fbpx
Sursa foto: BBC.com

Coreea de Nord își dezvoltă capacităţile militare și testează o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune

Coreea de Nord a testat cu succes o nouă ”rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune” în weekend, a anunţat duminică agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

Rachetele, fotografiate de ACTC, au parcurs o traiectorie de 1.500 de kilometri, înainte de a-şi atinge ţinta, nespecificată de agenţia de presă nord-coreeană, care face referire la ”arme strategice de mare importanţă”.

Mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU interzic Phenianului să îşi continue programele de arme nucleare şi rachete balistice.

Deşi este afectată de numeroase sancţiuni internaţionale, Coreea de Nord şi-a dezvoltat rapid capacităţile militare în ultimii ani sub conducerea liderului Kim Jong Un, fiind efectuate mai multe teste nucleare şi testate cu succes rachete balistice capabile să atingă SUA, notează AFP.

Pentagonul a reacționat prompt, susținând că testul cu rachetă efectuat în acest weekend reprezintă ”ameninţări” pentru vecinii săi.

„Această activitate subliniază dezvoltarea continuă de către Coreea de Nord a programului său nuclear şi ameninţările pe care aceasta o reprezintă pentru vecinii săi şi comunitatea internaţională”, a indicat Pentagonul într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Despre Raluca Vasiliu

Verificați și

Suedia somată să ceară scuze comunității minoritare Tornedalian pentru abuzurile istorice

Statul suedez și Biserica Suediei ar trebui să își ceară scuze pentru nedreptățile istorice comise …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.