Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Ministrul de finanțe, Adrian Câciu, a anunțat în cadrul unui interviu că își dorește modificarea Codului Fiscal prin supraimpozitarea celor care au mai multe proprietăți sau mașini. Argumentul înaintat de ministrul de finanțe se bazează pe o comparație între tipuri de țări: „o țară dezvoltată despre care toată lumea știe că e dezvoltată – Germania de exemplu, o țară mediteraneeană și 3 țări foste comuniste, din zona Centrală de Est și de Sud-Est.”
Ceea ce vrea să spună, fără să intre în multe detalii, ministrul de finanțe este că o țară se dezvoltă în funcție de mărime și numărul taxelor. Germania este o țară dezvoltată și taxează mai mult decât alte țări, de unde rezultă inevitabila și trista concluzie că Germania se dezvoltă deoarece a taxat mai mult decât alte țări. Dacă o țară din zona de sud-est are o taxare mai redusă atunci subdezvoltarea ei se datorează taxării reduse și nu altor factori. Cu alte cuvinte, nivelul de dezvoltare și bunăstare al unei țări este direct proporțional cu nivelul impozitării.
„Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare. Majoritatea am început să ne luăm două mașini. Bun, înțeleg și asta. La a 3-a sau la a 4-a? Sau la apartamente, iei unul, iei două, dar de aici încolo nu mai ești egal cu cel care, de exemplu stă în chirie”, a spus Câciu.
Lăsând la o parte ambiguitatea exemplului japonez, mai ales în problema strictă a taxării, ceea ce nu se susține absolut deloc din teoria ministrului de finanțe este corelația dintre taxare și dezvoltare.
Ca să luăm un indicator foarte folosit de economiști, și anume cel privind libertatea economică (unde un rol fundamental îl joacă nivelul taxării și impozitării), așa cum este el măsurat de The Heritage Foundation observăm că la vârful acestui clasament nu se află niște țări din zona Europei Centrale și de Est, ci dimpotrivă Singapore, Australia și Noua Zeelandă. În primele 12 țări din această ierarhie se găsesc, e drept, și două țări din Europa de Est, și anume Estonia și Georgia. Doar că aceste țări se remarcă pe lângă nivelul scăzut al taxării și al reglementărilor, printr-o creștere economică accelerată și printr-un nivel de trai aproape similar cu cel din Europa Occidentală, un fapt remarcabil având în vedere balastul și decalajul provenit din moștenirea comunistă. Ca să fim mai preciși, Estonia a înregistrat o creștere economică de 4,3% în 2018, 5% în 2019, -5% în 2020 și 9,5% în 2021. Georgia a înregistrat o creștere economică de 4,8% în 2018, 5,1% în 2019, -4,8% în 2020 și 8% în 2021.
Dacă folosim aceleași criterii pentru a analiza Germania, observăm că în cazul libertății economice, țara model pentru ministru Câciu se situează pe locul 27 în acest clasament. Creșterea economică din Germania în ultimii trei ani a fost de 1,3% în 2018, 0,6% în 2019, -4,60% în 2020, respectiv 2,7% în 2021. Așadar, nu rezultă sub nicio formă, nici măcar din punctul de vedere al corelației stricte, că o impozitare mai agresivă ar duce la performanțe economice.
Bineînțeles că Germania reprezintă principala economie a Europei și una dintre cele mai puternice din lume, însă performanțele economice ale gigantului occidental se bazează pe o acumulare de capital de decenii, privilegiată, printre altele și de regim economic foarte laissez-faire în anii postbelici, așa numita „economie socială de piață”.
Dar, dincolo de discuția și corelația dintre prosperitate și impozitare, problema supraimpozitării mai comportă și un aspect legat de drepturi, după cum a subliniat într-o intervenție publică președintele PNL Florin Câțu. Al doilea punct de argumentație schițat de ministrul Câciu scotea în evidență lipsa de egalitate dintre cel care are mai multe apartamente și un chiriaș obișnuit, ambii fiind supuși acelorași taxe și impozite: „Sau la apartamente, iei unul, iei două, dar de aici încolo nu mai ești egal cu cel care, de exemplu, stă în chirie.” Argumentul ministrul de finanțe liberal este de sorginte socialistă, dacă nu chiar „comunistă”, ca să folosim exact sintagma pe care a aplicat-o fostul premier Câțu. Pe de o parte, proprietatea privată are un statut constituțional bine definit, iar pe de altă parte, o astfel de măsură ar descuraja economisirea, investițiile de capital și i-ar penaliza pe cei întreprinzători, încurajând în schimb asistența socială.
În altă ordine de idei, ceea ce reiese din tot mai multe intervenții publice este nevoia de a crește cât mai rapid nivelul veniturilor bugetare, mai ales în condițiile în care România are deja un deficit bugetar considerabil și o datorie publică în creștere. Dacă mai luăm în considerare și starea precară a economiei, după doi ani de pandemie și inflația galopantă estimată să ajungă anul acesta în jur de 10%, atunci perspectivele se complică, deoarece este greu de văzut cum am putea avea o revenire economică cu acest amestec incendiar la care s-ar adăuga și creșterea unor taxe și impozite.
Însă, visul taxării proprietății continuă să bântuie nestingherit în dezbaterea publică, nefiind mult de când reprezentantul unei agenții de rating susținea că românii își îngroapă banii în pământ și case („avem 94% din popor care locuiește în propria locuință”).
