Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, definitiv, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei.
Dosarul Revoluţiei a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procesul a fost blocat mai mult de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar.
În mai 2021, un judecător de cameră preliminară de la instanța supremă a decis restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu, fiind excluse mai multe probe din dosar.
„Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voican Voiculescu Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al acestei unităţi de parchet. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii pentru procuror, persoanele vătămate, părţile civile, părţile responsabile civilmente şi inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21 mai 2021”, se arată în decizia instanţei.
Procurorii militari şi mai multe părţi vătămate au atacat decizia, însă contestaţiile au fost respinse astăzi de un alt complet de judecată.
După anunțarea deciziei, Parchetul General a precizat că urmărirea penală în dosarul Revoluţiei nu este afectată de motive de nelegalitate, iar procurorii studiază de doi ani jurisprudenţa internaţională în materia infracţiunilor considerate crime împotriva umanităţii.
„Încheierea din data de 10.11.2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia PICCJ şi a hotărât restituirea dosarului către Secţia Parchetelor Militare pentru refacerea rechizitoriului, a avut în vedere unele aspecte considerate neregularităţi ale rechizitoriului, precum înlăturarea unor probe (înscrisuri). Urmărirea penală în ansamblul său, sub aspectul actelor de inculpare (punerea în mişcare a acţiunii penale), nu s-a reţinut să fie afectată de motive de nelegalitate. Procurorii vor examina motivarea încheierii, precum şi probele rămase câştigate cauzei, cu celeritate, pentru a stabili măsurile necesare în vederea soluţionării dosarului şi refacerii rechizitoriului. Obiectivele dezvoltate în încheierea motivată vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, după înlăturarea înscrisurilor reţinute de ICCJ că nu pot fi folosite în cadrul procedurii”, susţine Parchetul General.
Reamintim că din materialul de urmărire penală au fost excluse următoarele probe: actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale; rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora; sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989; punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989; documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN; „Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu; documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17-31 decembrie 1989, precum și declaraţii date de zeci de persoane vătămate.