Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
E greu de crezut dar politica tinde uneori să devină rațională, mai ales atunci când votanții au greutăți în a-și plăti facturile, a-și încălzi casele și a-și păstra locurile de muncă.
Exact asta se întâmplă acum în Europa mulțumită prețurilor la electricitate și încălzire, mai mari cu 300% față de nivelul din iarna trecută. Într-o declarație tot citată pe Bătrânul Continent, unul dintre parlamentarii aliați cu prim-ministrul britanic Boris Johnson a avertizat săptămâna trecută despre pericolul „catastrofic” care amenință guvernul: „Alegerile se câștigă și se pierd în buzunarele oamenilor”.
Dezastrul european a fost definit ca rezultat al mai multor influențe – celebra furtună perfectă. Dar în realitate este o poveste cu un singur aspect: cărbunele plus ipocrizia.
Prin renunțarea la resursa sa cea mai abundentă, murdarul cărbune, și la energia nucleară, Europa nu a făcut altceva decât să-și atragă belele de care suferă astăzi: dependența toxică de gazul rusesc, competiție acerbă cu China pentru gaze de șist, teama de o pană de curent când intră vreo centrală franțuzească în reparații sau când se potolește vântul sau când soarele intră în nori.
Deși cred cu toată tărie în schimbările climatice provocate de om, analiști de la firma de bunuri primare CPM Group argumentează coerent într-un ultim raport că 2022 va fi anul când va triumfa realismul energetic și climatic:
Măsurile luate de guverne „nu au sens în cursa pentru combaterea schimbărilor climatice.”
Vehiculele electrice după care politicienii se înnebunesc să le subvenționeze „nu vor reduce substanțial producția de dioxid de carbon, ci doar îi vor muta locația”.
„Exista constrângeri reale în efortul de a ne îndrepta spre industrii energetice curate”, începând cu abținerea votanților și consumatorilor de la a plăti pentru ele.
Cel mai interesant este că analiștii de la CPM văd o „bifurcație” între China și restul lumii. Nu doar pentru că Beijingul nu pune prea mare preț pe ambițiile climatice, ci mai ales pentru că produce emisii pentru tot restul lumii. Pentru că îi convenea, Europa a adoptat anul 1990 (în care s-a închis industria grea din Germania de Est) ca punct de referință al emisiilor. Chiar și așa, faptul că Europa și-a redus cu 20% emisiile de atunci nu este doar o picătură într-o găleată având în vedere că lumea și-a crescut emisiile cu 50% per total. Este mai degrabă o fraudă din moment ce investitorii europeni pur și simplu și-au relocat industriile producătoare de emisii în afara UE.
O metaforă perfectă este decizia din 2011 a Angelei Merkel de a închide centralele nucleare din Germania, inclusiv cele trei închise săptămâna trecută. Acum putem recunoaște: decizia a fost luată pentru a întârzia fuga votanților spre ecologiști, după dezastrul de la Fukushima, survenit la doar câteva săptămâni după ce partidul său suferise o grea înfrângere în alegerile locale. Din cauza acestui beneficiu politic minor pentru doamna Merkel și coaliția sa, Europa va plăti zeci de ani de acum încolo.
Este momentul să aducem în discuție un concept – „eșecul statului sofisticat” – care descrie incapacitatea societăților avansate de a-și împăca scopurile și mijloacele, când fiecare încercare de a reconcilia grupuri de interese puternice și diverse cu blocuri de votanți pare să rezulte doar în crize economice și haos.
Un stâlp al merkelismului este încrederea oarbă în puterea piețelor de a compensa iraționalitățile politicii publice. Săptămâna aceasta, prețurile la energie s-au mai moderat datorită transporturilor de gaze de șist, deturnate dinspre porturile asiatice către cele europene.
Și totuși, SUA nu este imună la aceste boli. Texas a descoperit pe propria piele iarna trecută când a suferit o pană de curent monumentală. De zeci de ani statul a ales să stipendieze regenerabile mai degrabă decât să se folosească de infrastructura sa energetică imbatabilă la frig. California care a investit tot în regenerabile aproape că nu mai poate fi salvată. Oamenii de acolo au parte constant de pene de curent intenționate pentru a reduce riscul de foc.
Eșecul statului sofisticat este părintele nerecunoscut la întoarcerii lumii către politici populiste. Să ne amintim cum criza financiară din 2008 a născut Tea Party și apoi trumpismul. O nouă cultură războinică se naște din politicile Covid. Cei mai răi ajung întotdeauna în frunte în astfel de situații: progresiștii care cred că având suficientă putere de coerciție pot atinge utopia, de partea cealaltă votanții din clasa de mijloc a căror lipsă de încredere în guvern se dezvoltă în teorii ale conspirației.
Ne așteaptă și mai multe surprize neplăcute dacă lumea dezvoltată continuă să joace ruleta rusească cu energia, o resursă vitală pentru societatea modernă și baza bunăstării fiecărui votant.
Articol de Holman Jenkins pentru The Wall Street Journal
