Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Problema energetică a Uniunii Europene poate fi explicată în multe feluri posibile dar în esență ea se reduce la un singur lucru: scăderea drastică a producției de energie, ceea ce a făcut să sporească dependența de Rusia lui Vladimir Putin.
Cauzele pentru această scădere sunt la rândul lor multiple, dar și ele, pot fi reduse la o decizie politică sau la o acțiune voluntară din partea guvernelor europene dar mai ales a Comisiei Europene care a pariat siguranța energetică și geopolitică a continentului pe idealul unei tranziții către energia verde, presupus sustenabilă.
În anul 1990 dependența Uniunii Europene de importurile de gaz era de 50%, pentru ca 30 de ani mai târziu ea să ajungă la 85%. Desigur că în acest context trebuie precizat că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are o pondere, totuși nesemnificativă, în această ecuație. Dar explicația fundamentală pentru această scădere catastrofală a producției de gaz o reprezintă inhibarea producției prin politici economico-energetice total greșite.
Uniunea Europeană s-a poziționat, de pildă, din capul locului contra explorărilor și exploatărilor de gaze de șist, deși Europa avea un potențial cel puțin redutabil. Cu toate acestea, investițiile au fost sistate în lipsa unui consens politic, iar acum continentul se luptă pentru gazul natural lichefiat din Statele Unite ale Americii care provine în cea mai mare parte din gaze obținute prin fracturare hidraulică. Vestea cea bună ar fi că și unele țări europene, cum ar fi de exemplu Marea Britanie, par să lase deoparte neliniștile legate de această temă și autorizează explorarea și exploatarea gazelor de șist.
Apoi, dacă doriți să vedeți contradicția manifestă din politicile guvernelor europene nu trebuie decât să vă îndreptați privirea spre guvernul olandez care în această săptămâna a decis să reducă la aproape jumătate producția din câmpul de gaze naturale de la Groningen, cel mai mare din Europa. Producția urmează să scadă în decurs de un an, începând cu 1 octombrie, de la un maximum de 4,5 miliarde centimetri cubi la o producție maximă de 2,8 miliarde centimetri cubi. În acest context trebuie să amintim că producția la acest important zăcământ energetic era de 20 de miliarde centimetri cubi în urmă cu doar cinci ani. Ca fapt divers dar interesant de menționat, producția de gaze a Olandei, care provine în cea mai mare măsură din câmpul de la Groningen, reprezintă aproximativ 50% din producția de gaze a Uniunii Europene.
Așadar, în plină criză energetică, cu un război care bate la porțile Europei și un continent amenințat de șantajul energetic al lui Vladimir Putin, guvernul olandez a hotărât să reducă și mai mult producția de gaze (energie) din considerente ecologice.
În opinia economistul Daniel Kral, de la Oxford Economics, Europa a ajuns acum în situația în care se află de facto la cheremul vremii. „O iarnă dură înseamnă raționalizări drastice ale consumului de gaz atât în Germania cât și în Italia, pentru că în caz contrar rezervele s-ar goli până la începutul noului an. O iarnă blândă și caldă ar tempera nevoia de măsuri restrictive dar nu ar elimina-o cu totul. O iarnă obișnuită va însemna cel mai probabil raționalizări ale consumului.” Aceste raționalizări, susține Kral, vor însemna că ele vor fi îndreptate către sectorul privat și companii, pentru a nu tulbura și mai mult populația. Totuși, nici acest lucru nu este lipsit de riscuri deoarece „va însemna o recesiune destul de severă și probabil întoarcerea schemelor de ajutor guvernamental, ceea ce se traduce prin deficite fiscale mari.”
Bineînțeles că mai sus nu am făcut decât să amintim decât câteva exemple legate de producția de gaz, însă gazul nu reprezintă decât o componentă, ce-i drept importantă, în mixul energetic prin care se asigură stabilitatea și siguranța unei țări sau a unui continent. Din nefericire, strategia pe care europenii au pariat, greșit după cum se poate deja vedea cu ochiul liber, a fost favorizarea energiei verzi și subminarea, prin reglementări, taxe și accize, a celorlalte feluri de energie tradițională bazată pe hidrocarburi sau a energiei nucleare.
Exemplul de manual îl reprezintă Germania care a ajuns să-și închidă centralele nucleare pentru a sta practic la mâna Rusiei, deși acum sunt semne că a ajuns să-și revizuiască politica energetică, cel puțin în ceea ce privește centralele nucleare.
Tot ceea ce ne rămâne de făcut este să așteptăm politici energetice mai consistente și cu adevărat sustenabile pentru că este greu de crezut că un continent care nu a cunoscut raționalizările de energie vreme de decenii se va obișnuit cu restrângerea consumului sau cu frigul.
