Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Liderii europeni au devenit din ce în ce mai vocali în a-și proclama eliberarea economiilor de sub dependența gazului și petrolului rusesc. Însă, din nefericire, cifrele nu le dau dreptate. Marți, publicația Financial Times a publicat un articol în care demonstra cum angajamentul Washingtonului de a asigura livrări de gaz petrol lichefiat pur și simplu nu este acoperit de realitate.
Se presupune că planului american urmează să se desfășoare în trei pași: în primul rând va ajuta Uniunea Europeană să-și asigure stocuri de gaz natural lichefiat pentru a începe înlocuirea de gaz rusesc. În al doilea rând, Europa va lucra „pentru a se asigura că gazul american va avea o cotă de piață mai mare până în 2030”. În al treilea rând, Statele Unite va ajuta Europa să-și accelereze procesul de tranziție spre o energie mai curată.
Totuși, cât gaz pot exporta SUA? Există niște limite clare în ceea ce privește atât capacitatea exportatorilor dar și în ceea ce privește infrastructura Europei și abilitatea de a absorbi importuri de gaz prin transporturi maritime. Toate acestea sugerează că în ceea ce privește viitorul predictibil nu există absolut nicio șansă de a înlocui exporturile de energie ruse.
SUA afirmă că dorește să aprovizioneze UE cu 15 miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat în acest an, urmând să sporească în viitor exporturile. Washingtonul nu a precizat de unde va veni acest gaz, notând doar că „va lucra alături de parteneri internațional”. Prin comparație, Rusia exportă în prezent 155 miliarde de metri cubi de gaz anual în Uniunea Europeană.
Totuși, nu este deloc clar de unde vine angajamentul pentru aceste 15 miliarde de metri cubi. SUA au livrat prin transport maritim aproape 22 de miliare de metri cubi de gaz în 2021, iar anul acesta au trimis deja în primele trei luni 10 miliarde de metri cubi. Tot acest gaz este în forma lichefiată, care este mult mai scump decât gazul care vine pe conductă. Din octombrie și până acum, exporturile de gaz natural lichefiat american către Europa s-au dublat.
O echipă de analiști de la Goldman Sachs au avertizat clienții băncii într-o lucrare de cercetare că există prea puține motive pentru SUA pentru a stimula exporturile de gaz natural lichefiat de acum și până în 2025.
Un alt obstacol important în calea înlocuirii gazului rusesc cu cel american (sau cel din Qatar, Arabia Saudită sau Australia) privește absența infrastructurii necesare în Europa. GNL-ul trebuie descărcat cu grijă și „regazificat” din starea sa lichidă, după ce ajunge la destinație. Majoritatea statelor europene pur și simplu nu au infrastructura necesară pentru a realiza acest lucru. Poate tocmai din acest motiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyden a cerut țărilor europene „să-și adune la un loc resursele”, în timp ce Germania a sugerat închirierea unor vase de regazificare.
Chiar dacă situația energetică a continentului este mai precară decât a fost vreodată, partizanii energiei verzi se opun cu înverșunare construcției de infrastructură pentru gazul natural lichefiat deoarece se tem că acesta ar putea sumbina agenda lor în care locul principal îl dețin regenerabilele.
Aceasta reprezintă o schimbare de atitudine din partea Uniunii Europene, până acum mulți cumpărători încetând negocierile cu producătorii americani de GNL din cauza îngrijorărilor legate de reglementările de mediu, sociale și guvernanță, după cum a afirmat Sindre Knuttson de la firma de consultanță Rystad Energy.
Ecologiștii însă continuă să fiarbă. „A permite apariția și extinderea unor facilități pentru exportul de gaz ar prelungi pentru decenii dependența de hidrocarburi riscante și volatile, și ar anunța un dezastru pentru clima noastră”, a afirmat Kelly Sheehan de la Sierra club.
Chiar dacă Europa ar reuși să-și construiască rapid o infrastructură pentru GNL (ceea ce este foarte improbabil având în vedere opoziția venită din partea fanaticilor ecologiști), problema care rămâne este cum îi va convinge pe exportatori să-și direcționeze stocurile către Bătrânul Continent. La urma urmelor, de ce ar face asta saudiții (care până acum au refuzat cu încăpățânare să-și mărească producția în contextul conflictului din Ucraina) sau Emiratele Arabe Unite, în condițiile în care există o cerere constantă și în creștere de pe piețele asiatice (unde creșterea este așteptată să se mențină ridicată în anii care vine), în timp ce în Europa există o creștere a cererii pe termen scurt, având în vedere angajamentul UE de a se baza doar pe energie regenerabilă?
Aceasta este o întrebare la care președintele Joe Biden și partenerii săi europeni nu au avansat încă un răspuns.
Analiză publicată de Mises.org
