fbpx

Va opri Rusia gazul definitiv?

Uniunea Europeană a cerut în această săptămână țărilor membre să se pregătească pentru o reducere a consumului de gaz cu 15% până în primăvara următoare, anticipând o tăiere definitivă a gazului rusesc. Această reducere are drept obiectiv menținerea unei rezerve adecvate pentru perioada rece, atunci când cererea de gaze va fi mai mare.  Un raport publicat de Comisia Europeană arată că ar fi 12 țări afectate de o întrerupere parțială sau totală a gazului rusesc, dar propunerea oficialilor de la Bruxelles vizează toți consumatorii europeni, administrații publice, proprietari de clădiri, companii,  gospodării individuale, etc.

„Ne pregătim de cel mai rău scenariu posibil. Iar acel scenariu prevede că Gazprom nu va mai livra niciun fel de gaz către Europa. Ne facem pregătirile de iarnă pe acest scenariu”, a afirmat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru Reuters.

Îngrijorările Comisiei Europene sunt în bună măsură legitime, în contextul în care tensiunile geopolitice s-aut tot acutizat, relațiile politice dintre cele două blocuri par suspendate, și drept consecință legăturile economice mai atârnă de un fir de ață. De pildă, în iunie 2022, volumul de gaze provenit din Rusia era cu 30% mai mic decât media ultimilor cinci ani.

În aceste condiții, întrebarea firească aflată pe buzele tuturor este în ce măsură este determinată Rusia să întrerupă fluxul de gaze către Occident.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat ieri la Teheran că livrările de gaz natural către Vestul Europei prin conducta Nord Stream vor fi reluate conform contractului, dar ele ar putea fi oprite dacă sancțiunile economice împiedică reparația componentelor esențiale pentru funcționarea conductei.

Rusia a trimis una dintre cele două turbine care operează gazoductul pentru revizie în Canada, dar, potrivit Moscovei, sancțiunile au întârziat livrarea ei înapoi, ceea ce a determinat reducerea fluxului de gaze. Acum, turbina este așteaptă să ajungă în Rusia spre finalul lunii și să intre din nou în funcțiune la începutul lunii august. Cea de-a doua turbină ar urma să intre și în ea în revizie pe 26 iulie, conform lui Vladimir Putin.

Pe de altă parte, oficialii europeni susțin că toate aceste explicații nu reprezintă decât niște pretexte venite din partea Moscovei. Chiar și înainte să înceapă reparațiile la turbine, Gazprom redusese livrările de gaze cu 40%.

Potrivit analiștilor băncii americane Goldman Sachs, scenariul cel mai negru pentru europeni nu este așa de ușor de adus la îndeplinire. Și asta în primul rând din cauza mai multor constrângeri fundamentale pentru Rusia.

În primul rând, o întrerupere a furnizărilor de gaze ar distruge orice flexibilitate și posibilitate de negociere în ceea ce privește Moscova.

În al doilea rând, ar reduce semnificativ veniturile din gaz natural ale Rusiei, deoarece Gazprom și-ar pierde astfel principalul client.

Nu în ultimul rând, o suspendare a livrărilor de gaze către Europa ar duce la o închidere și mai accelerată a puțurilor de gaze în Rusia. În aceeași ordine de idei, trebuie menționat că oricât de mult și-ar dori oficialii ruși, nu există în acest moment sau în viitorul apropiat nicio posibilitate de a redirecționa gazul rusesc către piețele alternative din Asia, acolo unde a fost mult mai ușor de vândut, de exemplu, petrolul rusesc. Producția Gazprom a scăzut față de anul trecut cu 10% și deși nu este o scădere extraordinar de mare, trebuie luat în calcul că livrările către Europa au continuat în prima parte a anului. O închidere definitivă a robinetului ar afecta serios capacitatea de depozitare a companiei.

Bineînțeles că o decizie de suspendare a livrărilor ar fi întâi de toate o decizie geopolitică, iar mulți analiști au catalogat-o deja ca fiind în fapt o declarație de război, sau una de represalii a Moscovei, în condițiile în care ar arunca Europa în haos.

În opinia fostului economist șef al Fondului Monetar Internațional, Olivier Blanchard, există două motive pentru care este de așteptat ca Rusia să întrerupă semnificativ, dar nu total, livrările de gaz către Europa: Rusia deține o poziție de monopol în privința gazului, cu o cerere foarte inelastică din partea occidentalilor, drept pentru care singurul motiv pentru care nu majorează prețul aberant este o prezervare a cererii viitoare. Dar cererea viitoare în Europa nu există în condițiile în care Bătrânul Continent și-a propus în mod explicit să renunțe la gazul rusesc cât mai rapid cu putință și la toate hidrocarburile în viitorul apropiat. Din acest motiv, Rusia ar avea un stimulent puternic pentru a lăsa în derivă totală Europa. Mai mult, și acesta este al doilea motiv, veniturile obținute din gaz de către Rusia sunt în euro și dolari, dar din cauza restricțiilor economice, Moscova nu le poate întrebuința așa cum și-ar dori. Drept pentru care stimulentele pentru continuarea acestui negoț nu sunt atât de puternice.

E greu de spus cu certitudine în acest moment care va fi desfășurarea evenimentelor. Singurul lucru care pare destul de limpede este acela că Europa se va confrunta cu una din cele mai grele ierni din istoria recentă.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Ucraina caută țapi ispășitori în România

Legislația, promovată de experții ucraineni și adoptată de guvernul de la Kiev, de interzicere a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.