fbpx

Târgul de Turism al României a început joi la Romexpo

După doi ani de pauză, joi, Târgului de Turism al României și-a redeschis porțile, în format fizic. Ediția de primăvară a evenimentului organizat de Romexpo are loc în perioada 24 – 27 februarie și se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional.

La eveniment participă 85 de companii renumite din industria turismului din 11 țări: România, Bulgaria, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Moldova, Palestina, Maroc, Spania, Ungaria.

Potrivit reprezentanților organizatorului, gradul de internaționalizare al târgului este de 46%

Intrarea este liberă, programul de vizitare fiind de joi, 24 februarie, până sâmbătă, 26 februarie, în intervalul 10:00-18:00 și duminică, 27 februarie, în intervalul 10:00 -16:00.

Accesul la eveniment se face pe baza Certificatului Verde, a rezultatului negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, fiind necesar ca testele să fie efectuate într-o unitate medicală autorizată.

Autoritățile apreciază că turismul ar putea atrage în acest an un capital care poate varia între 300 şi 500 milioane euro, ca urmare a introducerii voucherelor de vacanţă.

„În cursul lunii decembrie, a fost adoptată acea ordonanţă de urgenţă care permite pentru o perioadă de cinci ani de zile acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 lei pentru salariaţii din sectorul bugetar dar, repet, toţi operatorii din mediul de afaceri privat pot emite vouchere de vacanţă până la de şase ori salariul minim pe economie, cu anumite beneficii fiscale. Asta ar însemna că pentru anul 2022 în turism ar putea ajunge un capital care poate varia între 300 şi 500 milioane euro, ca urmare a introducerii acestor vouchere de vacanţă”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, la conferinţa de presă cu tema „Relansarea turismului românesc”, organizată cu ocazia deschiderii celei de-a 45-a ediţii a Târgului.

About Raluca Vasiliu

Check Also

GHIDUL NOUA CASĂ 2024 – Toate informațiile esențiale la un click distanță!

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) vine în întâmpinarea potențialilor beneficiari ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.