Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Chile a anunțat recent planuri de a reglementa în jos numărul de ore de lucru la nivel săptămânal. Eșalonați pe parcursul a cinci ani, chilienii vor lucra în cele din urmă doar 40 de ore pe săptămână în loc de cele 45 actuale.
Alături de Ecuador, Chile va avea cea mai scurtă săptămână de lucru din America Latină – o regiune care are cel mai lung program oficial de lucru din lume. Prin comparație, Argentina, Mexic, Peru și Panama au săptămâni de lucru de 48 de ore, în timp ce Brazilia are 44.
Majoritatea țărilor au un program legal de lucru care protejează lucrătorii de a fi forțați să facă prea multe ore suplimentare. Dar, în realitate, muncitorii sunt adesea constrânși să lucreze mult mai multe ore decât prevede legea.
Japonia, de exemplu, are un termen pentru angajații dependenti de muncă – Karoshi – sau literalmente moartea prin suprasolicitare. Țara are o săptămână de lucru de 40 de ore. Dar abuzul este atât de mare, încât guvernul a trebuit să adopte o altă lege în 2018 care limitează în mod specific orele suplimentare la aproximativ 30 de ore pe lună.
În ciuda acestui fapt, un sondaj de anul trecut a constatat că 37% din 18.000 de firme încă le cer lucrătorilor lor să facă multe ore suplimentare – o medie de 80 de ore neplătite pe lună.
Statele Unite ale Americii sunt, de asemenea, renumite pentru cultura sa corporatistă, în care se așteaptă de la lucrători să facă câteva ore suplimentare pe săptămână. Anumite sectoare ale economiei, cum ar fi dreptul, finanțele și tehnologia, sunt renumite pentru felul în care abuzează personalul prin extra muncă.
Rapoartele despre lucrătorii din domeniul tehnologiei care dorm sub birourile lor sunt obișnuite, în timp ce sondajele arată că mulți avocați lucrează până la 60 de ore pe săptămână pentru a-și îndeplini obiectivele privind orele facturabile ale firmelor lor.
Muncitorii americani lucrează în medie 1.791 de ore pe an, cu 442 mai mult decât muncitorii germani și cu 301 mai mult decât muncitorii francezi, potrivit statisticilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Nu toate țările urmează exemplul Chile pentru a reduce timpul de lucru. Coreea de Sud plănuise anul acesta să mărească timpul maxim de lucru la 69 de ore, deoarece companiile s-au plâns că actualele 52 de ore nu sunt suficiente pentru a le ajuta să respecte termenele limită. Dar muncitorii mai tineri au organizat proteste în masă împotriva planului, forțând guvernul să își schimbe intențiile. În 2021, sud-coreenii au lucrat oficial 1.915 ore.
Franța, desigur, a devenit faimoasă pentru introducerea în anul 2000 a unei săptămâni de 35 de ore. Deși a fost interpretată pe scară largă ca o îmbunătățire a echilibrului dintre viața profesională și viața privată, măsura a fost o încercare de a reduce șomajul, care atinsese un nivel record de 12,5%. Săptămâna de 35 de ore a fost, de asemenea, menită să fie punctul de la care trebuie plătite orele suplimentare.
O calitate superioară a mediului de lucru – ore lucrate, beneficii, concedii plătite, sisteme de pensii și sănătate – se corelează adesea cu democrațiile mai avansate, în care companiile, sindicatele și statul au dezvoltat un sistem de negociere colectivă. Totuși, acest lucru nu apare în cele mai recente date, unde majoritatea națiunilor non-europene lucrează cele mai puține ore într-o săptămână.
În general, țările dezvoltate au, în general, săptămâni oficiale de lucru mai scurte și mai multe zile de vacanță, din cauza cerințelor culturale pentru timp liber. De asemenea, ele tind către compensații mai generoase pentru orele suplimentare și legi mai favorabile privind concediul parental.
Practicile de lucru îmbunătățite au început în secolul al XIX-lea și s-au extins masiv după al Doilea Război Mondial. Astăzi, prin comparație, doar 15% dintre lucrătorii din țările UE lucrează oficial mai mult de 48 de ore pe săptămână, în timp ce în China și Coreea de Sud, peste 40% dintre lucrători fac acest lucru, în Chile procentul fiind de peste 50%.
Dictatura militară din Chile sub generalul Augusto Pinochet din 1970 până în 1990 a redus drastic posibilitatea negocierilor sindicale pentru salarii mai mari și o plasă de siguranță, în cadrul unui experiment cu monetarismul (folosirea ofertei de bani pentru a stabiliza economia).
