Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Una din cele mai concise și precise analize cu privire la piața energetică globală îi aparține ministrului energiei din Qatar. Aflat într-o vizită în Marea Britanie, Saad Sherida Al-Kaabi a afirmat că țările occidentale nu fac acum decât să culeagă ceea ce au semănat în trecut. Iar ceea ce au semănat în trecut nu a fost neapărat o dependență exclusivă de Rusia cât un impuls auto-distrugător către tranziția energetică.
„Multe țări au forțat această tranziție energetică. Au tot încercat să atingă obiectivul zero emisii, renunțând la hidrocarburi și demonizând companiile de petrol și gaz, considerându-le ticăloase. Drept consecință, nu sunt suficiente investiții în sectorul de petrol și gaz”, a afirmat Saad Sherida Al-Kaabi.
O opinie similară a fost lansată și de ministrul energiei din Arabia Saudită care a remarcat absența investițiilor în capacitățile de producție a petrolului, cauzată de tranziția energetică și de schimbarea priorităților în cele mai mari economii ale lumii.
„Vântul nu bate întotdeauna și soarele nu strălucește în permanență. Noi suntem convinși că nu se poate atinge această tranziție energetică fără hidrocarburi, iar cele mai bune hidrocarburi sunt gazele”, a afirmat Al-Kaabi.
Bineînțeles că declarațiile ministrului energiei din Qatar, unul dintre cei mai mari producători de gaz din lume, trebuie luate cu prudență, deoarece ele țintesc și un scop comercial. În fond, țara arabă are numai de profitat de pe urma vânzărilor de gaz.
Dar lăsând la o parte motivațiile mai mult decât interesate ale oficialului arab, ele pun un diagnostic corect maladiei energetice prin care trece acum Occidentul. Zelul ecologist care a împins lumea civilizată să renunțe la hidrocarburi nu a avut în spate altceva decât o pretenție de virtute și nu o analiză realistă cu privire la eficiența surselor alternative de generare energetică.
Ca să luăm doar un singur exemplu care merge în direcția celor spuse de Al-Kaabi, Germania a generat 46% din energia sa din 2021 din surse regenerabile, față de 50% cât produsese cu un an înainte, iar explicația pentru această scădere constă într-o reducere a activității eoliene. Sau mai pe șleau, a bătut mai puțin vântul. Desigur că partea de energie regenerabilă din cea mai dezvoltată economie a Europei poate părea la prima vedere impresionantă și dătătoare de speranță, dar trebuie făcute două precizări.
În primul rând când vine vorba de energie și de producția de energie regenerabilă, ceea ce se ia în calcul este numai electricitatea. Așadar, energia nu este același lucru cu electricitatea, iar creșterea spectaculoasă pentru unii a procentului de surse regenerabile are în vedere doar electricitatea. Panourile solare și turbinele eoliene nu joacă niciun rol în celelalte nevoi energetice, mult mai mari, ale indivizilor. Cum ar fi de pildă combustibilii.
În al doilea rând, acest rezultat nu a venit pe fondul unui proces de piață natural în care consumatorii au ales cele mai bune produse existente, iar companiile energetice s-au străduit să le livreze clienților la cele mai bune prețuri energia de care aveau nevoie. Nici pe departe.
Procesul prin care energia regenerabilă a început să câștige teren în lumea occidentală a avut la bază o stimulare financiară activă atât din partea statului cât și a sectorului corporate, (pe baza criteriilor de responsabilitate socială) în același timp în care investițiile în hidrocarburi au fost descurajate pe toate căile, iar companiile incriminate. Chiar dacă de foarte multe ori, marile companii petroliere erau jucători importanți tocmai în industria de energie regenerabilă. Ar trebui să fie edificatoare, de pildă, schimbarea denumirii gigantului British Petroleum în Beyond Petroleum („Dincolo de petrol”).
Consumatorii au trebuit să plătească din ce în ce mai multe taxe verzi pentru a susține o industrie care nu se putea susține singură (și nu e încă destul de clar că o poate face în condiții de piață normale). Subvențiile pe care statul le acorda oamenilor pentru a-și monta panouri solare nu reprezentau altceva decât o formă de transfer de avuție și dădeau mărturie indirectă privind ineficiența de acum a acestei forme de energie. Dacă ea ar fi fost cu adevărat eficientă atunci nu ar mai fi fost nevoie de o subvenție, iar oamenii și-ar fi instalat de bună voie și nesiliți de nimeni panouri solare sau turbine eoliene. Însă prețul acestora, fără subvenția oferită de stat, nu ar justifica investiția, drept pentru care…
Mai sus nu am făcut decât să ilustrăm și să arătăm în treacăt doar o foarte mică parte din problemele care sugerează o ineficiență fundamentală a proiectului de tranziție energetică. Pe de altă parte, există argumente solide care țintesc spre imposibilitatea unui asemenea ideal, din cauza problemelor tehnice și fizice (nevoia de backup energetic alimentat pe gaz, suprasolicitarea rețelelor electrice ca urmare a înmulțirii mașinilor electrice, durata de viață scăzută a turbinelor și panourilor, materiile prime fundamentale pentru construcția panourilor și turbinelor provin din Rusia, etc.)
Nu trebuie de aici trasă concluzia că viitorul nu poate aparține regenerabilelor. Ceea ce știm însă cu siguranță este că procesul socialist prin care se încearcă impunerea lor în ochii consumatorilor nu a dat până acum rezultatele scontate și nici nu e foarte probabil să dea, câtă vreme competiția este distorsionată de intervențiile abuzive ale statului și băncilor, care nu finanțează în funcție de eficiența proiectelor de investiții, ci a sentimentelor pretins virtuoase.
Un al doilea lucru care ni se impune cu certitudine este acela că oamenii și firmele au probleme din ce în ce mai mari din cauza acestei tranziții energetice, care a dus la închiderea rafinăriilor, la explorări și exploatări de hidrocarburi din ce în ce mai puține, șamd.
