Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
De la „acordul Luxemburg” din 1970, bugetul Uniunii Europene este finanțat prin ceea ce se cheamă „resurse proprii”. O dată la șase sau șapte ani, Consiliul European trebuie să decidă cum să își aducă la zi acest sistem în relația cu „Cadrul Financiar Multianual” (MFF) al UE, al cărui ultim exercițiu a început în 2021 și se va încheia în 2027. Astfel, și anul trecut, liderii UE au luat anumite decizii care privesc sistemul financiar al Uniunii și MFF.
Articolul 311 al Tratatului cu privire la funcționarea Uniunii Europene (TFEU) susține că Decizia cu privire la Propriile Resurse trebuie să fie ratificată în mod unanim de către toate statele membre, ceea ce înseamnă că fiecare dintre ele poate exercita un drept de veto.
Noul sistem al resurselor proprii se bazează încă pe o cotă din taxele vamale pe care statele membre trebuie să o transfere către bugetul UE, dar asta va implica anumite schimbări, deoarece procentul pe care îl pot păstra statele membre pentru a acoperi costul colectării veniturilor din partea Uniunii va crește de la 20% la 25%. Această creștere reprezintă un avantaj pentru țările cu încasări mari din taxe vamale precum Belgia și Olanda.
În al doilea rând, statele membre ale UE vor trebui să transfere o rată fixă de 0,3% din veniturile obținute din TVA către bugetul UE.
Totuși, cea mai importantă resursă este „Venitul național brut” (VNB). În fiecare an, UE calculează suma pentru fiecare stat. Ea este determinată de veniturile suplimentare de care este nevoie pentru a finanța cheltuielile bugetate care nu sunt acoperite de alte resurse.
Este foarte probabil ca din cauza pandemiei, nivelul veniturilor din taxele vamale și al TVA să fie mai scăzut decât era de așteptat. Datorită faptului că tratatul Uniunii Europene cere ca bugetul UE să fie echilibrat, rata VNB va crește în următorii câțiva ani.
În noul sistem de finanțare prin resurse proprii va exista o nouă contribuție națională bazată pe deșeurile din ambalaje de plastic nereciclabile. De asemenea, Comisia Europeană a afirmat că va propune un sistem pe Sistemul de Trading al Emisiilor până în iunie 2021.
Acesta face parte din angajamentul de a propune noi resurse de finanțare, care ar mai putea include o taxă pe tranzacțiile financiare și o contribuție financiară legată de sectorul corporate sau o nouă taxă comună pentru corporații, și asta până în iunie 2024.
Bugetul UE pentru 2021 care însumează aproximativ 165 de miliarde de euro este primul fără Marea Britanie, care nu mai contribuie la bugetul comun. Timp de mulți ani, Marea Britanie a fost un contributor net la bugetul Uniunii.
Privind la balanța contabilă a Uniunii în 2019 și calculând diferența dintre suma banilor plătiți către Uniune și ceea ce a primit fiecare stat din bugetul UE, se pot remarca o mână de contributori și primitori neți.
Contributorii neți sunt: Austria, Danemarca, Finlanda și Franța (7,6 miliarde de euro), Germania (17,6 miliarde de euro), Italia (5,4 miliarde de euro), Olanda (5,5 miliarde de euro), Suedia și Marea Britanie (7,7 miliarde de euro)
Statutul Spaniei și Irlandei este încă sub semnul întrebării, din acest punct de vedere.
Belgia și Luxemburg sunt văzute ca țări primitoare de fonduri, deoarece aceste două țări găzduiesc instituțiile europene.
Restul celorlalte state sunt primitoare nete.
Cu alte cuvinte: toate țările care au aderat la UE în secolul XXI sunt primitoare nete, în timp ce prin Brexit, bugetul UE a suferit o pierdere masivă a unui contributor net.
Mai mult, s-a convenit asupra unui „Fond de Recuperare” în valoare de 750 de miliarde de euro, care presupune împrumuturi și granturi pentru țările membre, care să le ajute să-și revină după prăbușirea economică generată de Covid-19.
Această sumă imensă, pe care Comisia Europeană o împrumută de pe piețele de capital, iar țările membre garantează împreună această datorie, va apăsa foarte greu asupra viitoarelor bugete ale UE.
Unii dintre contributorii neți vor primi sume generoase din granturile Covid, cum este cazul Italiei care va primi 65,4 miliarde de euro, Spania 59,1 miliarde de euro, Franța 37,3 miliarde de euro (conform documentelor Comisiei Europene). Această măsură va compensa parțial statutul lor de „contributori neți”.
Pe baza balanței contabile din 2019, procentele cu care statele membre ale UE au contribuit la sistemul resurselor proprii ale UE arată astfel: Germania (20,68%), Franța (16,76%), Marea Britanie (11,86%), Italia (11,62%), Spania (8,17%), Olanda (5,57%), Belgia (4,22%), Polonia (3,49%), Suedia (2,46%) și Austria (2,33%).
Cele 18 state care nu sunt menționate au contribuit cu mai puțin de 2%. 11 state membre au contribuit cu mai puțin de 1% la sistemul de finanțare prin propriile resurse.
Aceasta demonstrează, pe baza cifrelor din 2019, că cei șase membri fondatori ai UE încă mai contribuie cu 59% iar celelalte state membre care au format UE în 1995 încă plătesc 91,3% către sistemul de resurse al UE.
Aceasta demonstrează că intrarea unor noi state membre în ultimii 20 de ani nu poate fi considerată un succes în termeni bugetari. Chiar și cele trei țări care compun Benelux încă au o cotă de 10,04%, ceea ce se apropie de cota Spaniei.
În bugetul pe 2021, fără Marea Britanie, partea de contibuție a celor șase membri fondatori ai UE a crescut la 66%. Dispariția Marii Britanii a trebuit să fie acoperită de celelalte țări.
În concluzie, lărgirea Uniunii a mers prea repede și drept consecință există acum mai mulți primitori neți decât contributori, cu sume colosale îndreptându-se către primi. În urma Brexitului, toată atenția s-a îndreptat către protejarea transferurilor UE, fără să se depună prea mult efort în realizarea unui buget al Uniunii mai eficient, deși tocmai de acest lucru au nevoie UE și statele membre.
Articol de Herman Matthijs pentru Brusselsreport.eu
