Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Criza costului de trai le pune în fața elitelor politice britanice realitatea dură a măsurilor îndoielnice pe care le-au luat recent. Săptămâna trecută guvernul britanic a fost forțat să amâne interzicerea unei campanii la „mâncare nesănătoasă” în care primeai o porție în plus la fiecare porție cumpărată. Nebunia penalizării mâncării ieftine – o politică pe care Boris Johnson a adoptat-o după ce a fost internat la terapie intensivă – a devenit evidentă acum când inflația a atins maximul ultimilor 40 de ani.
Creșterea facturilor la energie ar trebuie să le dea susținătorilor eco-austerității motive similare de îngrijorare. Zeci de firme din retailul de energie au intrat în ultimele luni în faliment. Importăm gaz de șist din Statele Unite în timp ce interzicem în țară folosirea acestei tehnologii. Am subminat investițiile în Marea Nordului și vrem să taxăm suplimentar companiile energetice – ceea ce înseamnă că nu vom avea un nou val de investiții în domeniu deoarece companiile vor crede pe bună dreptate că le așteaptă și mai multe taxe în viitor.
Probabil din cauză că simte o schimbare de optică în rândul publicului asupra temei climatice, Chris Skidmore – parlamentarul conservator care la începutul acestui an a lansat un grup de sprijin pentru Zero Emisii – se află acum într-un turneu prin țară pentru a promova beneficiile reducerii emisiilor de carbon. Fostul ministru al energie insistă că putem fi „primii lideri de piață” în energia regenerabilă. Dacă Marea Britanie va deveni verde vom fi „mai încălziți și mai bogați”, ceea ce le va permite comunităților rămase în urmă să fie „reindustrializate”.
Skidmore are dreptate să susțină că abundă oportunitățile, dar s-ar putea să aibă ceva de învățat din trecut. Între 1990 și 1999, politica energetică a Marii Britanii a fost un succes răsunător. Prețurile pentru consumatorii interni au scăzut cu 26% iar pentru consumatorii industriali cu și mai mult. Emisiile de gaze de seră au scăzut cu 45% între 1990 și 2010, raportate ca unitate din PIB.
A fost o realizare remarcabilă care s-a produs datorită privatizărilor și dereglementării. Marea Britanie a devenit lider mondial în lichidarea dominației cărbunelui murdar. Nu guvernul a ales care vor fi câștigătorii, ci firmele și consumatorii, iar ca rezultat, au ales cele mai bune și mai ieftine tehnologii. Dacă ne dorim ca Marea Britanie să fie din nou un lider energetic, ar trebui să liberalizăm piețele energetice, nu să investim prematur în prototipuri costisitoare care vor crește prețul pentru consumatorii britanici, în același timp în care vor scădea prețul pentru restul lumii o dată ce ele se vor impune pe piață.
Ne confruntăm în acest moment cu o trilemă energetică, politicienii nedorind să negocieze între siguranță aprovizionării, accesibilitate și decarbonizare. Guvernul mărește costurile prin politici prietenoase cu mediu, în același timp în care implementează plafonări de prețuri pentru a ține prețurile jos. Ca și cum toate acestea nu ar fi îndeajuns de problematice, grupul de sprijin Net Zero dorește ca plata taxelor de mediu să fie transferată de la consumatori către companiile de petrol și gaz. Însă nu firmele plătesc taxe, ci oamenii o fac. Iar multe dintre oportunitățile oferite de politicile ecologiste vor apărea ca urmare a altor oportunități ce sunt anulate din cauza politicilor verzi.
Când guvernul i-a cerut lui Dieter Helm să analizeze ceea ce s-a făcut pentru a atinge ținta de zero emisii, economistul a ajuns la concluzia că au fost irosite 100 de miliarde, din cauza investițiilor în tehnologii care nu s-au maturizat până într-acolo încât să fie mai ieftine decât alternativele. Când Comitetul pentru Schimbări Climatice a publicat în 2019 Raportul Net Zero, a fost criticat pentru lipsa de transparență și rigoare, dar cu toate acestea concluzia sa că ținta de emisii zero în 2050 era „fezabilă, necesară și eficientă” a încurajat parlamentul să o susțină, chiar și în absența unui vor.
Ani de zile au fost exagerate beneficiile Net Zero, iar politicienii au subscris la perspectiva după care ei trebuie să decidă în ce direcție o ia piața, nu publicul prin deciziile sale. După cum a precizat Sturat Kirk – bancherul HSBC care a fost suspendat pentru că a făcut remarci incorecte politic despre mediu – este o erezie a pune la îndoială narațiunea schimbărilor climatice.
La fel ca și Skidmore, Kirk consideră că trebuie să ne eliberăm de temele apocalipsei climatice. Într-o prezentare susținută săptămâna trecut, bancherul a observat că „oamenii se price extrem de bine să facă față schimbărilor”. Fanaticii ecologiști, pe de altă parte, forțează ideea ca statul să impună restricții, cote și ținte pentru a face tranziția energetică. Dar inovația nu funcționează așa. În schimb, guvernul ar trebui să faciliteze inovațiile prin intermediul pieței. Astfel, nimeni nu ar trebui să știe sau să prezică care tehnologie va funcționa cel mai bine. Și nici nu ar duce la un colaps al investițiile în generarea de gaz, mai ales într-un moment în care rezervele noastre sunt pe ducă.
Atât fanii cât și criticii agendei zero ar trebui să se bucure de intervenția lui Skidmore pentru promovarea de soluții în problema schimbărilor climatice. Dar ar trebui să avem o discuție onestă despre costuri și cine la va suporta, într-un moment în care creșterea prețurilor la energie și mâncarea îi lasă pe mulți oameni fără venituri.
Articol de Anabel Denham pentru The Spectator.
