea multor companii, la pauperizarea multor categorii sociale și la distrugerea multor comunități.
Probabil că nu e prea târziu ca birocrații europeni să realizeze că drumul spre iad e pavat cu bune intenții, iar în goana lor după neutralitate zero riscă să arunce în degringoladă Bătrânul Continent.
