Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În diplomație, de cele mai multe ori ceea ce nu se spune contează mai mult decât ceea ce s-a spus. După vizita din decembrie a președintelui chinez XI Jinping în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu regele țării, ambele țări au dat publicității comunicate de presă lungi unde au lăudat relațiile înfloritoare sino-arabe „în toate domeniile”. Dar în mai bine de 5000 de cuvinte, comunicatele de presă nu pomeneau nimic despre ideea atât de trâmbițată a folosirii yuanului pentru prețul petrolului.
Declarațiile nu pomeneau nimic despre asta. Zero. Zilch. Nada.
Inevitabilitatea petroyuanului a devenit un subiect la modă în blogosfera financiară: China și-a arătat mușchii ca putere emergentă, dând la o partea unul dintre cele mai vizibile și durabile semne ale hegemoniei americane de 75 de ani din Orientul Mijlociu.
Dacă vă uitați la teoriile conspirației, atunci introducerea petroyuanului și colapsul petrodolarului, care va urma, ar fi primul pas dintr-un efect de domino care ar slăbi întregul sistem financiar american. Ar fi implicații foarte grave. O redesenare a hărții economice a lumii. O pregătire pentru crize și războaie.
Oricât de spectaculos ar fi acest scenariu, nu este altceva decât o iluzie.
Întrebați mai pe șoptite în cercurile guvernamentale din Riad, Abu Dhabi, Kuweit City sau Doha despre petroyuan și răspunsul – chiar și în săptămânile care au urmat vizitei lui Xi la Riad – va fi unanim: petrodolarul are în continuare viață lungă. Recent am mers în regiune, dar nu am auzit un singur oficial care să vorbească la modul serios despre pregătiri pentru a introduce o nouă monedă în mix. Răspunsurile erau de tipul: și nouă ce ne iese de aici? Dolarul este ușor convertibil, yuanul nu este; dolarul este lichid, yuanul nu este. Acesta este răspunsul politicos; răspunsurile mai candide sunau chiar și mai drastic cu privire la absurditatea folosirii unei monede controlate prosue de o mașină financairă opacă și impredictibilă.
Ca în toate conspirațiile, există și aici un grăunte de adevăr, totuși. Xi a încurajat regiunea arabă să folosească yuanul în tranzacțiile petroliere. Dar în loc de a face prețurile în yuan, așa cum se așteptau mulți, Xi pur și simplu le-a cerut producătorilor din Orientul Mijlociu să accepte plățile în yuan.
În cel mai bun caz, oficialii arabi au fost amabil. În public sunt deschiși la dezbatere cu privire la aceste decizii, dar nimic mai mult. „Nu există probleme în a discuta cum ne stabilim aranjamentele comerciale, fie în dolari americani, fie în euro, fie în rialul saudit”, a afirmat luna trecută ministrul saudit de finanțe Mohammed Al-Jadaan. Apoi Al Zeyoudi, ministerul comerțului din Emirate, a declarat că țara sa este gata să discute stabilirea comerțului în monede diferite, dar asta doar pentru înțelegerile comerciale care nu includ petrolul.
Petroyuanul este văzut în regiune ca o cutie a Pandorei, care, odată deschisă, i-ar face și pe alții să dorească același lucru. S-ar putea ca India să dorească un petrorupie, susțin oficialii. De asemenea, Japonia, Coreea de Sud și Taiwan ar putea căuta să obțină aranjamente similare. Deși China este cel mai mare client de petrol al Arabiei Saudite, acaparând aproape 26% din exporturile arabe de petrol, Japonia și Coreea de Sud, împreună, depășesc China, având o cotă de 28%. Dacă introducem în această ecuație și Taiwanul, atunci cele trei țări asiatice sunt responsabile de aproape o treime din exporturile saudite de petrol. Dacă arabii ar spune „da” la petroyuan, cum ar putea apoi să refuze, de pildă, petroyenul și petrowonul?
Dacă trecem de felul în care vor fi plătite facturile la petrol atunci problemele se complică și mai mult. În rândul OPEC apetitul producătorilor de a stabili în yuan prețurile la petrol este aproape inexistent. Companiile de petrol naționale din Orientul Mijlociu urmăresc cu atenție cum Beijingul încearcă să manipuleze prețul mărfurilor locale cum ar fi minereul de fier, bumbacul, cărbunele sau cerealele, de fiecare dată când prețurile ating un nivel mai greu suportabile. După ce s-au chinuit 60 de ani să formeze un cartel formidabil, de ce ar ceda această putere Chinei țările din Orientul Mijlociu.
Pe lângă controalele de capital, țările producătoare de petrol din regiunea arabă mai au și alte motive pentru care s-au legat de dolar. Unul dintre aceste motive fundamentale este acela că monedele lor sunt denominate în dolar, ceea ce necesită un influx constant de dolari pentru a susține acest aranjament. Aceste economisiri sunt ținute în conturi în dolari, așa că țările din Orientul Mijlociu au un interes în a menține dolarul cât mai puternic.
Fanii petroyuanuli încearcă să minimalizeze importanța acestui aspect monetar. Au parțial dpretate deoarece aceste legături pot fi abandonate sau cel puțin slăbite. Dar nu am văzut încă până acum vreun semn care să indice acest lucru. Un alt argument în favoarea petroyuanului este acela că Statele Unite s-au folosit de dolar prin sancțiunile petroliere aplicate Venezuelei, Rusiei și Iranului, făcând plățile alternative nu doar probabile, ci chiar necesare. Probabil, dar nu este prima oară când SUA au impus sancțiuni petroliere, fără ca dolarul să aibă de suferit. În anii 90, Libia a cerut – și a obținut – plata petrolului său în moneda europeană, la fel cum a făcut și Irakul.
În mod ironic, singura petromonedă care a răsărit în ultimul timp a fost dinarul Emiratelor Arabe Unite. India îl folosește pentru a-și regla anumite tranzacții petroliere cu Rusia, evitând astfel sancțiunile americane. Dar în ultimii 25 de ani, dinarul a fost legat de dolarul american, ceea ce reprezintă încă un semn că petrodolarul este singura petromonedă care contează.
Articol de Javier Blas
