Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În august anul trecut, președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a semnat un pachet de taxe și cheltuieli pentru a reduce prețurile medicamentelor de consum și a injecta un val de subvenții în industria energiei curate. „Legea de reducere a inflației” (IRA) va finanța proiecte, bazându-se în întregime pe venituri mai mari la buget, în valoare de 739 de miliarde de dolari.
Aproximativ 64 de miliarde de dolari sunt alocate sectorului sănătății, iar 369 de miliarde de dolari vor reveni industriilor implicate în „securitatea energetică și schimbările climatice”. Sectorul a fost definit în linii mari; de exemplu, deși majoritatea resurselor vor finanța „furnizarea de energie”, alte miliarde vor merge către locuințe și agricultură. Restul, aproximativ 306 miliarde de dolari, este dedicat reducerii deficitului bugetar. Presupunând că datoria este finanțată prin tipărirea banilor și, în cele din urmă, prin inflație, rezultă că 306 miliarde de dolari vor fi contribuția la războiul împotriva inflației. Această sumă reprezintă mai puțin de 6% din baza monetară actuală a SUA, mai puțin de 1% din datoria publică curentă și doar o cincime din deficitul bugetar înregistrat doar în 2022.
În ciuda fanfarei care a însoțit acest act, IRA nu este deloc șocant ca amploare, având în vedere dimensiunea economiei americane. Obiectivele sale principale par să fi fost de a convinge electoratul american să susțină candidații democrați în timpul alegerilor din noiembrie 2022 și de a arăta că administrația îi presează într-adevăr pe contribuabili să îmblânzească inflația, în ciuda creșterii cheltuielilor publice.
Cu toate acestea, comunitatea de afaceri din Uniunea Europeană nu a fost prea încântată de proiectul de lege și a perceput subvențiile IRA pentru sectorul energetic american ca fiind o concurență neloială. Dezamăgirea europeană s-a intensificat când a devenit clar că o parte a IRA va crea noi bariere în calea fluxurilor comerciale dincolo de Atlantic. Legea a introdus credite fiscale semnificative pentru mărfurile cu componente de energie curată fabricate în SUA sau partenerii săi de liber schimb (și care utilizează elemente de pământ rare). După cum era de așteptat, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a confirmat recent că administrația nu consideră acordurile comerciale actuale cu China, Japonia sau UE ca fiind eligibile pentru subvenții.
Nu este clar dacă inițiativa americană IRA încalcă litera acordurilor existente ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Se poate argumenta, de exemplu, că un credit fiscal calificat este din punct de vedere funcțional o barieră netarifară și, prin urmare, dăunează exportatorilor străini. Cu toate acestea, deși IRA încalcă cu siguranță spiritul acestor reguli, nu se poate să nu remarcăm că nimeni nu s-a obosit să implice OMC. Mai alarmant pentru UE este faptul că, în următorul deceniu, industria energiei curate va face investiții masive – și că subvențiile guvernamentale vor juca un rol important atunci când companiile decid unde să-și amplaseze instalațiile de producție.
Are UE motive întemeiate în a oferi un răspuns „proporțional”, așa cum a promis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen? Și ar merita efortul? În această lumină, UE începe o confruntare grevată de trei dezavantaje semnificative: costul energiei, costul reglementării și fondurile relativ limitate pe care Bruxelles-ul le poate pune pe masă.
Prețul energiei în Europa este ridicat și extrem de volatil. De exemplu, în ianuarie 2014, costul gazelor naturale per milion de unități termice britanice era de 11,59 USD în Europa și 4,70 USD în SUA. Aceeași cifră era în ianuarie 2022 de 28,26 USD în Europa și 4,33 USD în SUA; în august 2022, 70,04 USD și, respectiv, 8,79 USD. Pe scurt, întrebarea nu este de ce companiile consumatoare de energie se simt tentate să plece din Europa, ci unde se vor reloca.
Reglementările UE sunt, de asemenea, grele și oarecum imprevizibile. Cu siguranță, mașina birocratică americană este departe de a fi extraordinară, dar o mare corporație consideră că este mai ușor să navigheze într-un sistem de elaborare a politicilor dominat de două partide omogene, disciplinate și un singur guvern federal, spre deosebire de un proces de luare a deciziilor care implică numeroase centre de putere locale (statele membre UE), fiecare dintre ele cu o politică internă fragmentată și interese diversificate.
