Cel puțin 3.300 de angajaţi din 70 de companii din Marea Britanie încep, luni, să testeze săptămâna de muncă de patru zile, fără reduceri de salariu, reprezentând cel mai mare proiect pilot la nivel mondial, notează The Guardian.
Testul pilot se desfăşoară timp de şase luni şi este organizat de 4 Day Week Global în parteneriat cu grupul de experţi Autonomy, 4 Day Week Campaign şi cercetători de la Universitatea Cambridge, Universitatea Oxford şi Boston College.
Testul se bazează pe modelul 100:80:100 – 100% din salariu pentru 80% din timp, în schimbul angajamentului de a menţine productivitatea 100%.
Joe O’Connor, directorul general al grupului non-profit 4 Day Week Global, a declarat că Regatul Unit se află în vârful valului săptămânii de muncă de patru zile.
”Pe măsură ce ieşim din pandemie, tot mai multe companii recunosc că noua frontieră pentru concurenţă este calitatea vieţii, iar reducerea numărului de ore de muncă, axate pe producţie, este motorul care le oferă un avantaj competitiv”, a afirmat Joe O’Connor.
Unele dintre celelalte companii implicate oferă educaţie, consultanţă la locul de muncă, locuinţe, produse de îngrijire a pielii, servicii de recrutare pentru clădiri şi construcţii, produse alimentare şi băuturi şi marketing digital.
Cercetătorii vor lucra cu fiecare organizaţie participantă pentru a măsura impactul asupra productivităţii în afaceri şi bunăstarea angajaţilor, precum şi impactul asupra mediului şi egalităţii de gen.
De asemenea, testele pilot ale săptămânii de muncă de patru zile, susţinute de guvern, urmează să înceapă la sfârşitul acestui an în Spania şi Scoţia.
Juliet Schor, profesor de sociologie la Boston College şi cercetător principal al testului pilot, l-a descris ca fiind un ”proces istoric”.
”Vom analiza modul în care angajaţii răspund la o zi liberă suplimentară, în termeni de stres şi epuizare, satisfacţie referitoare la muncă şi viaţă, sănătate, somn, consum de energie, călătorii şi multe alte aspecte ale vieţii”, a spus ea.
Wyatt Watts, lider de echipă la Platten’s Fish and Chips, a afirmat că testul pilot are deja un impact.
”Moralul s-a îmbunătăţit şi sperăm că productivitatea noastră la locul de muncă va fi mai mare”, a subliniat el.
De asemenea, Ed Siegel, director general al Charity Bank, a declarat că Charity Bank este una dintre primele bănci britanice care adoptă modelul săptămânii de lucru de patru zile, în contextul în care pandemia de coronavirus a schimbat obiectivele instituţiei bancare, acesta fiind ”următorul pas natural”, care va avea un ”impact pozitiv asupra productivităţii afacerilor, experienţei clienţilor şi misiunii sociale” a băncii.