fbpx

Amenzi de peste 1,3 milioane de euro în urma controalelor efectuate de inspectorii ITM în luna februarie

În perioada 28.01 – 03.03.2022 Inspecţia Muncii a desfăşurat acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 12.680.600 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Pe lângă aceste amenzi, au fost aplicate 6.337 avertismente şi au fost dispuse 16.104 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Numărul mare de persoane depistate în situaţii de muncă nedeclarată, pentru care au fost sancţionaţi 254 de angajatori cu amenzi în valoare totală de peste 1.300.000 de euro, ne îngrijorează şi ne determină să intensificăm controalele în sectoarele cu incidenţă mare a acestui fenomen negativ pentru societate. Îmbunătăţirea cooperării dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Inspecţia Muncii reprezintă un obiectiv asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în contextul reformelor politicii fiscale, ca premisă pentru creşterea veniturilor fiscale şi reducerea decalajului fiscal la TVA”, a spus Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

În urma controalelor au fost identificate 729 persoane desfăşurând muncă nedeclarată, din care 567 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 104 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 12 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 46 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time.

 

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.