Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Anul 2021 a fost anul redresării economiei românești. După scăderea de 3,7% înregistrată în 2020, economia și-a revenit și a înregistrat un ritm de creștere de 6,3%, potrivit cercetătorilor în economie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Un studiu publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD) în urmă cu mai puțin de o lună ajunge la aceeași concluzie, avertizând în același timp asupra riscurilor cu care se confruntă economia în continuare, precum inflația și noul val al infectărilor.
„Economia s-a dovedit rezistentă după o contracție profundă în 2020, declanșată de pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, rămân provocări pe termen mediu și scurt. Creșterea rapidă a inflației și noul val de pandemie necesită politici macroeconomice prudente”, arată studiul OECD.
Ambele studii dau dovadă de un optimism moderat și indică în mare măsură cam aceleași pericole legate de stabilitatea macroeconomică: inflația, pandemia și deficitul bugetar. Cu toate acestea, acești factori de risc nu sunt pe picior de egalitate, iar alte amenințări, poate mai serioase, lipsesc cu desăvârșire.
Așa de pildă, amenințarea pandemiei în special a valului Omicron, anunțat inițial ca fiind cel mai periculos, mai ales din cauza contagiunii foarte ridicate, s-a dovedit în cele din urmă a fi o binecuvântare întrucât a dus la infectarea unui foarte mare număr de oameni cu o variantă mult mai blândă decât toate cele anterioare. În felul acesta, în majoritatea țărilor s-a ajuns sau se va ajunge la o imunitate de turmă care va putea permite guvernelor să renunțe la restricții și să redeschidă economiile cvasicomplet. Deja mai multe țări importante (Anglia, Irlanda, Danemarca, Elveția, etc.) europene au anunțat că renunță la aproape toate reglementările sanitare legate de pandemie, ceea ce va permite o însănătoșire mai grabnică a afacerilor și a finanțelor.
Bineînțeles că renunțarea formală la restricții nu va duce automat la revenirea comportamentelor de consum din perioada prepandemie, dar este de așteptat oricum ca oamenii să devină mai încrezători în a se manifesta fără complexe sanitare și a-și relua obiceiurile din urmă cu doi ani.
Din acest punct de vedere, lucrurile se îndreaptă spre un final fericit, însă nu același lucru se poate spune despre inflație și despre criza de pe piața de energie.
Inflația rămâne pericolul major mai ales în condițiile în care toate băncile centrale, inclusiv Banca Națională a României, au injectat cantități nemaiîntâlnite de lichiditate pe piață în timpul celor doi ani de criză sanitară. Până în acest moment, niciuna dintre cele mai importante bănci centrale nu au dat semnale foarte concludente că sunt hotărâte să ridice semnificativ rata de dobândă de politică monetară pentru a stăvili valul inflaționist, însă nu este exclus ca acest lucru să se petreacă, pe măsură ce inflația mușcă din ce în ce mai tare din veniturile indivizilor.
Chiar și studiul cercetătorilor de la Universitatea din Cluj observă că „economia României a început să piardă din ritm în a doua jumătate a anului 2021, pe fondul creșterii presiunilor inflaționiste, cu efecte negative asupra venitului real disponibil și în consecință asupra cererii în termeni reali a populației.”
Cu alte cuvinte, tabloul macroeconomic s-ar putea să ne transmită o imagine nu foarte bună, în pofida cuvintelor mângâietoare pe care le prezintă cele două rapoarte invocate mai sus. Inflația se află la cote nemaiîntâlnite în ultimele două decenii, datoria publică a ajuns la un nivel record, iar deficitul bugetar s-a apropiat de 7%, recent ministrul de finanțe declarând candid că „ne-ar fi plăcut și nouă să avem un deficit de 5%, dar ce făceam, nu plăteam salariile și pensiile sau salariile din Sănătate?”
Întrucâtva, această imagine se află mult mai aproape de realitate și dă seama mai exact de criza care a început să-i afecteze din ce în ce mai tare în special pe cei din sectorul privat, care au fost cei mai loviți de măsurile restrictive, de scăderea dramatică în unele cazuri a vânzărilor și, mai recent, de criza energetică.
Recent, Dragoș Damian, CEO-ul companiei farmaceutice Terapia Cluj lansa un apel către guvern prin care solicita ridicarea tuturor restricțiilor, multe încă în vigoare, pentru a nu amplifica degringolada economică și socială.„Economia suferă cumplit din cauza restricțiilor generale și, în plus, obligativitatea izolării contacților este un factor agravant. Fabricile din țară fac în fiecare dimineață inventarul, câți carantinați, câți izolați, câți cu copii acasă. Și majoritatea celor opriți să vină la servici sunt asimptomatici… Costurile prelungirii restricțiilor nu vor putea fi suportate de România, iar ținerea închisă a economiei și oferirea de subvenții pentru salvarea firmelor de la faliment dacă era de înțeles pentru 2020, devine un nonsens în 2022. Costurile cu gestionarea medicală a pandemiei vor depăși un miliard de euro pentru valul V, iar costurile cu pierderile din economie din cauza restricțiilor pot fi echivalentul unei luni de PIB.”
Un alt aspect însă mult mai puțin discutat, de fapt, deloc amintit, privește extinderea fără precedent a puterilor statului și conferirea unor puteri extraordinare pe timp de criză. Anumite instituții din economia etatizată au fost privilegiate și financiar dar și prin atribuțiile extinse, în special DSP, așa că este de așteptat ca revenirea la o situație mai firească să nu fie atât de lesne. Toate această hipertrofie a statului este ca o cangrenă pe corpul economiei sănătoase care trebuie atât să stipendieze veniturilor funcționarilor guvernamentali dar în cazuri destul de frecvente și să aibă de-a face cu birocrați agresivi și atotputernici, ceea ce înseamnă un alt cost pentru afaceri.
Pe termen mediu, nu este exclus ca tocmai această creștere a statului factotum din pandemie să reprezinte cea mai grea povară pentru economia privată.
