Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
A ajuns proiectul european într-o fundătură?
Răspunsul depinde de ceea ce se crede că ar fi scopul UE. Pentru mulți, integrarea a fost menită să introducă o nouă formă calitativ superioară de guvernanță în Europa și să servească, mai larg, ca un vehicul pentru progres.
Ultimul deceniu nu a fost prea prietenos cu astfel de aspirații. UE se luptă să vorbească pe o singură voce în fața agresiunii Kremlinului împotriva Ucrainei – fiind reținută atât de slugărnicia lui Viktor Orbán, cât și de înrădăcinatele (și egoistele) iluzii ale Germaniei în ceea ce privește Rusia.
Anterior, criza datoriilor nu a dus la apariția unei uniuni fiscale, care să completeze moneda comună europeană – contrar speranțelor unor federaliști. Răspunsul la pandemie a dus la crearea unui instrument european comun de datorie, dar numai cu prețul unor mari controverse. Extinderea utilizării acesteia în continuare este cu siguranță o sursă de dezbinare europeană, la fel ca eforturile recente de politică industrială la nivelul UE și „autonomie strategică” în politica economică, care pun în pericol unele dintre principiile fundamentale ale UE.
O atitudine defensivă
Speranțele unei uniuni din ce în ce mai strânse s-ar putea să nu fi dispărut complet, dar este clar că blocul se confruntă cu o ruptură cu, ceea ce politologul italian Giandomenico Majone a numit cândva, „o cultură politică a optimismului total”, în care o integrare mai profundă a fost mereu la orizont – și a fost văzută întotdeauna văzută ca fiind un bun inconfundabil.
Mai târziu, această schimbare de perspectivă s-a manifestat adesea ca o teamă în creștere – față de lumea exterioară, capitalism neîngrădit și dependență economică de alții sau amenințări la adresa „modului european de viață” (pentru a cita titlul postului unuia dintre membrii Comisiei Europene). A trecut vremea când instituțiile și elitele europene credeau, cu încredere în sine, că au ceva de învățat pe alții. Astăzi, ei conduc calea strategiei defensive a continentului.
Reîncadrarea UE ca platformă, nu ca proiect de construire a statului
Nici frica și introspecția, nici disperarea nu sunt bune ca recomadări de acțiune. În schimb, așa cum susțin în noua mea carte, ceea ce au nevoie europenii este o reîncadrare a UE nu ca un proiect de construire a statului, ci pur și simplu ca o platformă, inevitabil defectuoasă, pentru gestionarea relațiilor dintre țările europene și pentru exploatarea câștigurilor din cooperare și comerț.
Proiectul de integrare nu există pentru a-i conduce pe europeni către niciun pământ al făgăduinței sau către o „unire tot mai strânsă”. Cu toate acestea, instituțiile, regulile și relațiile sale care leagă între ele și constrâng guvernele naționale au fost extrem de utile – și reprezintă o lecție pe care lumea o poate desprinde – în special prin crearea unui spațiu pentru competiția economică, negocieri și cooperare politică.
În termeni practici, o astfel de reformulare se bazează pe recunoașterea faptului că UE nu este o entitate unică, monolitică, ci mai degrabă însumează o serie de proiecte de integrare separate funcțional, care rulează în paralel. Nu există niciun motiv inerent pentru care apartenența la piața unică a UE trebuie să se suprapună cu apartenența la spațiul Schengen, cu participarea la politica agricolă comună sau la uniunea monetară. Și, într-adevăr, acele proiecte de integrare nu se suprapun întotdeauna. Numeroși membri ai UE nu arată nicio intenție de a adera la euro. Țări nemembre UE, cum ar fi Norvegia sau Elveția, se află pe piața unică, în timp ce Irlanda nu este în spațiul Schengen.
„Dezunificarea” UE nu necesită schimbări dramatice ale tratatelor europene. Mai important, este nevoie de o schimbare a modului de a gândi al liderilor europeni și al instituțiilor de la Bruxelles. În loc să vadă implicit noile inițiative politice ca fiind universale, politicile europene pot apărea din coaliții organizate orizontal de membri (și non-membri) în cadrul clauzei de „cooperare consolidată”, instituțiile europene jucând în primul rând un rol de susținere, mai degrabă decât un rol principal.
Protejarea celor patru libertăți
Această abordare a integrării europene nu este concepută ca un un bun public destinat tuturor. Mai degrabă, trebuie să aibă loc într-un context de reguli obligatorii, în special cele care protejează cele patru libertăți: circulația mărfurilor, a serviciilor, a capitalului și a persoanelor.
O astfel de agendă, care se potrivește atât cu concepțiile clasice liberale, cât și cu cele conservatoare ale integrării economice internaționale, nu este „antieuropeană” sau „eurosceptică” – dimpotrivă. Este manifest pro-europeană, atât în sensul în care dorește prosperitate și pace pentru continentul european, cât și în sensul în care vede Uniunea Europeană și o mare parte din arhitectura sa instituțională drept componente importante ale succesului său.
Spre deosebire de viziunea teleologică hiperambițioasă a integrării europene, cred că a sosit timpul să îmbrățișăm Europa așa cum există – nu ca o abstractizare sau ca o stadiu final ipotetic. Complexitatea greoaie și pluralistă a Europei nu este o eroare, ci o caracteristică care necesită o gestionare adecvată, nu o negare.
Articol de Dalibor Rohac.
