fbpx

Talibanii solicită comunității internaţionale asistență pentru Afganistan

Un purtător de cuvânt al talibanilor din oraşul Kunduz din nordul Afganistanului a făcut apel la comunitatea internaţională să-şi intensifice asistenţa pentru această ţară, insistând că militanţii islamişti instalaţi la putere în august nu sunt terorişti.

Purtătorul de cuvânt, Matiullah Ruhani, a explicat pentru dpa că ajutorul poate veni sub formă de investiţii, proiecte de reconstrucţie sau „orice fel de suport umanitar pentru guvernul sau cetăţenii Afganistanului”. Talibanii ar fi foarte recunoscători pentru acest ajutor, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a criticat pe de altă parte comunitatea internaţională pentru că a susţinut timp de 20 de ani ceea ce el a calificat drept un „guvern corupt”, punând în schimb capăt ajutorului după venirea talibanilor la putere şi sfârşitul retragerii forţelor internaţionale.

Talibanii au adus pacea în Afganistan, a subliniat el. „Nu suntem terorişti”, a mai spus Ruhani.

Ruhani a refuzat să comenteze în legătură cu controversatele politici ale talibanilor cu privire la femei, invitându-i pe ziarişti să întrebe acest lucru guvernul de tranziţie de la Kabul. El a asigurat însă că talibanii îi respectă pe toţi cetăţenii, în egală măsură pe femei şi pe bărbaţi, transmite Agerpres.

About Raluca Vasiliu

Check Also

high angel photography of football stadium

Discuțiile împotriva spălării banilor se prăbușesc pe fondul divergențelor din fotbal

Legiuitorii au convenit asupra formei unei noi agenții de spălare a banilor, dar nu asupra …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.