Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Cu puțin timp înainte de invazia Ucrainei din februarie 2022, Germania oprise deja procesul de certificare a gazoductului ruso-german Nord Stream 2. Odată ce războiul a început, guvernul german a decis să oprească în totalitate procedurile. De asemenea, Berlinul a fost de acord să pună capăt tuturor importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2024.
Uniunea Europeană își propune să oprească importul de combustibili fosili din Rusia până în 2027. În 2021, Rusia a exportat 155 de miliarde de metri cubi de gaze din conducte și aproximativ 15 miliarde de metri cubi de GNL în Europa – aproximativ 40% din importurile de gaze ale UE, totalizând 338 de miliarde de metri cubi. În 2022, Rusia a început să-și reducă livrările de gaze către Europa după ce au fost impuse sancțiunile occidentale. Până la sfârșitul lunii august a anului trecut, Gazprom a oprit toate livrările de gaz prin Nord Stream 1 pentru cererea anuală de gaze a Germaniei de 82 de miliarde de metri cubi în 2022.
Găsirea de noi furnizori după invazia Ucrainei
UE a fost nevoită să ia mai multe măsuri drept răspuns. Acestea au inclus creșterea ponderii energiei regenerabile, îmbunătățirea conservării și eficienței energiei și înlocuirea cărbunelui sau petrolului cu gaz natural în industrii și centrale electrice. Cererea de gaze din UE-27 a scăzut cu 19,2% din august 2022 până în ianuarie 2023, mai mult decât obiectivul său oficial de 15%. Însă importurile UE de GNL au crescut cu 70% (55 bcm) la 132 bcm în 2022, făcând din UE principalul importator mondial.
În 2021, UE avea 29 de terminale de import de GNL la scară largă, cu o capacitate anuală de 237 de miliarde de metri cubi. În 2022, Germania a adoptat Legea de accelerare a GNL. Acest lucru a condus la închirierea a șase unități plutitoare de stocare și regazificare (FSRU) și construirea a trei terminale onshore de import de GNL pe coastă, deși decizia finală de investiție nu a fost încă luată.
Trei terminale, cele din Wilhelmshaven, Lubmin și Brunsbuettel, au început să funcționeze, cu o capacitate combinată de 13,5 bcm/an. În plus, încă trei FSRU vor deveni operaționale până la sfârșitul acestui an.
În 2024, Germania va avea o capacitate anuală de import de GNL de 37 de miliarde de metri cubi, estimată să crească la 54 de miliarde de metri cubi până în 2027 sau până la 71 de miliarde de metri cubi, dacă cele trei FSRU continuă să opereze în Brunsbuettel, Stade și Lubmin. În același timp, producția de gaze a UE a scăzut. Cel mai mare zăcământ de gaze din Europa – Groningen din Țările de Jos – va opri producția în cursul acestui an. Exporturile de gaze ale Norvegiei au fost prognozate să scadă ușor după 2027.
Alte state membre ale UE își extind, de asemenea, capacitățile de import de GNL. Aceste completări au fost criticate de organizațiile de mediu. În opinia lor, aceste noi capacități de import sunt supradimensionate având în vedere capacitățile energetice din Europa și riscă să fie subutilizate și transformate în active blocate. O preocupare deosebită este dată de faptul că planul RePowerEU al UE pentru 2022 prevede o reducere a consumului de gaze cu 40% până în 2030.
Obiectivul UE de a-și asigura aprovizionarea cu gaze intră în conflict cu obiectivele sale climatice. Experții europeni în gaze și Agenția Internațională pentru Energie (IEA) au avertizat în mod repetat că iarna 2023-2024 poate fi chiar mai dificilă decât precedenta, fără gaze rusești, pentru a-și garanta securitatea aprovizionării cu gaze și pentru a evita orice întrerupere mai mare a aprovizionării cu energie pentru industrii și gospodării. AIE estimează că decalajul potențial al cererii de aprovizionare cu gaze va fi de 40 de miliarde de metri cubi pentru acest an. Mai mult, prețurile europene la gaze sunt încă de șapte ori mai mari decât în SUA, iar prețurile la energie electrică sunt de trei ori mai mari decât în China. Aceste prețuri ridicate subminează competitivitatea industrială globală a UE.
