Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Nu a trecut nici măcar jumătate de an de când CEO-ul celei mai mari companii chimice din lume, BASF, avertiza că o escaladare a prețului la gaze va trage după sine consecințe incalculabile, inclusiv la nivel social.
Pentru moment, din fericire, încă nu s-a ajuns la acel punct, deși avertismente privind tulburările sociale au venit inclusiv din partea NATO, prin vocea secretarului general, Jens Stoltenberg. Dacă trecem cu vederea o manifestație de proporții de la Praga și o mișcare socială pentru neplata facturilor în Anglia, lucrurile în Europa au fost neașteptat de calme. Ce-i drept, mirajul vacanțelor, economiile făcute în timpul pandemiei și o vară relativ normală din punct de vedere al facturilor la utilități au amânat spectrul neliniștilor sociale.
Însă acum, o dată cu venirea anotimpului rece și a creșterii explozive a prețului la gaz, estimările pesimiste au început să devine din ce în ce mai plauzibile. Marea amenințare o reprezintă posibilitatea unei întreruperi a energiei, cu frig în case și oameni nemulțumiți. Rămâne încă o posibilitate, care ce-l mai probabil nu se va materializa în versiune apocaliptice. Totuși, chiar și Comisia Europeană a anunțat că s-ar putea introduce raționalizări obligatorii, ceea ce în sine ar fi o evoluție complet nefericită pentru un continent care nu a mai trăit așa ceva decât în vreme de război și poate nici atunci.
Totuși, în acest context al crizei energetice există un lucru cert iar el ar trebui să dea fiori cam în aceeași măsură ca și perspectiva unui black out: falimentul în masă al companiilor mari și mijlocii din Europa care se bazează pe energie furnizată de gaze și nu numai.
Procesul acesta de falimente sau suspendare a activității a început încă de anul trecut, dinainte de invazia Rusiei în Ucraina, când pe fondul creșterii prețului la gaze, multe fabrici și combinate de îngrășăminte chimice și-au redus substanțial activitatea sau și-au închis porțile. A fost cazul inclusiv al combinatului Azomureș din România care și-a închis în decembrie anul trecut producția, doar pentru a o relua după ce a primit subvenții guvernamentale. Alro Slatina și-a închis și ea o parte din capacități și a disponibilizat mulți angajați, ceea ce a dus și la proteste de stradă minore. Ba mai mult, Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC), organism din care fac parte marile combinate Alro Slatina, ArcelorMittal Hunedoara, Liberty Galati, TenarisSilcotub, Saint-Gobain România, Romcim și BA Glass România au trimis săptămâna trecută o scrisoare guvernului prin care cerea plafonarea prețului la energie pe tot lanțul de comercializare, măsură deja aplicată de alte state europene, în caz contrar situația economică a acestor companii urmând să se deterioreze și mai tare.
E limpede că multe state europene încearcă să ia tot felul de măsuri pentru a diminua efectele acestei crize, fără prea mare succes însă. E la fel de cert că multe companii de proporții și multe alte mii sau zeci de mii de companii europene își vor închide porțile din cauza prețurilor mari la energie care fac întregul model de afaceri să devină neprofitabil.
Industria aluminiumului din Europa riscă să dispară, pe acest fundal energetic. Norsk Hydro ASA, unul dintre cei mai mari producători, se pregătește să-și închidă fabrica din Slovacia. ArcelorMittal cea mai mare companie din domeniu închide două fabrici parțial, una din Germania și alta din Spania.
„Istoria a demonstrat în privința fabricilor de aluminiu că odată ce se închid ele nu mai revin pe piață”, afirmă Mark Hansen, director la casa de trading a metalelor Concord Resources Ltd.
Bineînțeles că închiderea acestor fabrici nu reprezintă un eveniment nefericit care afectează o singură industrie. Mulți oameni rămân fără servici, alte companii care furnizau produse și servicii pentru acești giganți se văd rămase fără o parte importantă din venituri, iar, ca să luăm doar exemplul industriei de aluminiu, multe alte domenii din economie au de suferit direct. Aluminiul e un metal important care este folosit în industria de avioane, în cea de armament, în transporturi și mașinării.
„E o criză existențială. Trebuie să facem rapid ceva, căci altfel nu vom mai avea nimic de repornit”, a declarat Paul Voss, directorul general al European Aluminium, un patron al celor mai mari producători și procesatori.
Nu doar companiile producătoare de aluminiu sau cele de îngrășăminte au aceste probleme. Ele se regăsesc în industria cimentului dar și în domenii aflate într-o legătură mult mai directă cu consumatorul, așa cum sunt producătorii de hârtie igienică.
În Germania, unul dintre cei mai faimoși producători de hârtie igienică, Hakle, se chinuie să supraviețuiască acestei crize energetice. În această industrie, energia reprezintă 30% din prețul final al produsului. Reprezentanții industriei au afirmat că în cazul unei penurii de gaz, așa cum se preconizează în această iarnă, pur și simplu nu va mai fi posibilă producerea hârtiei igienice în Germania, în cantități mulțumitoare.
Pe scurt, creșterea prețului la gaz în contextul actualei crize conține toate premisele unei catastrofe economice care riscă să pericliteze stabilitatea continentului.
