fbpx

Jocul în apărare al politicii comerciale europene

Italia în 1982 la Cupa Mondială, Grecia în 2004 la Campionatul European, Leicester City în Premier League în 2016, Atletico de Madrid în La Liga în acest an. Toate aceste echipe au ceva în comun: catenaccio. Aceasta este o tactică din fotbal, care are drept obiectiv betonarea apărării și folosirea contraatacului. Ea a început să fie din ce în ce mai la modă în instituțiile europene, care pregătesc o serie de măsuri bazate pe apărare ca abordare standard în politicile comerciale.

După patru ani cu Donald Trump ca președinte al SUA, aproape doi ani neîntrerupți de pandemie și retragerea forțată din Afganistan, Europa își reconsideră  cu un amestec de prudență, neîncredere și dezaprobare locul său în lume. Sentimentul de nesiguranță a crescut și pe cale de consecință același lucru se întâmplă cu nevoia de protecție. Rezultatul este că Uniunea Europeană se pregătește de cea mai importantă revizuire a politicii sale comerciale de la momentul în care statele membre au hotărât să pună bazele în 1968 unei politici vamale comune.

Luate una câte una, fiecare dintre aceste politici comerciale are merite considerabile. Cu toate acestea luat în ansamblu, acest catenaccio european are potențialul a de schimba radical felul în care face comerț UE și se raportează la restul lumii.

Printre politicile luate în considerare, Burxellesul a pregătit un mecanism prin care importul anumitor produse va trebui însoțit de o taxă suplimentară pentru emisiile de CO2 implicate în producerea lor – un instrument care penalizează firmele străine care primesc subvenții interzise altfel firmelor europene. Mai mult, Bruxellesul lucrează la o nouă strategie industrială care reduce dependența europeană de bunuri străine, fiind în același timp și un instrument care le permite firmelor străine să acceseze piața europeană de achiziții doar când companiile din UE pot accesa în replică piața de achiziții ale țărilor din care provin firmele respective.

Aceste măsuri au doua caracteristici comune: implementarea lor este justificată, dar toate se folosesc de restricționarea accesului pe piața europeană ca principală tactică. Logica este următoarea: dacă o firmă străină dorește să-și vândă produsele în Europa trebuie să îndeplinească toate criteriile UE. Obiectivul nu este doar ca firmele străine și cele europene să concureze în termeni egali, ci și acela ca în momentul în care concurează, restul lumii să arate cât mai mult ca UE.

La prima vedere are sens. Vestea proastă este că distanța dintre dorințele UE și realitățile economice globale se mărește pe zi ce trece. Un exemplu este taxa de carbon la graniță, care printre alte scopuri țintește la reducerea emisiilor de carbon din producția de ciment. Cu toate acestea, piața europeană de ciment reprezintă doar 1% din vânzările unuia dintre cei mai mari exportatori de ciment, Vietnamul, așa că este foarte puțin probabil ca această țară să-și schimbe tehnicile de producție pentru a se plia pe reglementările europene.

Dacă UE își dorește să influențeze politicile altor țări, ar trebui să ofere sprijin acelor țări care împărtășesc aceleași obiective cu UE.

Mai mult, implementarea acestor noi politici comerciale ar putea fi contraproductivă. Politica industrială a UE, de pildă, prioritizează producția de baterii electrice în Uniune în detrimentul celor chinezești produse la prețuri mai mici. Pe cale de consecință, acele produse care folosesc baterii europe vor avea prețuri mai mari, care vor crește costul politicilor îndreptate împotriva schimbărilor climatice. Mai multe, subvențiile publice pentru producerea acestor baterii sunt similare cu subvențiile primite de companiile din afara Uniunii, pe care UE vrea să le obstrucționeze prin reglementările viitoare.

Represaliile din partea țărilor afectate de astfel de măsuri au un impact negativ asupra exportatorilor europeni, ceea ce reprezintă un alt factor de luat în calcul. Chiar dacă Europa își dorește construcția unui spațiu autonom, realitatea este că Europa nu e o insulă. Contrariul este adevărat: UE reprezintă un exportator global de bunuri și servicii. Luat împreună, comerțul internațional reprezintă mai bine de o treime din PIB-ul UE și sprijină 36 de milioane de locuri de muncă.

O politică comercială orientată spre interior va avea consecințe economice negative asupra Europei deoarece restul lumii cumpără mai mult din Europa și nu invers. Din acest motiv, pentru a crea prosperitate, UE trebuie să privească spre exterior și nu spre interior.

Începând cu anul 2024, aproximativ 85% din creșterea economică globală va surveni în afara Uniunii Europene ceea ce înseamnă că politica comercială europeană nu se poate rezuma la a fi doar în defensivă. Însă, niciuna dintre politicile comerciale anunțate nu își propune să lege Europa de viitoarele surse de creștere economică globală.

În anul 1972, Ajaxul lui Rinus Michels a desfăcut catenaccioul lui Inter Milan și a câștigat Cupa Campionilor Europeni, printr-un stil de fotbal total în care fiecare jucător trebuie să fie capabil să se apere și să atace. Dacă UE dorește să influențeze politicile comerciale ale altor state, în loc de a privi spre interior, ar trebui să sprijine acele țări care împărtășesc aceleași obiective ca UE. În felul acesta, noua politică comercială europeană ar fi capabilă să atace și să se apare în același timp, îmbunătățindu-și eficiența.

Articol de Oscar Guinea, tradus de la ecipe.org.

 

About Marius Giurgea

Check Also

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.