Factorii care determină cererea de GNL
UE a reușit să reziste la armonizarea dependenței energetice a Europei de către Rusia. Prețurile gazelor și energiei electrice au scăzut semnificativ, dar rămân ridicate conform standardelor istorice. Importurile de GNL au fost asigurate în timpul iernii, iar capacitățile de stocare a gazelor sunt încă mari – în prezent, aproape 64%. Drept urmare, UE nu va trebui să-și reumple capacitățile de stocare atât de mult cum se temea anterior.
La începutul anului 2023, prețurile gazelor naturale europene au scăzut cu peste 75% față de vârful din august 2022, când prețurile medii spot au fost de șase ori mai mari decât maximul istoric anterior. În 2023, SUA vor înlocui Rusia ca cel mai mare furnizor de gaze din Europa. La nivel global, SUA vor înlocui și Qatarul ca cel mai mare exportator de GNL din lume.
În general, situația s-a îmbunătățit, spre dezamăgirea președintelui rus Vladimir Putin. Kremlinul sperase într-o criză energetică la nivel european, care să împiedice sprijinul Occidentului pentru Ucraina.
Cu toate acestea, exporturile rusești de GNL către Europa au crescut, de fapt, după ce au fost impuse sancțiuni, ceea ce a determinat pe mulți să pună la îndoială credibilitatea politică a măsurilor UE.
În 2022, Rusia a exportat 20,2 miliarde de metri cubi de gaz în Europa, comparativ cu 18 miliarde de metri cubi în 2021 (o creștere de 12 la sută) și a devenit al treilea cel mai mare furnizor de GNL din Europa.
Cu toate acestea, ponderea Rusiei în importurile de gaze din UE a scăzut de la 40% la sub 10% anul trecut, iar până în 2030, ponderea sa în comerțul global cu petrol și gaze ar putea fi redusă la jumătate. Cu toate acestea, contramăsurile UE au fost costisitoare, cu aproximativ 800 de miliarde de euro cheltuiți pentru a face față activității reduse a afacerilor și sărăciei energetice crescute. Planul REPowerEU de a reduce emisiile de carbon și de a elimina importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027 va costa 300 de miliarde de euro. Germania a cheltuit cel mai mult pe măsuri energetice, aproape 270 de miliarde de euro, depășind toate celelalte țări din UE.
În 2022, exportatorii din SUA, Qatar și Africa au redirecționat livrările către Europa. Cu toate acestea, noile capacități de import de GNL vor fi limitate până în 2025, după care noile capacități de export pot echilibra cererea și oferta și pot scădea prețurile.
De asemenea, UE a beneficiat de reducerea cu 21% a importurilor de GNL de către China anul trecut (aproximativ 20 de miliarde de metri cubi) din cauza prețurilor ridicate pentru GNL și preferinței pentru cărbune, care e mai ieftin. Cererea de GNL a Chinei este un wild card pe piața globală, variind cu până la 40 de miliarde de metri cubi. Mai multă cerere de import de GNL din China ar face mai dificil pentru UE să asigure suficiente vapoare cu GNL la timp pentru iarna viitoare. AIE estimează că China va absorbi 80% din cei 23 de miliarde de metri cubi suplimentari de GNL disponibile în acest an.
UE speră că platforma sa comună de cumpărare de gaze, care urmează să fie lansată înainte de vară, va facilita agregarea cererii și achiziția în comun a celor aproximativ 24 de miliarde de metri cubi de gaz necesari în lunile următoare. Mecanismul ar putea, de asemenea, să reducă prețurile la gaze și să creeze valori de referință de încredere.
Este important de remarcat faptul că politicile Rusiei au afectat piețele globale prin declanșarea unor prețuri record la GNL și electricitate. În timp ce UE a gestionat aceste prețuri în creștere cu o presiune economică și financiară semnificativă, multe țări în curs de dezvoltare din Asia de Sud și Africa nu și-au putut permite, ceea ce a dus la penurie și întreruperi de energie.
Întreruperea legăturilor dintre Rusia și Europa este puțin probabil să fie remediată în curând. Germania a decis să se retragă din toate livrările rusești de combustibili fosili până la sfârșitul anului 2024. O reînnoire a eforturilor de certificare a Nord Stream 2 este foarte puțin probabilă, deoarece ar necesita sprijinul Comisiei Europene și, în mod efectiv, al altor state membre ale UE. În plus, nici Germania, nici UE nu au nevoie de conductele Nord Stream pentru securitatea viitoare a aprovizionării cu gaze. Acum au capacități suficiente de import de GNL, iar planul de tranziție ecologică al UE prevede ca cererea de gaze să scadă cu 40% până în 2030.
