Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În ultimii doi ani, guvernele din Uniunea Europeană s-au angajat în acțiuni contradictorii. Pe de o parte au lovit indirect în creșterea economică prin carantine și alte măsuri restrictive, iar pe de altă parte au încercat să „stimuleze” economiile printre expansiunea monetară coordonată de Banca Central Europeană. Deloc surprinzător, consecințele nu s-au ridicat la înălțimea speranțelor și așteptărilor bancherilor centrali.
Șomajul din zona euro a ajuns la 7% în decembrie, iar cel din Uniunea Europeană la 6,4%, comparativ cu 3,9% în SUA. Totuși, aceste procente nu includ șomajul tehnic care este acoperit de ajutoarele de șomaj și care mai însumează alți cinci milioane de muncitori care așteaptă să se întoarcă la activitatea obișnuită.
După un plan de stimulare a economiei în valoare de mai bine de 5% din PIB-ul pe 2020 și alți 4% în 2021, concomitent cu absorbția 100% a obligațiunilor emise de guverne, recuperarea este foarte anemică. Șomajul tehnic crește din nou, orele de muncă sunt încă sub nivelul prepandemie iar salariile reale scad deoarece inflația mușcă din câștigurile obținute în revenirea economică.
În decembrie 2021, șomajul la nivelul tinerilor era de 14,9% atât în zona euro cât și în UE. Aceste nivele sunt mari, dar unele state au un nivel chiar mai înalt al șomajului. Spania are un șomaj de 13%, pe lângă 200.000 aflați în șomaj tehnic, rata șomajului în rândul tinerilor fiind de 30%.
Toate aceste date arată în mod decisiv că investițiile guvernamentale masive nu au ajutat economia europeană să-și revină mai rapid sau să creeze mai multe locuri de muncă prin comparație cu alte zone economice.
Revenirea economică a fost înceată iar reducerea șomajului chiar și mai înceată. Mai mult, o mare parte din noile locuri de muncă a fost creată în sistemul public. În Spania, de pildă, încă există mai puțin cu 95.000 de locuri de muncă în sistemul privat prin comparație cu perioada de dinainte de pandemie, în timp ce sistemul public a creat 220.000 de locuri de muncă. În loc să contribuie la o dezvoltare economică sănătoasă, politicile guvernului spaniol au agravat situația.
Uniunea Europeană are de-a face cu provocări unice din cauza demografiei, a cheltuielilor guvernamentale masive și a unei probleme energetice, care face ca firmele și gospodăriile să plătească mai mult pentru energie decât în SUA.
Având în vedere toate aceste provocări, UE a lansat un plan masiv de redresare economică (Nex Generation EU), despre care fanii susțin că va încuraja creșterea și competitivitatea economică. Problema este, totuși, că acest plan va mări povara fiscală pe întreprinderile private care creează bogăție.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană este lipsa unui sector tehnologic, ceea ce face din UE un candidat fără șanse în competiția globală. Mai puțin de 4% din indicele Stoxx 600 al bursei provine din companii tehnologice spre deosebire de 25% în cazul S&P 500. Este îndoielnic că va surveni o schimbare radicală în creșterea economică și în locurile de muncă datorită unui plan de stimulare coordonat de guverne și centrat pe teme de mediu și sustenabilitate, care au legătură cu o orientare politică, și nu cu una antreprenorială.
Europa pariază totul pe falsul concept de „stat antreprenorial”, promovat de economista italiană Mariana Mazzuccato. Partidele și guvernele socialiste se dau în vând după ideea că giganții tech ca Apple sau Amazon își datorează succesul cheltuielilor guvernamentale. Această idee a fost demolată de realitatea dură care arată că UE se află mult în urmă în domeniul tehnologic. În „Mitul statului antreprenorial”, Alberto Mingardi și Deirdre McCloskey au arătat convingător că nu investițiile statului au fost cele care au determinat progresul și inovația tehnologică.
Din nefericire, programul Next Generation EU va repeta cel mai probabil eșecurile Planului Juncker din 2009. Problema principală este aceea că își propune să cheltuiască o cantitate enormă de bani rapid în zone favorizate de politicieni în timp ce economia europeană suferă din cauza costurilor mai mari la materii prime, energie, etc. Economia europeană pierde în competitivitate din cauza prețurilor de producție mai mari și a marjelor mai mici, iar o parte din problemă provine din politicile energetice dezastruoase. Toate acestea se pot schimba prin politici solide care să susțină afacerile mici și mijlocii prin taxe mai mici, însă politicienii nu par înclinați să ia măsuri care să producă bunăstare reală.
În 2009 unele țări s-au folosit de planul european pentru a reduce fiscalitatea și evaziunea fiscală. Din nefericire, acest lucru nu va fi posibil acum deoarece Next Generation EU se concentrează pe cheltuieli dar sub o anumită viziune politică.
Există o șansă extraordinară de a reduce prețurile la energie și a stimula IMM-urile ca ele să devină firme foarte profitabile. Din păcate, există riscul foarte mare ca acest program să nu fie decât o cheltuială enormă fără niciun beneficiu economic. UE are un potențial enorm, dar dirijismul împiedică multe țări de la a-și atinge potențialul.
Articol de Daniele Lacalle pentru Mises.org
