fbpx

Data de 29 noiembrie 2021 va fi zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Guvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie 2021 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, având în vedere că marți, 30 noiembrie, și miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii.

În documentul aprobat de Guvern se prevede însă că de ziua liberă nu beneficiază cei care lucrează în locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţii sau celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese.

De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice.

Totodată, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

Ziua liberă acordată se va recupera prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor ce urmează a fi stabilite.

About Raluca Vasiliu

Check Also

ANALIZĂ GÂNDUL: Politici europene în domeniul industriei – OPORTUNITĂȚI pentru România. Finanțarea Acordului Industrial și rolul sistemului bancar / Policy paper

Industria europeană asigură peste 36 de milioane de locuri de muncă directe și contribuie la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.