Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Discuția despre sancțiunile economice îndreptate împotriva Rusiei are un aer din ce în ce mai sentimental și mai maximalist, dar din care lipsesc argumentele raționale, perspectiva economică și termen mediu.
Așa se face de pildă că au început să se facă auzite din ce în ce mai frecvent cererile pentru ca Occidentul sau lumea civilizată să renunțe la orice formă de comerț (energetic, agricol, etc.) cu Rusia. Orice schimb comercial este văzut aproape în mod direct ca fiind responsabil de moartea unui copil ucrainean prin alimentarea mașinii de război a lui Vladimir Putin.
Înainte de a intra în detaliile și posibilitățile acestei opțiuni, o scurtă privire istorică ne-ar putea oferi un context din care să interpretăm mai nuanțat ceea ce se întâmplă astăzi. Din acest punct de vedere trebuie spus că Occidentul a continuat să întrețină schimburi economice cu Uniunea Sovietică de la începutul terorii roșii în Rusia, trecând prin cumplita epocă a lui Stalin și până la căderea regimului în anul 1990. Acum, oricâte lucruri s-ar putea spune despre Vladimir Putin cel puțin până în acest moment el nu a ajuns (încă) la genocidurile puse în practică de Stalin. Cu alte cuvinte, dacă Europa și SUA au practic un realpolitik cu un regim rus mult mai dur decât cel din prezent, nu e deloc limpede de ce nu ar putea practica și acum această politică.
Bineînțeles că un alt argument în favoarea continuării cel puțin parțiale a relațiilor economice (ceea ce nu implică sub nicio formă recunoașterea legitimității războiului purtat în Ucraina sau abținerea de la condamnarea regimului lui Vladimir Putin) îl reprezintă cvasimposibilitatea găsirii unor alternative la resursele și materiile prime rusești.
În ceea ce privește gazul și țițeiul rusesc, este aproape imposibil în condițiile date de a găsi un înlocuitor pentru aceste resurse energetice, cel puțin pe termen scurt. După cum remarcă experții în domeniu „dacă luăm în calcul niște ipoteze foarte optimiste despre sursele alternative, Uniunea Europeană se va confrunta, în condiții de consum energetic normal, cu epuizarea rezervelor de gaz în aproximativ cinci sau șase luni.” După această perioadă de grație, a continua fără gaz rusesc înseamnă în mod categoric și necesar a reduce consumul, adică a raționaliza consumul oamenilor și a reduce producția industrială. Așadar, în teorie sună frumos și idealist a renunța la gazul rusesc, dar în practică înseamnă, mai devreme decât s-ar aștepta mulți, pene de curent și raționalizări. Deja, unele state, cum ar fi Italia, au anunțat raționalizări de energie, cum ar fi „operațiunea Termostatul”, prin care temperatura nu va depăși iarna 19 grade, iar vara nu va scădea în clădirile publice sub 25 de grade.
Legat de țiței și produsele derivate, rezultă și în cazul acesta că e foarte greu, de fapt imposibil, a renunța la comerțul cu Rusia, care deține jumătate din piața mondială de motorină. Neîndoielnic, imposibil înseamnă în condiții cât de apropiate de regimul de viață normal pe care l-am trăit în ultimii 30 de ani, și nu o reîntoarcere la mersul pe bicicletă, la trafic restricționat șamd.
Desigur că energia nu reprezintă singura resursă vitală pe care o exportă Rusia. Moscova are un cuvânt greu de spus și în ceea ce privește piața agroalimentară, mai puțin în ceea ce privește cerealele, cât mai ales în producția de îngrășăminte, unde deține principalele trei materii prime folosite: azot, potasiu și fosfor. În condițiile în care producția de cereale din Ucraina este deja puternic afectată de război, iar Rusia a impus un embargo de export al fertilizatorilor, opțiunile lumii occidentale nu abundă.
În tot acest context economic și politic, nu trebuie să scăpăm niciun moment din vedere că Rusia nu este atât de izolată pe plan mondial pe cât s-ar părea la prima vedere. Regimul de la Moscova vinde în continuare o bună parte din produsele sale esențiale în alte părți ale globului (China, India, Brazilia, Africa de Sud, Pakistan) iar penuria de pe piața globală de energie și hrană nu înseamnă altceva decât că vor exista aproape întotdeauna mai mulți cumpărători decât vânzători.
Ce-i rămâne atunci de făcut Europei și Occidentului?
Un prim pas spre realizarea unei independența față de Rusia ar trebui să-l reprezintă recunoașterea greșelilor făcute în ultimele decenii prin crearea unei strategii energetice care nu a însemnat altceva decât o dependență înrobitoare. Europa și-a subminat sau și-a închis propriile capacități energetice (nucleare, de gaze și de cărbune), iar astăzi nu are nicio alternativă viabilă pe termen scurt. Germania, de pildă, și-a închis centralele atomice și nu și-a construit nici măcar un terminal de gaz natural lichefiat, presupunând că acesta ar putea suplini adecvat lipsa gazului rusesc sau a energiei atomice.
În același timp, obsesia pentru emisii zero și pariul hazardat pe energie regenerabilă au dus Bătrânul Continent într-o fundătură, din care singura ieșire la îndemână este raționalizarea consumului. Deja în Germania, ziarul cu cea mai mare circulație europeană, „Bild”, publică articole despre avantajele spălării mai rare.
Nici măcar acum în ceasul al 24-lea autoritățile continentale nu iau în calcul revenirea la sursele tradiționale de hidrocarburi, explorarea și exploatarea zăcămintelor europene, preferând în schimb soluții costisitoare economic și social, care vor scădea nivelul de trai și aruncă țările în recesiune. SUA și Italia două din primele zece economii ale lumii au anunțat că în primele trei luni ale anului în curs s-au confruntat cu o scădere economică.
În ceea ce privește politica agricolă, chiar dacă Uniunea Europeană nu deține cele mai bune cărți în relația cu Rusia, care a interzis practic exportul de îngrășăminte, ea poate depăși această situație de criză printr-o politică de încurajare a producției. O propunere din 23 martie a Comisiei Europene susținea distribuirea a 500 de milioane de euro pentru ajutoarea fermierilor dar și mai important le permite acestora să cultive aproximativ 6% din terenul agricol UE lăsat în paragină pentru a stimula biodiversitatea. În aceste context, trebuie reamintit că atât Statele Unite cât și UE au finanțat de cel puțin 10 ani lăsarea terenului agricol în paragină pentru a lupta cu încălzirea globală.
În concluzie, cea mai bună metodă economică prin care Rusia poate fi înfrântă în acest război nu o reprezintă sărăcirea și înfometarea lumii civilizate, ci întoarcerea la vechile principii de piață liberă și dereglementare care au făcut posibilă prosperitatea și forța Occidentului.