Furnizarea de „insule de energie”
Întrebarea este acum dacă capacitățile existente ale conductelor de transport de la terminalele de import de pe coastă vor fi suficiente pentru a furniza gaz țărilor UE situate în interiorul continentului. Acest lucru este deosebit de îngrijorător pentru „insulele energetice” precum Republica Cehă, Austria și Slovacia, care primiseră importuri de gaze rusești prin Ucraina și prin Nord Stream 1.
Din 2015, Ucraina s-a bazat pe importurile europene de gaze prin capacități de flux invers la granița sa de vest, primind aproximativ 8 miliarde de metri cubi în 2021. În ciuda opoziției puternice a Gazprom, această aprovizionare a inclus și unele gaze rusești livrate prin Nord Stream 1.
Moldova, care a fost aproape în întregime dependentă de aprovizionarea Gazprom prin Ucraina până în 2021, trebuie să-și diversifice urgent importurile de gaze. Țara a început să importe gaze din România și Ucraina. Exporturile de gaze rusești către Europa prin Ucraina au fost reduse de la 42 de miliarde de metri cubi contractați pe an la doar 18 de miliarde de metri cubi în 2022, iar Nord Stream 1 nu mai este operațional. Din ianuarie anul trecut, exporturile de gaze ale Rusiei prin Ucraina au continuat să scadă. În 2023, acestea nu vor depăși 10 miliarde de metri cubi, însumând doar 25 de miliarde de metri cubi din totalul gazelor rusești către Europa în acest an, care include aproape 16 miliarde de metri cubi prin TurkStream 2.
Cei care susțin că capacitățile de import de GNL ale Germaniei sunt excesive ar trebui să țină cont de faptul că companiile germane de gaze sunt sub contract pentru a furniza gaz către țările vecine. Aceste obligații nu au încetat automat în momentul în care au încetat livrările de gaze prin Nord Stream 1.
În plus, guvernul german este angajat din punct de vedere politic și juridic față de principiul „solidarității energetice” al UE. Dacă Berlinul nu va respecta această normă legală, Comisia Europeană și statele membre UE ar putea deschide un dosar împotriva Germaniei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, nu este suficient să luăm în considerare doar consumul propriu de gaz și cererea de import ale Germaniei atunci când evaluăm capacitatea națională de import de GNL.
Guvernul german se așteaptă că noile sale terminale de import GNL vor trebui să furnizeze cel puțin 6-7 miliarde de metri cubi pe an Republicii Cehe, Austriei, Slovaciei, Ucrainei și Moldovei sau chiar mai mult în timpul sezonului rece. „Tamponul de siguranță” cerut de Germania ar putea ajunge la 30 de miliarde de metri cubi din 2027, mai ales dacă se ține cont de potențialul sabotaj rusesc al gazoductelor norvegiene către Europa.
Turcia ca un hub de gaze
Într-un alt scenariu, Rusia ar putea folosi Turcia ca o rută indirectă de aprovizionare pentru UE, furnizând gaz suplimentar Ankarei (după cum a sugerat Kremlinul), care l-ar vinde apoi țărilor occidentale. Dacă se întâmplă acest lucru, Rusia ar putea fi și mai reticentă în a renunța la capacitățile sale rezervate în conductele Nord Stream Opal și Eugal, care merg de la coasta Germaniei până în Republica Cehă.
Dacă nu trece gaz rusesc prin Ucraina, este posibil ca funcțiile disponibile ale acestor conducte să nu fie suficiente pentru a satisface cererile de gaze ale Republicii Cehe și ale altor țări fără ieșire la mare. În această situație, Germania ar putea fi nevoită să naționalizeze conductele pentru a susține principiul solidarității energetice, asigurând securitatea aprovizionării cu gaze pentru alte țări UE și pentru Ucraina. Acest lucru ar ajuta, de asemenea, să împiedice Gazprom să exercite o influență nejustificată prin controlul sau restricționarea fluxurilor de gaze în Germania și în țările învecinate.
Articol de Frank Umbach
