Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
De acum aproape toată lumea este conștientă că ne așteaptă o criză economică iminentă. Doi ani de pandemie, peste care se suprapune acum un război devastator la graniță, care aduce după sine refugiați, dar mai ales sancțiuni economice devastatoare pentru toată lumea, și colac peste pupăză o criză energetică, din care nu se vede o soluție de ieșire lină, șubrezesc considerabil economia și așa vlăguită. Prețurile mărfurilor au explodat (inflația din industrie este de peste 40% în România), iar gazul și petrolul au atins maximele istorice și nu dau semne că se vor opri, ceea ce va antrena un val și mai mare de scumpiri.
La toate acestea trebuie adăugată o expansiune monetară fără precedent, datorii publice din ce în ce mai mari, cheltuieli guvernamentale aberante și o economie europeană reglementată până în cele mai mici detalii, ceea ce lasă foarte puțin spațiu de mișcare antreprenorilor.
Viitorul nu arată bine, iar asta o știu și oamenii obișnuiți, care au luat cu asalt magazinele unde se vând lingouri de aur sau au început să-și facă provizii pentru bunurile de primă necesitate. Tezaurizarea poate fi ridiculizată dar ea exprimă o anticipație rațională a oamenilor și anume teama că puterea lor de cumpărare va scădea din ce în ce mai mult, iar banii lor nu vor mai valora mare lucru.
Deși situația nu arată ideal, există totuși mai multe măsuri pe care guvernul le poate adopta astfel încât această criză să fie depășită fără mari convulsii sociale. Iar cea mai importantă dintre aceste măsuri ar fi aceea de a face cât mai flexibilă economia, prin dereglementare și reducerea taxării în zonele sensibile.
Să luăm un exemplu concret. În anul 2013, prețurile la țiței se găseau la un nivel foarte apropiat de cele pe care le vedem astăzi, adică 120 de dolari/baril și foarte mulți analiști estimau că ne puteam îndrepta fără probleme spre un prag de 200 de dolari/baril. În dinamica prețului la petrol de atunci intrau problemele politice din Libia care se confrunta cu un război civil, implicarea americană în conflictul din Siria și diverse alte probleme locale (închiderea temporară a unor rafinării americane, traficul îngreunat din Canalul Suez, etc). Unele dintre aceste probleme se mențin și astăzi, dar cu toate că ele nu au amplitudinea și gravitatea celor din prezent istoria de atunci ne poate învăța ceva important. Așadar, deși foarte mulți experți așteptau la acea vreme o ascensiune a prețului la petrol, acesta și-a înjumătățit prețul în mai puțin de un an.
Explicația acestei scăderi nu trebuie căutată în evaporarea cauzelor politice. Piața energetică este întotdeauna influențată de politică și după cum aminteam și cu altă ocazie, problemele din Siria și Libia se mențin chiar și astăzi, ceea ce îndepărtează investitorii în resurse petroliere și afectează piața globală.
Motivul pentru care prețul petrolului a scăzut în 2014, deși chiar și la acel moment funcționau sancțiuni împotriva vânzărilor de petrol din Iran și Rusia, a fost acela că piața, în special cea americană, a inovat și a produs mult mai mult țiței ceea ce a dus la o scădere importantă a prețului. „Creșterea accelerată a producției americane de petrol a avut drept cauză inovațiile din fracturarea hidraulică și tehnologia de extragere orizontală prin care se obține țițeiul din rezervele de șist”, arată o analiză din domeniu.
Lecția acestui episod este aceea că în loc de a interveni agresiv pe piață prin fixări de prețuri, controale și alte măsuri birocrativ-administrative luate din dorința de a părea că face ceva, guvernul american a lăsat piața să se descurce și să inoveze, ceea ce s-a și întâmplat.
Exemplul american pozitiv poate fi coroborat cu o ilustrare negativă de această dată din țara vecină, Ungaria. Guvernul de la Budapesta a hotărât să se ia la trântă cu prețurile mari la energie prin fixarea din stilou a prețurilor la benzină, ceea ce nu a avut alt efect decât să ducă la o penurie de combustibili, care s-a repercutat artificial și pentru foarte puțin timp (câteva ore) și în România.
În cazul specific al guvernului de la București, teoria economică liberală și experiența de succes acumulată până acum ne pot recomandă mai multe scenarii prin care poate fi evitat un scenariu traumatizant, cel puțin în ceea ce privește piața de energie, care este principalul motor al scumpirilor.
În primul rând, protejarea populației de scumpirile accentuate la energie ar trebui să se facă prin scăderea nivelului taxelor și accizelor la carburanți (60% din prețul de la pompă este reprezentat de taxe și accize), dar și la energie electrică (unde se aplică aceeași taxă valoare adăugată ca și pentru majoritatea produselor vândute în România).
În al doilea rând, ar trebui facilitat cât mai rapid accesul investitorilor din domeniul energetic la resursele de care dispune România și aici nu este vorba doar de gazele naturale din Marea Neagră, ci inclusiv de gazele de șist care în contextul geopolitic și economic actual pot reprezenta o investiție de succes, nu doar comercial. Potrivit unei analize realizată de The Wall Street Journal, în 2013 Europa deținea 966 trilioane de metri cub de gaz de șist, ceea ce ar fi asigurat consumul continentului pentru șase decenii. Majoritatea acestor zăcăminte erau în Europa de Est, inclusiv Ucraina, Polonia, România și Bulgaria. În urmă cu aproximativ zece ani, atunci când companiile americane au început să facă explorări pe teritoriul României, ele s-au confruntat cu un val neașteptat de proteste ecologice, despre care fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, spunea că poartă amprenta Rusiei, deoarece amenințau poziția dominantă a Moscovei în privința livrărilor de gaz în Europa.
Mai mult, discuția despre o reorientare spre gazele de șist are loc și Marea Britanie, deși resursele regatului în acest domeniu sunt mult mai puțin relevante decât ale României. Bineînțeles că există temeri ecologice mai mult sau mai puțin întemeiate legate de acest subiect, dar alternativa (o sărăcire accentuată și/sau dependența de Rusia) nu pare a fi deloc foarte strălucitoare.
Nu în ultimul rând, deschiderea economică și evitarea reglementării prețurilor, care nu fac altceva decât să transmită semnale antreprenorilor cu privire la ceea ce poate fi profitabil, ar trebui să reprezintă politica prioritară a guvernului în aceste vremuri. După cum afirmă profesorul de economie Bogdan Glăvan: „Avem mare nevoie de libertate economică, fiindcă avem mare nevoie de creșterea producției, de investiții. Dacă vom lăsa prețurile libere, atunci antreprenorii din toată lumea se vor mobiliza cât de repede posibil pentru a mări producția, deoarece astfel obțin profit”.
