fbpx

Riscurile Fondului de Recuperare

Proiectul european se găsește sub o mare presiune, ceva ce a devenit dureros de clar după Brexit și după suspendarea negocierilor privind un acord de cooperare cu Elveția. În multe domenii, acțiunea comunitară vine prea târziu sau eșuează în a se materializa. Schimbarea centrului de gravitate geopolitică – departe de continentul europeană – reprezintă atât o cauză cât și o consecință a acestui fapt.

Uniunea Europeană ar trebui să își dea seama treptat că poate fi luată în serios doar dacă lucrează eficient. Din acest punct de vedere, soarta se află în mâinile ei, dar provocările importante abia urmează să vină.

Prima provocare semnificativă este implementarea efectivă Fondului de Recuperare Covid. El a fost creat să atenueze din consecințele pandemiei Covid, reprezentând în același timp o încercare de a avea un răspuns european comun la provocările economice structurale cu care se confruntă zona euro. Rămâne de văzut dacă acest efort va fi suficient sau dacă UE, cu fondul său finanțat prin datorie, va câștiga pariul său cu istoria.

Fondul de Recuperarea distribuie 800 de miliarde de euro statelor membre. Doar jumătate reprezintă granturi, care nu trebuie plătite înapoie. Marea majoritate a acestor fonduri – 70%- trebuie plătite până la finalul acestui an, pentru a susține reconstrucția economică. Pe lângă aceste fonduri europene, statele membre alocă adesea propriile lor fonduri. Până acum, toate statele membre, cu excepția Olandei, au înaintat un plan de reconstrucție către Comisia Europeană. Cel puțin 22 de planuri au fost aprobate până acum și mai bine de 50 de miliarde de euro au fost deja plătiți ca pre-finanțare.

Vor fi respectate condițiile pentru a primi fonduri?

Planul de recuperare UE „NextGenerationEU”, în care Fondul de Recuperare Covid este principala componentă, se deosebește de investițiile UE în mai multe privințe. Conține un număr de ținte explicite, inclusiv ținte climatice (37%), care sunt mai mari proporțional decât cele prevăzute în bugetul obișnuit al UE (30%).

Acest tip de cheltuială este, de asemenea, în mod fundamental diferit. Vechiul buget al UE este format în mare din vechile priorități, inclusiv o treime cheltuieli de agricultură, și o treime cheltuieli pentru coeziune. Datorită resurselor din planul de reconstrucție UE, 56% din bugetul total pentru anii următori (care înseamnă mai bine de 2000 de miliarde de euro) va consta din priorități pe termen lung, cum ar fi inovația, cercetarea, dezvoltarea și educația.

Mai mult, pentru fondul de recuperare Covid, chiar dacă fondurile au fost deja alocate statelor membre, banii plătiți sunt legați de realizarea unor obiective și ținte. Această condiție este crucială pentru succesul fondului. La urma urmelor, pe lângă investiții, statele membre au promis să implementeze reforme. Comisia este foarte decisă în această privință. Simpla dorință de a face reformă nu este suficientă, după cum a avertizat Comisia Europeană.

Totuși, rămâne de văzut care va fi reacția în practică a statelor europene când va veni clipa în care Bruxellesul va arăta strictețe. Majoritatea statelor mari s-au abținut să comenteze asupra planurilor făcute de state, dar știm cu toții ce au însemnat în trecut aceste acorduri.

De pildă, rămâne de văzut ce se va întâmpla când se vor instala noi guverne care vor anula planurile de reformă, sau le vor implementa doar parțial. Care vor fi fondurile retrase? Care va fi măsura după care vor fi judecate? Și dacă vor fi tratate toate statele membre în mod egal?

Întrebarea fundamentală este, desigur, de ce întâmpină atâta rezistență reformele și de ce e nevoie de stimulente financiare pentru reforme structurale care ar fi benefice în sine. Într-un fel strâmb, planul de redresare al UE s-ar putea să perpetueze inabilitatea anumitor state membre de a se adapta.

În loc de „mai multă Europă”, să țintim spre o „Europă mai bună”

Unii, de pildă europarlamentarul Guy Verhofstadt, susțin atașarea Fondului de Recuperare în bugetul european. Aceasta nu ar reprezenta nimic mai mult decât o altă încercare evidentă de a realiza „mai multă Europa”. Nu putem să încercăm măcar o dată să avem o Europă „mai bună”, în loc de „mai multă Europă”? Fondul de Recuperare a fost creat pentru a atenua efectele socio-economice ale pandemiei, iar succesul său trebuie să fie judecat doar în acest context.

Miza planurilor de recuperare ale UE este mare. La fel și riscurile, mai ales în ceea ce privește reputația UE. Mai multe instituții, precum Parchetul European, biroul antifraudă OLAF, Eurojust și Europol, au dat mai multe semnale privind riscurile crescute de corupție, fraudă și conflicte de interes legate de aceste fonduri.

Resursele financiare pe care le vor accesa unele țări în următorii ani sunt extraordinar de mari. Mai mult, Comisia se va baza în mare măsură pe statele membre pentru a controla investițiile. Nu pare o strategie infailibilă.

În trecut, au existat câteva scandaluri majore legate de cheltuirea banilor europeni. Un astfel de scenariu nu trebuie exclus și ar putea avea consecințe pe termen lung în ceea ce privește sprijinul statelor membre pentru proiectul european. Din acest motiv, ar trebui să nu existe semne de îndoială legată de folosirea corectă a acestor bani. Prin aceste planuri de recuperare, Europa poate demonstra că are capacitatea de a lupta eficient cu efectele crizei și poate ieși mai puternică. Sper sincer ca în câțiva ani să nu se dovedească un eșec care a costat o grămadă de bani.

Articol de Johan von Overteldt fost ministru de finanțe belgian, pentru publicația Knack.

Despre Marius Giurgea

Verificați și

Ucraina caută țapi ispășitori în România

Legislația, promovată de experții ucraineni și adoptată de guvernul de la Kiev, de interzicere a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.