Uniunea Europeană îşi va spori ajutorul financiar şi livrările de arme către Ucraina, a declarat luni şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, transmite Agerpres. Aceasta a atras însă atenţia, în acelaşi timp, că NATO trebuie să acţioneze în aşa fel încât războiul declanşat de invazia Rusiei asupra Ucrainei să nu se …
Read More »AIEA: Acordul privind siguranța nucleară ucraineană, „în curând”
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) speră să trimită experți în Ucraina pentru a obține informații „credibile, obiective” la fața locului. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) se apropie de un acord pentru a garanta siguranța și securitatea instalațiilor nucleare din Ucraina, potrivit șefului său Rafael Mariano Grossi. „Negociem, ne …
Read More »Poate supraviețui UE fără cărbunele rusesc?
La nivel global, principalii exportatori de cărbune sunt Indonezia, Australia, Rusia, Columbia, Africa de Sud și Statele Unite. Pe partea de cerere, China reprezintă fără doar și poate principalul consumator (mai bine de jumătate din producția globală), urmată de India, Japonia, Europa și alte țări din zona Asia-Pacific. O dată …
Read More »Rusia cere interzicerea “imediată” a Facebook și Instagram
Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) a cerut luni interzicerea ‘imediată’ a reţelelor sociale americane Facebook şi Instagram, în prima zi a unui proces pentru ‘extremism’, într-un context de creştere a represiunii de la declanşarea ofensivei în Ucraina, notează Agerpres, care citează AFP. ‘Activităţile Meta (compania-mamă a Facebook şi …
Read More »Miniștrii de externe ai UE discută despre intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei
Uniunea Europeană ar trebui să intensifice sancțiunile împotriva Rusiei pentru a-și viza sectorul energetic profitabil, au declarat luni miniștrii de externe ai Lituaniei și Irlandei, la începutul unei săptămâni de diplomație intensă, menită să convină mai multe măsuri împotriva Moscovei, transmite Reuters. Uniunea Europeană și aliații săi occidentali au impus …
Read More »Zelenski: Rusia a înecat Ucraina în lacrimi, sânge și cadavre, dar… Ucraina va câștiga și va fi minunată
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un clip despre războiul din Ucraina, care arată durerea din orașele distruse de armata Federației Ruse: morți, răniți, clădiri distruse, dar în care transmite că Ucraina este puternică și va învinge. „Aceasta a fost casa mea, acesta a fost prietenul meu, acesta a …
Read More »Șase motive economice pentru care Rusia nu este o alternativă pentru Rusia
China a avut o poziție cel puțin ambiguă de la începutul războiului din Ucraina, ba chiar a oferit sprijin la nivel declarativ Rusiei. În cadrul Națiunilor Unite, China s-a remarcat ca fiind economia dominantă ce nu s-a pronunțat pro sau contra Rusiei. Este limpede că nu se va alinia taberei …
Read More »Salvarea energetică a Europei ar putea veni din Africa
Prețul petrolului a scăzu luni sub 100 de dolari/baril, la o săptămână după ce atinsese maximul ultimilor 14 ani, și anume 130 de dolari, ceea ce a mai atenuat din temerile față de o recesiune determinată de prețurile la energie, respectiv combustibili. Este prima corecție majoră pe piețele energetice după …
Read More »Ce se întâmplă dacă Rusia nu-și mai plătește datoriile?
Printre ultimele lucruri pentru care ar trebui să ne îngrijorăm, pe măsură ce războiul din Ucraina produce tot mai multe tragedii, se află și probabilitatea foarte mare ca guvernul rus să intre în incapacitate de plată. Este un risc pe care trebuie, totuși, cumva să-l luăm în considerare. Lucrul acesta …
Read More »ONU: 90% dintre ucraineni s-ar putea confrunta cu sărăcia într-un an
Nouă din 10 ucraineni s-ar putea confrunta cu sărăcia în următoarele 12 luni, iar țara ar putea pierde două decenii de progres economic, dacă invazia Rusiei va continua, conform previziunilor ONU, informează Politico.eu. Datele timpurii publicate miercuri de Programul ONU pentru Dezvoltare (PNUD) estimează că, dacă războiul președintelui rus Vladimir …
Read More »