Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz a condamnat ferm atacul rusesc asupra Ucrainei. „Este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Nimic nu o poate justifica”, a transmis Scholz, citat într-un comunicat de presă publicat de Guvernul Federal. Olaf Scholz a vorbit despre o zi întunecată pentru Europa și a cerut Rusiei să oprească acțiunea militară asupra Ucrainei.
„ Astăzi ne vom coordona strâns în cadrul G7 , NATO și UE . Aceasta este o zi îngrozitoare pentru Ucraina și o zi întunecată pentru Europa”.
El a spus clar: „Solidaritatea noastră este cu Ucraina și poporul ei”.
Cabinetul de Securitate s-a întâlnit dimineața în Cancelaria Federală pentru a discuta cum să procedeze după atacul Rusiei asupra Ucrainei.
Vicecancelarul Robert Habeck a descris atacul rus asupra Ucrainei drept o „încălcare nerușinată a dreptului internațional”, pe care Germania a condamnat-o în cei mai fermi termeni posibil: „Acum s-a întâmplat incredibilul. Rusia atacă Ucraina. Avem un război terestru în Europa despre care credeam că poate fi găsit doar în cărțile de istorie.” Ziua a fost un punct de cotitură pentru Europa și lume. Potrivit lui Habeck, cel care provocat în mod deliberat agresiunea rusă va aduce suferință multor oameni.
„Atacând Ucraina, Rusia încalcă cele mai elementare reguli ale ordinii internaționale. Comunitatea mondială nu va uita Rusia în această zi de rușine”, a declarat ministrul de externe Annalena Baerbock despre atacul rus asupra Ucrainei. „Vom răspunde împreună cu partenerii noștri. Toată solidaritatea noastră merge către Ucraina.”