Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Războiul din Ucraina a dus la o lipsă de cereale, ulei de floarea soarelui și alte produse alimentare esențiale. Au fost afectați producătorii de alimente, restaurantele și magazinele din Europa. De asemenea, acest fapt a determinat creșterea prețurilor din cauza ofertei reduse, a lanțurilor de aprovizionare vulnerabile și a presiunilor inflaționiste rezultate de aici.
În Uniunea Europeană, ca și în întregul continent, impactul acestui fenomen se simte de către oameni, de către vecinii și de către aliații noștri. Milioane de persoane vor avea greutăți în a-și plăti costurile mărite la energie și mâncare. Iar Bruxellesul trebuie să facă mai mult.
Protecționismul nu reprezintă o soluție
În primul și cel mai important rând trebuie să punem un diagnostic corect al acestei probleme. Vocile de sirenă ale populiștilor, în special cei de stânga, deja declară că această criză alimentară reprezintă un eșec al pieței și cer reducerea dependenței de importuri alimentare. Această poziție ocolește total dovezile și cazurile istoric demonstrate care arată că economiile închise trec mult mai greu prin recesiune.
În fapt, problema nu o reprezintă prea mult capitalism de piață, ci prea puțin capitalism de piață. Preferința Uniunii Europene și a unor state membre pentru restricții protecționiste și reglementări birocratice, face dificilă apariția pe piață a unor produse de substitut.
Agenda Verde, unul din subiectele foarte dragi ale Comisarului European Timmermans, dar și a altor, presupune măriri de taxe, subvenții suplimentare, costuri mai mari, mai puține posibilități de investiții și mai puțină flexibilitate. Toate acestea nu fac altceva decât să împingă în sus prețurile de consum. Este valabil atât pentru energie cât și pentru mâncare. Obsesia unor ținte procentuale arbitrare, ca și abordarea neliberală în privința restricțiilor impuse mâncării ieftine și a importurilor de combustibil, îi face pe europeni să devină mai săraci.
Rolul invaziei din Ucraina
Invazia din Ucraina joacă un rol major în actuala criză alimentară. Mai bine de 50% din producția mondială de ulei de floarea soarelui vine din Ucraina și Rusia, iar acum trebuie înlocuită.
Din fericire, există deja înlocuitori. Uleiul de rapiță produs de fermierii europeni este un astfel de înlocuitor deși e mai scump și nici nu se găsește din abundență. Înlocuirea uleiului de floarea soarelui cu ulei de palmier din Asia ar fi benefică pentru consumatorii europeni deoarece uleiul de palmier este mai ieftin și ar reprezenta un plus pentru piața europeană în ceea ce privește costurile. Motivul principal pentru această diferență de preț este acela că uleiul de palmier reprezintă cea mai eficientă producție de ulei vegetal din ulei, la un hectar producându-se patru tone de ulei, comparativ cu uleiul de floarea soarelui, unde e e nevoie de un hectar pentru a produce sub o tonă de ulei.
Această comparație arată perfect absurditatea politicilor de tip Green Deal. Uleiul de palmier a fost demonizat într-o încercare de a susține producția fermierilor germani și francezi. Dar acum, avem nevoie de el, deoarece suntem amenințați de o criză. Chiar și vocile cele mai puternice împotriva uleiului de palmier, precum lanțul de supermarketuri Iceland din Marea Britanie, au început să dea acum înapoi și cumpără ulei de palmier. Așadar, care este problema?
Producătorii principali de palmier sunt Malaezia și Indonezia. Amândouă țările au fost vizate de protecționismul european prin taxe vamale mai mari, birocrație agresivă, reglementări și atacuri media constante.
Ceea ce înseamnă trei probleme serioase: în primul rând, de ce ar fi dispuse aceste țări să vină în ajutorul nostru, când ani de-a rândul le-am ținut predici și le-am obstrucționat exporturile? În al doilea rând, consumatorii din Europa sunt ezitanți în a cumpăra ulei de palmier, ceea ce nu face decât să împingă în sus prețul la celelalte uleiuri. În al treilea rând, nimeni nu pare dispus să le ceară acelor țări să mărească producția pentru a scădea prețurilor.
Aceasta este o derogare a responsabilității. Malaezia are un surplus de ulei de palmier din producție sustenabilă gata să fie cumpărat de consumatorii europeni. Alte țări dispun de cereale și alte produse esențiale. Dar avem nevoie de un angajament public din partea Comisiei Europene în a le cere Malaeziei și altor state să suplimenteze producția și să alimenteze comerțul, în schimbul eliminării barierelor birocratice și fiscale.
Vremea alegerilor
În esență, alegerea este între modelul înțesat de reglementări ale Agendei Verzi, prin care cresc costurile pentru afaceri și pe cale de consecință cresc prețurile pentru consumatori, în același timp în care scad investițiile, sau un model conservator de reglementări care încurajează investițiile prin taxe mai mici și reglementări ușoare prin care prețurile sunt scăzute și stabile.
Trebuie să lăsăm deoparte atitudinea moralizatoare: criza prețurilor la produse alimentare are nevoie de o soluție și e vremea ca parlamentarii europeni și Comisia Europeană să accepte că modelul reglementărilor ecologiste reprezintă o abordare greșită. Îi va îndepărta pe partenerii noștri comerciali, inclusiv Asia, tocmai acum când avem mai mult nevoie de ei. Răspunsul mai pragmatic îl reprezintă acceptarea cu brațele deschise a exporturilor din țări străine. Mulți poate nu vor fi deschiși față de acest lucru – uleiul de palmier nu are o imaginea prea bună – dar nu are sens să negăm realitatea. Avem nevoie de mai multe produse alimentare. E foarte simplu.
Articol de Ryszard Czarnecki pentru Bruxelles Report.