Alte țări din America Latină au urmat exemplul printre acestea fiind Marea Britanie, sub conducerea lui Margaret Thatcher, și SUA, sub conducerea lui Ronald Reagan în anii 80. Creșterea productivității și un sistem de stat al bunăstării au fost considerate în mare parte a fi concepte incompatibile.
O țară OCDE având una dintre cele mai scurte săptămâni de lucru este Danemarca, care se califică la a fi una dintre cele mai fericite țări din lume. Danemarca este cunoscută pentru conceptul de „hygge”, care este descris drept „crearea unei atmosfere calde și bucurarea de lucrurile bune din viață alături de oameni buni”.
Și în Franța și Germania, puterile extinse ale statului conclucrează pentru a produce un echilibru între viața profesională și viața privată. Oamenii din Italia se bucură, de fapt, de cel mai bun echilibru între viața profesională și viața privată, potrivit OCDE. Italienii angajați au cel mai mult timp pentru petrecerea timpului liber și activități personale, în timp ce doar 3% dintre angajații din țară lucrează ore foarte lungi (50 sau mai multe ore pe săptămână).
Un alt factor major care duce la satisfacție angajaților sunt veniturile lor. Clasele mijlocii și muncitoare din SUA și Marea Britanie au înregistrat salarii reale stagnate sau în scădere încă din jurul anului 1980, când politicile monetariste – sau așa-zise neoliberale – și-au făcut apariția pentru prima dată în economiile anglo-saxone.
Astăzi, confruntați cu reacția politică venită din partea celor în mare măsură excluși de la a culege beneficiile creșterii economice, mulți conservatori ai pieței libere susțin că un stat mai mic și afacerile cu impozite reduse vor ajuta la creșterea salariilor. Cu cât plăcinta este mai mare, cu atât mai mult de împărțit, indiferent de dimensiunile relative ale feliilor.
Dar, odată cu sosirea inteligenței artificiale (AI), o populație îmbătrânită și cu transferul bazei productivăea lumii și al puterii în Asia, problema calității muncii este din nou pe masa politică. Franța, sub președintele Emmanuel Macron, este un caz test cheie. De ce, se întreabă mulți francezi, ar trebui să plătească pentru o creștere și o productivitate mai scăzute cu o pensionare la o vârstă mai avansată? Dreptatea în cazul de față este o alegere politică.
COVID a permis multor milioane de angajați de la birou să lucreze de acasă, stimulând cererile, pe măsură ce economiile se redresau, pentru a menține un echilibru mai bun între muncă și viață, evitând naveta lungă și costurile de îngrijire a copiilor. Multe companii încă permit personalului să lucreze în întregime de la distanță sau printr-un sistem hibrid, birou și acasă.
Compania de consultanță McKinsey a calculat că aproximativ 20% din forța de muncă din economiile avansate ar putea continua să lucreze de acasă între trei și cinci zile pe săptămână pe termen lung, fără a afecta productivitatea.
Introducerea vizelor de muncitor nomad în multe țări a fost stimulată de cererile angajaților de a lucra din orice parte a lumii, inclusiv din Thailanda, Spania și Croația.
Alte țări experimentează cu săptămâni de lucru de patru zile, inclusiv Belgia, care acum le permite angajaților să aleagă dacă să facă același număr de ore într-o săptămână de patru sau cinci zile.
În Marea Britanie, zeci de companii s-au înscris pentru un experiment de la Cambridge și Oxford University împreună cu Boston College, pentru a testa impactul asupra productivității dintr-o săptămână de 4 zile. Aproape toate firmele au continuat ulterior cu noul aranjament. Suedia și Islanda au efectuat studii similare, în timp ce Spania se oferă, de asemenea, să subvenționeze salariile companiilor care participă la următorul său experiment.
În ciuda titlurilor înfricoșătoare conform cărora sute de milioane de locuri de muncă vor fi înlocuite de AI în viitorul apropiat, mulți susținători ai tehnologiei văd platformele AI generative precum ChatGPT ca fiind în primul rând ajutoare umane, deși platformele se îmbunătățesc pe zi ce trece. Mulți susțin că va dura decenii pentru a înlocui complet oamenii și, până atunci, AI îi poate elibera pe mulți care se plâng de suprasolicitare pentru a se concentra pe alte sarcini productive.
Articol de Jo Harper
