Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Inflația a atins în România în luna martie valoarea de 10,2%, un prag pe care țara noastră nu l-a mai atins de mult. Singura consolare, dacă putem spune așa, este ca să-l cităm pe unul dintre liderii coaliției de guvernare că și multe alte țări europene, chiar din Vestul Europei, se confruntă cu valori similare. Totuși, Franța, Italia, Germania și Marea Britanie, în pofida problemelor monetare cu care se confruntă, nu au atins valori ale indicelui prețurilor de consum formate din două cifre. Franța a înregistrat în martie o inflație de 4,5%, în Italia a atins cota de 8%, în Germania s-a dus la 7,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, și într-o țară care păstrează încă prin politici monetare restrictive amintirea hiperinflației, în fine, în Marea Britanie inflația a urcat la 7%, practic nivelul maxim din ultimii 30 de ani.
Cu alte cuvinte, inflația actuală nu este nici pe departe un fenomen economic strict românesc, cuprinzând practic mai toată lumea apuseană.
Bineînțeles că principala problemă constă în găsirea unui răspuns la acest flagel economic, care decimează economiile oamenilor, redistribuie avuția, îi sărăcește pe oameni și distruge cooperarea economică și comerțul. Însă remediul nu poate fi găsit până când nu este identificată corect cauza care a determinat această situație.
Din acest punct de vedere, prima explicație avansată și cea mai comodă, anume Rusia, nu stă în picioare, deoarece inflația era deja un fenomen de amploare și în creștere accelerată încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina. Președintele Joe Biden a aruncat responsabilitatea acestui fenomen în dreptul Moscovei, doar că regimul lui Vladimir Putin nu este vinovat de acest păcat, deși are multe altele mult mai importante de ispășit.
Așadar, oricât de tare se ciocnesc experții economici în privința explicațiilor pentru acest fenomen, de data aceasta există aproape un consens legat de faptul că actuala creștere explozivă a prețurilor de consum a fost cauzată într-o proporție covârșitoare de politicile monetar-bugetare aplicate în timpul pandemiei.
Mai pe șleau, închiderea economiilor, prin carantine totale sau parțiale de lungă durată, și tipărirea nesăbuită de monedă și/sau expansiune a creditului nu a făcut altceva decât să ducă la situația în care ne aflăm astăzi, cu prețuri total scăpate de sub control. După cum afirma un analist britanic: „Plătim prețul lockdownurilor. Nu trebuie să fii Milton Friedman pentru ca să-ți ai seama că a crește masiv cantitatea de bani aflată în circulație, în același timp în care restrângi dramatic capacitatea de producție a economiei, în același timp în care plătești câteva milioane de oameni să stea acasă un an de zile să se uite la Netflix și să coacă pâine cu maia, atunci prețurile încep să o ia foarte repede razna.”
Această explicație pare mai mult decât plauzibilă mai ales dacă avem în vedere contra exemplul Suediei, țară care și-a lăsat în bună măsură economia liberă și care acum are o inflație e doar 4,5%. Sper comparație, Danemarca, țară scandinavă care a adoptat politici de carantinare în mai multe rânduri, se confruntă cu o inflație de 5,4%, iar în Finlanda inflația a atins în luna martie valoarea de 5,8%.
Ce-i drept, în toată această problemă a inflației, un rol important l-a jucat și prețul energiei, determinat mai ales de urmărirea himerei „zero emisii”, dar prețul energiei, mai ales al gazului, începuse marșul ascendent în ritm accelerat cu luni bune înainte ca bombele Rusiei să lovească Ucraina. Dacă stăm și privim retrospectiv ne putem da seama destul de lesne că prețul energiei nu este atât de determinant pe cât ne lasă să credem îndeobște miniștrii de finanțe care caută mai degrabă țapi ispășitori. De pildă, la începutul lui 2008, prețul petrolului era de 140 de dolari/baril, practic cu mult mai mare în termeni reali decât este astăzi, dar cu toate acestea nu a provocat o explozie a inflației.
În altă ordine de idei, războaiele au determinat mereu creșterea inflației, după cum se poate vedea din episoadele hiperinflaționiste care au urmat în Europa Primului Război Mondial sau mai recent în Serbia, după bombardamentele americane. Costul războiului este ascuns practic de guverne, iar nota de plată mult mai mare, de-a dreptul devastatoare, vine mai târziu.
Însă inflația cu care ne confruntăm în acest moment nu este produsă de război, ci de politicile prostești luate în timpul pandemiei. Abia mai târziu vom deconta acest episod.
