Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Un acord de infrastructură prost gândit între Italia și China atârnă acum în balanță. Este un moment decisiv pentru relațiile occidentalo-chineze, dar și pentru guvernul de dreapta al Italiei condus de Giorgia Meloni.
Sentimentele ambigue ale Giorgiei Meloni, premierul de dreapta al Italiei, față de China nu sunt un secret. Cu puțin timp înainte de alegerile care au propulsat-o la șefia unei coaliții de dreapta în septembrie anul trecut, Meloni a descris intrarea Romei, în 2019, în inițiativa Centura și Drumul, cu un acord de investiții de 2,5 miliarde de dolari (2,31 de miliarde de euro), drept „o mare greșeală”.
Programul masiv al Beijingului de investiții în infrastructură globală a început în 2013, cu scopul de a conecta mai bine infrastructura comercială intercontinentală și de a spori influența chineză în străinătate. Memorandumul de înțelegere (MoU) fără obligații al Romei cu Beijingul a fost semnat exact în momentul în care mulți aliați occidentali ai Italiei adoptau o poziție mult mai dură față de China.
Acum Meloni este la putere și trebuie să ia o decizie cu privire la reînnoirea înțelegerii, dar premierul italian nu a dezvăluit prea multe. Nu a fost luată încă nicio decizie privind reînnoirea sau retragerea, a indicat ea înainte de summitul G7, din această săptămână, din Japonia.
Înțelegerea neobligatorie privind infrastructura, care a cuprins zeci de acorduri de cooperare, dar cu toatea acestea nu s-a transformat într-o explozie serioasă de cheltuieli, urmează să fie reînnoit automat pentru încă patru ani în martie 2024, cu excepția cazului în care Meloni îl încheie.
Acum că tensiunile dintre Beijing și liderii Taiwanului sunt în creștere, iar Washingtonul este dornic ca aliații săi apropiați să adopte o linie strictă față de China, sunt mai mulți care ar dori ca Meloni să lase acordul să expire.
Politică personală vs. pragmatism politic
Premierul italian se confruntă cu o problemă de echilibru delicat, blocată între aliații diplomatici occidentali și un partener comercial important.
„Meloni a fost întotdeauna un oponent ferm al unora dintre politicile Chinei”, a declarat Enrico Fardella, expert în China de la Universitatea din Napoli, pentru DW. Chiar și în calitate de ministru al sportului în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008, ea a criticat istoricul Beijingului în domeniul drepturilor omului, în special în Tibet.
Dar opoziția ei se întâmplă să fie, de asemenea, importantă din punct de vedere politic, a adăugat Fardella. Coaliția lui Meloni conține două partide — Liga și Forza Italia, conduse de Matteo Salvini și, respectiv, miliardarul Silvio Berlusconi — care au fost acuzate de o apropiere inadecvată de Rusia în urma războiului cu Ucraina.
„Poziția lui Meloni față de China ajută la echilibrarea pozițiilor controversate ale aliaților săi din guvern cu privire la Rusia, la influențarea coaliției spre o poziție critică comună față de unele dintre pozițiile globale și interne ale Chinei și să dea astfel în ochii principalilor aliați ai Italiei o imagine de serioziate pentru de noul guvern”, a conchis Fardella.
Meloni, al cărui partid Frații Italiei are rădăcini neofasciste, dorește să arate că este un prim-ministru ca oricare altul, capabil să lucreze fără probleme cu partenerii de pe scena mondială.
Cum s-a ajuns aici
Deci, de ce s-a înscris Italia în primul rând? Totul a început sub premierul Matteo Conte. În termeni economici, guvernul a fost motivat de dorința de a nu pierde o „bucătă de plăcintă”, după cum scria la acea vreme Federiga Bindi, pe atunci membru la Carnegie Endowment for Peace.
Italia a văzut investiții mari chineze în infrastructura din nordul Europei, dar și în portul grecesc Pireu și a dorit să aibă și ea parte de același lucru. Un segment al acordului italian prevedea investiții în porturile cheie Trieste și Genova.
Pe atunci, acordul avea sens politic pentru cele două partide din coaliția de guvernare. De fapt, legăturile comerciale strânse cu China merg până la guvernul lui Romano Prodi din anii 80, a scris Bindi, acum la Universitatea Tor Vergata din Roma.
Cu toate acestea, memorandumul din 2019 a fost o mișcare riscantă în ceea ce privește relațiile Italiei cu aliații tradiționali din UE și NATO. Din păcate, pariul nu a dat roade, potrivit Fardella. A venit pandemia, iar investițiile prevăzute nu s-au concretizat cu adevărat.
Întrebarea este ce ar trebui să facă Italia acum.
UE este împărțită cu privire la cât de strâns să se alinieze la linia dură a președintelui american Joe Biden cu privire la China. Statele baltice sunt fidele liniei americane, dar Franța și Germania sunt mai ambivalente. Președintele francez Emmanuel Macron a provocat recent controverse, sugerând că UE nu trebuie să se implice prea mult în escaladarea tensiunilor dintre China și Taiwan.
Fardella vede două opțiuni pentru Roma: reînnoirea acordului, dar constrângerea Beijingului pentru a obține stimulente economice sau concesii politice, cum ar fi o declarație limpede în favoarea Ucrainei; sau o retragere într-un mod calculat. Prima opțiune ar putea enerva Washingtonul, cea din urmă Beijingul.
Mulți se așteaptă ca Meloni să le ofere aliaților săi un indiciu despre gândirea ei cu privire la această problemă la reuniunea G7 de săptămâna aceasta de la Hiroshima. Atât Bloomberg, cât și Financial Times au comentat în ultimele zile că guvernul italian plănuiește să se retragă.
„Dacă ar depinde numai de ea, probabil că Meloni nu ar reînnoi acordul”, a declarat Francesca Ghiretti, analist la Institutul Mercator pentru Studii Chineze din Berlin, pentru DW . Dar coalițiile pot fi complicate. „Planul era ca la acest summit G7 să vină cu o decizie, dar rămâne neclar dacă diferențele interne au fost rezolvate”, a afirmat ea.
O ruptură riscantă cu Beijingul
O nereînnoire ar putea fi jenantă pentru China, având în vedere că acordul a fost un semnal politic important în 2019. Italia a fost prima țară din G7 care a semnat. „Memorandumul de înțelegere a fost și este în cea mai mare parte despre simbolismul politic și diplomatic cu foarte puțină substanță”, a spus Ghiretti.
Dacă Italia se va retrage în condiții proaste, Beijingul ar putea riposta, deși nu a făcut-o atunci când membrii s-au retras dintr-un alt acord de cooperare, formatul 16+1 care implică state din Europa Centrală și de Est.
Totuși, Fardella vede pericolul în față. „Dacă decizia Italiei se va transforma într-o pierdere de prestigiu pentru Beijing, pot apărea represalii. Probabil ar putea afecta exportul acelor componente strategice care sunt necesare pentru industria italiană”, a avertizat analistul.
UE ar putea apoi să fie de partea Romei și să riposteze prin accelerarea inițiativelor sale „de reducere a riscului” – reducând sau controlând mai îndeaproape investițiile chineze în industriile locale cheie.
„Momentul și forma acestei decizii vor fi cruciale”, a continuat el. „O decizie bruscă și mioapă luată de Italia cu privire la memorandumul de înțelegere ar putea contribui și mai mult la această paranoia periculoasă care pune China și Occidentul pe două cursuri divergente și conflictuale”.
Articol de Brussels
