Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Europa a devenit cel mai mare client al producătorilor americani de gaz natural lichefiat, achiziționând în ultimele trei luni mai bine de jumătate din transporturile americane de gaz. Însă, gazul natural lichefiat, fie că este din Statele Unite, fie că este din alte surse, nu oferă decât o soluție pe termen scurt.
Primul lucru care trebuie avut în vedere sunt contractele pe termen lung pe care toți producătorii de gaz natural lichefiat din SUA, Australia și Qatar le au cu alți cumpărători.
Apoi, este problema capacității de import insuficiente din Europa. Germania a anunțat că va construi de urgență două terminale pentru GNL – în acest moment nu are niciunul – dar sunt slabe șanse ca ele să fie gata într-o lună sau două. Construcția unui terminal de export pentru GNL durează de la trei la patru ani. Ce-i drept, terminalele de import nu au nevoie de trenuri de lichefiere, dar au nevoie de instalații pentru regazificare.
Nu în ultimul rând, competiția din Asia nu se va diminua prea curând, ceea ce înseamnă că există o capacitate limitată de transport a gazului pe mare, iar un astfel de vas de transport are nevoie de doi ani și jumătate pentru a fi construit.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană și-a propus un obiectiv ambițios de a-și reduce importurile de gaz natural, cu două treimi până la sfârșitul acestui an.
“REPowerEU va căuta să-și diversifice aprovizionările cu gaz, intensificând dezvoltarea gazelor regenerabile și înlocuind gazul în încălzirea și generarea de electricitate. Astfel, se poate reduce cu două treimi cererea din UE pentru gazul rusesc, până la sfârșitul acestui an”, a afirmat Comisia Europeană săptămâna trecută, când și-a prezentat planul de independență față de hidrocarburile rusești.
Măsurile avute în vedere includ obligarea statelor membre UE de a avea depozitele de gaz pline la cel puțin 90% din capacitate până la 1 octombrie, prin creșterea importurilor de GNL și diversificarea gazoductelor, ca și printr-o eficiență energetică mai mare. Bineînțeles că în plan se află și o creștere a capacităților de generare eoliene și solare, ca și o producție crescută de hidrogen.
Creșterea importurilor de GNL pare să fie cea mai rapidă cale pentru a reduce dependența de gazul rusesc. Planul de construcție a unor terminale sugerează o strategie pe termen lung. Totuși, după cum sugerează convingător o analiză a Energy Intelligence, șansele de succes ale REPowerEU sunt destul de mici.
În opinia lui Sarah Miller, autoarea analizei, există câteva probleme insurmontabile care ar trebui să-i pună pe gânduri pe decidenții de la Bruxelles. Printre ele se află și disponibilitatea gazului ca și planurile pe termen mediu de lărgire a capacităților de import, după cum am notat și noi mai sus.
Totuși, un alt punct foarte delicat îl reprezintă prețul acestui bun. „GNL rămâne o sursă de energie foarte viabilă pentru Asia în acest moment deoarece este legată de prețul petrolului și din acest motiv este mult mai ieftin decât tarifele spot pentru transportul de GNL. Acest lucru este valabil chiar și acum când petrolul se vinde la peste 100 de dolari pe baril”, afirmă Miller.
Cu alte cuvine, cumpărătorii din Asia au contracte pe termen lung pentru GNL. Europa nu-și permite acest lux momentan deoarece nu există suficient gaz pentru ca producătorii să facă niște contracte pe termen lung consistente. Și nici nu va exista suficient gaz pentru o vreme, având în vedere de cât timp este nevoie pentru a construi o fabrică de lichefiere, chiar și fără întârzieri, ceea ce este ceva comun în această industrie.
Este o situație destul de ironică deoarece UE a încercat să-și reducă dependența de contractele pe termen lung cu Gazprom și să-și majoreze cota în tranzacțiile spot cu gaz natural, presupunând probabil că oferta de gaz va fi întotdeauna din abundență, deci ieftină.
Acum, însă, nu doar că prețul gazului a explodat, dar producătorii de GNL, așa cum notează Energy Intelligence, cer contracte între 15-20 ani de la cumpărători.
„Vor accepta europenii asemenea înțelegeri pe termen lung pentru a face față unei probleme imediate?”, se întreabă Miller, și tot ea dă răspunsul: „poate că dacă lucrurile se înrăutățesc și mai tare”. Totuși, chiar și în aceste condiții, e nevoie de timp considerabile pentru a încheia un contract.
UE nu prea are acest timp la dispoziție. Noul sezon de iarnă începe în mai puțin de șapte luni. Ceea ce înseamnă că statele membre au mai puțin de șapte luni pentru a-și umple depozitele la 90% din capacitate, gaz despre care nu se știe de unde va proveni. Ceea ce înseamnă, de asemenea, mai puțin de șapte luni pentru a construi capacități solare și eoliene de anvergură. Din nou, nu e clar cum se va întâmpla acest lucru și nici cât va costa, în lumina noilor prețuri de pe piețele de metale. Nu e limpede nici ce se va întâmpla când nu va bătea vântul, ceea ce se întâmplă frecvent iarna în Europa.
Sunt doar câteva din problemele pe care le ridică planul de independență energetică al UE. Un singur răspuns este totuși cert: nu există nicio posibilitate fizică prin care GNL ar putea înlocui cele 40 de procente de gaz rusesc pe care le consumă în prezent Europa.
Articol de Irina Slav pentru Oilprice.com
