Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Indexul Libertății Economice, care este alcătuit în fiecare an de Fundația Heritage, arată că majoritatea țărilor capitaliste au un venit per capita de 71.576 de dolari. Prin comparație țările „țările predominant libere” din lume au 47.706 dolari. La polul opus se situează „țările în mare parte nelibere” și „țările cu regimuri de represiune” care au un venit per capita de doar 6.834 dolari, respectiv 7.163 de dolari.
Indexul Global Multidimensional al Sărăciei (MPI) realizat de Națiunile Unite măsoară diferite forme de sărăcie (inclusiv sănătatea, standardul de viață și educația) din 80 de țări dezvoltate. Dacă se compară MPI-ul Națiunilor Unite cu Indexul Libertății Economice se poate observa că 35,3% din națiunile predominant nelibere trăiesc în „sărăcie multidimensională” prin comparație cu doar 7,9% din țările „predominant libere”.
Înainte de apariția capitalismului cu aproximativ 200 de ani în urmă, 90% din populația globului trăia într-o sărăcie lucie. Astăzi, acel procent a ajuns la doar 10%. Și este cu atât mai interesant cu cât jumătate din acest declin a survenit în ultimii 35 de ani, așa cum demonstrează Steve Pinker în cartea sa impresionantă „Enlightment Now”.
Tocmai aceștia sunt acei 35 de ani în care, potrivit economistului de stânga francez Thomas Piketty, inegalitatea globală a explodat. Anticapitaliștii se plâng că bogații devin mai bogați și că există din ce în ce mai mulți miliardari. Într-adevăr, numărul miliardarilor a crescut abrupt în ultimii 30 de ani. În anul 2000, existau doar 470 de miliardari în lumea. Astăzi, conform Forbes, sunt 2755. Ceea ce nu reușesc criticii capitalismului să vadă este că majorarea numărului de miliardari din lume și scăderea numărului de oameni care trăiesc în sărăcie sunt două fețe ale aceleiași monede: capitalismul global.
De fiecare dată când cineva întreabă care este declanșatorul acestei lupte incredibile contra sărăciei globale, am un răspuns simplu: moartea lui Mao Zedong pe 9 septembrie 1976. Spre sfârșitul anilor 50, 45 de milioane de oameni au murit drept consecință a „Marelui Salt Înainte”, un experiment maoist din China. Întotdeauna aduc în discuție acest subiect când îi întreb pe oameni care a fost costul uman al revoluției socialiste din China. De asemenea, descopăr că mai nimeni nu a auzit de așa ceva în școală. Tinerii au aflat multe despre „relele capitalismului”, dar nu li s-a spus nimic despre „relele socialismului”.
Nicicând în istorie nu s-a mai întâmplat ca un număr atât de mare de oameni să scape de sărăcie cruntă într-un interval de timp atât de scurt. Potrivit datelor de la Banca Mondială, procentul oamenilor aflați într-o sărăcie lucie din China în anul 1981 era de 88,3%. În anii 90 scăzuse la 66,2%. Astăzi, mai puțin de 0,5% din populația Chinei trăiește într-o sărăcie rea. În această perioadă, practic, numărul săracilor din China a scăzut de la 878 de milioane la mai puțin de 10 milioane.
Sub Mao, nu exista nici măcar un singur miliardar. Astăzi sunt 769 de miliardari în China, iar în SUA sunt 724 de miliardari. Toți anticapitaliștii cred că economia este un joc cu sumă nulă. Sunt convinși că săracii sunt săraci pentru că bogații au luat ceva de la ei. Dacă această teorie ar fi corectă, atunci ceea ce s-a întâmplat recent ar fi imposibil. Dar această teorie este falsă: declinul rapid al sărăciei și creșterea fulminantă a numărului de miliardari merg în mână.
Poate că este surprinzător să luăm exemplul Chinei pentru a demonstra superioritatea capitalismului. Este China măcar capitalistă? Nu joacă oare statul un rol foarte mare în economie? Bineînțeles că nu este vorba de o țară capitalistă. Statul este implicat mult prea mult. Dar toate progresele realizate de China în ultimii 40 de ani se datorează faptului că țara a introdus din ce în ce mai mult principiile pieței libere și ale proprietății private, adică mai mult capitalism.
Articol de Dr. Raiter Zittelman