Nu este de mirare că planificarea pe termen lung a UE a devenit un exercițiu îndoielnic. În cele din urmă, resursele pe care UE le poate desfășura (sau amenința să le desfășoare) într-o cursă înarmărilor de subvenții pentru energie curată nu fac față la arsenalul american. Impozitarea în țările membre UE este deja ridicată, iar Bruxellesul are un buget mic în comparație cu cel al Washingtonului. În 2021, bugetul total al UE a constat în 165 de miliarde de euro – jumătate din ceea ce Congresul SUA va acorda industriei de energie regenerabilă în cadrul IRA și mai puțin de 2,5% din întregul buget federal.
Care sunt opțiunile Bruxelles-ului și ce scenarii sunt probabile? Trei factori ies în evidență. Deși cea mai recentă mișcare a SUA este relativ modestă, este în concordanță cu tendința globală actuală care respinge principiile pieței libere în favoarea unui rol din ce în ce mai mare al guvernului în economie. Americanii și europenii pot diferi în ceea ce privește locul reglementării față de cheltuieli, dar manifestă o ostilitate similară față de proprietatea privată, libertatea contractului și antreprenoriatul. Este puțin probabil ca tensiunile să fie dezamorsate prin apelarea la principiile pieței libere, iar UE nu va merge curând pe acest drum.
În al doilea rând, unii comentatori au subliniat în mod corect că scopul principal al IRA nu este neutralizarea concurenței europene sau atragerea de noi investiții din străinătate. În schimb, încearcă să facă SUA independente de tehnologia chineză și de unele materii prime pe care industria minieră internă americană le-a neglijat. Din această perspectivă, legea urmărește să încurajeze industria minerală autohtonă să dezvolte resursele de care America are nevoie acasă. Europa nu poate face nimic în acest sens.
În al treilea rând, Europa realizează cu siguranță că este adesea ignorată atunci când Washington, partenerul său principal, se angajează în elaborarea politicilor care afectează ambele maluri ale Atlanticului. Bruxelles-ul este lider în deranjarea marilor corporații, dar intensificarea acestor eforturi – și vizarea companiilor din SUA în special – nu va avea rezultatele dorite.
În cele din urmă, SUA și UE ar putea rezolva tensiunile create de IRA prin negocieri bilaterale pentru a ajusta sensul unui acord de liber schimb. Astfel de discuții pot duce, de asemenea, la un nou tratat care va ține China afară și va oferi UE o alegere care să salveze aparențele: fie unele companii europene vor putea în cele din urmă să se califice pentru subvențiile IRA, fie Bruxellesul va primi undă verde pentru a lansa o nouă reglementare, la pachet cu finanțare limitată, Washingtonul urmând poate a se plângâne, dar fără să riposteze.
Decizia europenilor depinde de măsura în care Comisia își recunoaște punctele slabe și de condițiile în care Bruxellesul reușește să se coordoneze și să obțină sprijin din partea Berlinului și Parisului. Desigur, europenii pot refuza să aleagă, pur și simplu așteptând – și acceptând în cele din urmă – o propunere de salvare a aparențelor venită de pe cealaltă parte a oceanului. Într-adevăr, acesta ar putea fi scenariul cel mai probabil. Washingtonul a lovit la momentul potrivit: Europa prezintă tensiuni economice și politice interioare (imigrație, războiul din Ucraina, performanțe economice slabe în unele țări cheie), o lipsă de conducere și probleme bugetare grave. În plus, afacerile americane și preocuparea Washingtonului pentru securitate nu au de ce să se teamă de Europa și de strategiile sale industriale.
Pachetul american de energie curată nu va schimba dinamica pe termen lung. Marile corporații preferă să nu investească în Europa și sunt bucuroși să se mute în altă parte. Singurul stimulent pentru aceste companii să rămână sau să se dezvolte în UE este legislația care face ca Bătrânul Continent să fie dificil de atins pentru exportatorii globali.
Asta explică de ce răspunsul european la IRA va fi modest: Bruxelles-ul nu poate decât să amenințe protecționismul, ceea ce ar fi prostesc și contraproductiv. Probabil că se va rezolva cu un program finanțat modest pentru a asigura consensul „campionilor” europeni, care, din fericire, vor lua banii și vor continua să investească în străinătate.
Articol de Enrico Collombato
