fbpx

Premieră: Germania crește porci pentru transplanturi de inimă la oameni

Oamenii de ştiinţă germani au anunţat că vor clona şi vor creşte în acest an porci modificaţi genetic, cu scopul de a realiza noi transplanturi de inimă la oameni, transmite Reuters.

În luna ianuarie, primul transplant de acest tip a fost realizat în Statele Unite, de către o echipă de la Universitatea din Maryland. Cercetătorii au transplantat o inimă prelevată de la un porc cu zece modificări în corpul unui om bolnav. Medicii au afirmat că pacientul se recuperează bine în urma intervenţiei, deşi există riscuri precum infecţii, respingerea organului implantat sau hipertensiune arterială.

Eckhard Wolf, cercetător în cadrul Universităţii Ludwig-Maximilians (LMU) din München, a afirmat că echipa sa îşi propune ca noua specie, modificată din rasa Auckland Island, să fie pregătită pentru teste de transplant până în 2025.

”Conceptul nostru îşi propune să înceapă cu un model mai simplu, şi anume cinci modificări genetice ”, a declarat Wolf. Cercetările sale au generat o serie de dezbateri aprinse în Germania, ţara cu una dintre cele mai scăzute rate de transplant de organe din Europa şi cu mulţi activişti pentru drepturile animalelor.

Wolf, care a studiat transplanturile de la animal la om – xenogrefe – vreme de 20 de ani, a subliniat că echipa pe care o coordonează va utiliza o tehnologie de clonare încă ineficientă pentru a genera doar ”animalele fondatoare ”, din care vor fi crescute generaţii viitoare identice din punct de vedere genetic.

Prima generaţie ar trebui să se nască anul acesta, iar inimile animalelor vor fi testate mai întâi pe babuini. Echipa va solicita aprobarea pentru un studiu clinic pe oameni abia peste doi sau trei ani, a adăugat Wolf.

Transplanturile se realizează în cazul persoanelor diagnosticate cu insuficienţă a organului şi care nu au alte opţiuni de tratament.

Aproximativ 8.500 de persoane se aflau pe lista de aşteptare la sfârşitul anului trecut, în Germania, potrivit datelor Fundaţiei pentru Transplant de Organe din Germania.

Conform declaraţiilor lui Wolf, această intervenţie chirurgicală ar putea scurta lista respectivă, însă oponenţii afirmă că tehnologia nu ia în considerare drepturile animalelor, porcii fiind trataţi ca nişte fabrici de organe, iar maimuţele din cadrul experimentelor mor în agonie.

Această practică este ”extrem de discutabilă din punct de vedere etic”, a notat Kristina Berchtold, purtător de cuvânt al filialei din München a Animal Welfare Association.

”Animalele nu ar trebui să fie tratate drept piese de schimb pentru oameni… Un animal de companie, un aşa-numit animal de fermă, o clonă sau un animal născut în mod natural au toate aceleaşi nevoi, frici şi, drepturi”, a continuat ea.

Grupul german Medici Împotriva Experimentelor pe Animale ((Ärzte gegen Tierversuche) a înaintat o petiţie în februarie 2019, în care se solicita interzicerea cercetărilor în domeniul xenogrefelor. Petiţia a strâns peste 57.000 de semnături.

 

About Raluca Vasiliu

Check Also

Flag of Greece waving at pole at Santorino, Greece

Parlamentul grec a adoptat bugetul guvernului pentru 2024

Parlamentul grec a aprobat bugetul guvernului pentru 2024, primul din 14 ani cu datoria Greciei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.