Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
Criza energetică provocată de războiul din Ucraina i-a vindecat pe mulți politicieni de iluzia că lumea ar putea face tranziția spre energia curată furnizată de soare, vânt și utopii. Pe măsură ce prețurile la mâncare au explodat iar conflictul amenință lumea cu o criză alimentară, trebuie să privim în față o nouă realitate inconfortabilă: agricultura organică este ineficientă, foarte scumpă și, dacă ar fi adoptată pe scară largă, ar lăsa muritori de foame miliarde de oameni pe tot globul.
Ani de zile, politicienii și capetele vorbitoare au susținut că agricultura organică este calea responsabilă pentru hrănirea lumii. Uniunea Europeană a cerut anul trecut membrilor săi să tripleze suprafețele cultivate organic până în 2030. ONG-uri influente au promovat de mult timp în țările în curs de dezvoltare agricultura organică, ceea ce a făcut ca țări sărace, precum Sri Lanka, să investească în astfel de metode. În Vest, mulți consumatori au fost convinși de idee: aproape jumătate din populația Germaniei crede că agricultura organică poate rezolva problema foametei globale.
Creșterea prețului la mâncare – stimulat de prețul mărit al îngrășămintelor, energiei și transportului – a expus problemele inerente în pledoaria pentru agricultura organică. Deoarece agricultura organică ocolește multe dintre progresele științifice care au permis fermierilor să mărească producția, este inerent mai ineficientă decât agricultura convențională. Cercetările au dovedit în mod convingător că agricultura organică produce mai puțin de cât cea convențională. Mai mult, agricultura organică folosește sistemul de rotație mult mai des decât agricultura convențională, care se poate baza pe îngrășăminte sintetice și pesticide pentru a menține fertilitatea și a îndepărta dăunătorii.
Având în vedere aceste lucruri, agricultura organică produce între 29% și 44% mai puțină hrană decât metodele convenționale. Drept pentru care necesită mai mult cu 78% teren decât agricultura convențională iar mâncare produsă costă cu 50% mai mult, fără a genera o creștere măsurabilă a sănătății umane și a bunăstării animalelor.
Costul mai mare nu poate fi suportat în țările în curs de dezvoltare, drept pentru care este iresponsabil ca activiștii din economiile bogată să forțeze aceste metode în țările sărace. Nicăieri nu s-a revelat această tragedie mai clar decât în Sri Lanka, unde impunerea organicelor a fost o calamitate. Președintele Mahinda Rajapaksa a candidat în 2019 promițând o tranziție către agricultura organică. Politica aceasta nu a adus altceva decât sărăcie. Evitarea îngrășămintelor a făcut ca producția de orez să scadă cu 20% în primele șase luni ale anului, când a fost introdusă agricultura organică. Iarna trecută, fermierii au estimat că producția de ceai ar putea scădea cu până la 40%. Prețurile la mâncare au crescut. Prețul legumelor a crescut de patru ori. În cele din urmă, protestele au forțat Sri Lanka să renunțe în mare la aventura organică, prea târziu pentru a mai salva ceva din culturile de anul acesta.
Exemplul din Sri Lanka arată iresponsabilitatea acestei filosofii. Fermierii organici resping îngrășământul sintetic pe bază de azot, dar în prezent nu există suficient azot organic pentru a hrăni lumea. Azotul sintetic este direct responsabil de hrănirea a patru miliarde de oameni, mai bine de jumătate din populația lumii.
Consumatorii bogați își permit prețurile mai mari la mâncare, dar multe gospodării sărace își vor cheltui mai bine de jumătate din venit pe mâncare. Fiecare creștere a prețului la mâncare cu 1% aruncă alte 10 milioane de oameni în sărăcie. A pleda pentru agricultura organică înseamnă a sugera că miliarde de oameni ar trebui să renunțe la mâncare.
Este ușor să treci cu vederea aceste detalii neplăcute când lipsa de mâncare nu apare la știri, dar războiul din Ucraina a pus pe tapet problema mâncării. Rusia și Ucraina furnizează în mod normal mai bine de un sfert din grâul exportat la nivel mondial, dar produc cantități relevante și de porumb, ulei vegetal și orz. Aproape o treime din îngrășăminte vin din Rusia și Belarus, drept pentru care sunt supuse embargoului. Rusia produce 8% din azotul lumii, al cărui preț s-a triplat în ultimii doi, înainte de invazie. Majoritatea azotului era produs din hidrocarburi iar multe fabrici și-au închis producția deoarece pandemia și politicile climatice au mărit prețul energiei convenționale. Iar prețul la transport s-a dublat ceea ce are un impact și asupra prețului la mâncare.
Rezultatul va fi catastrofal. Prețurile mai mare la îngrășăminte vor scădea anul viitor producția cu 10%, echivalentul hranei pentru jumătate de miliard de oameni.
Politicienii și ONG-urile ar trebui să se concentreze pe felul în care ar putea fi produsă mai multă hrană la un preț mai mic. Ingineria genetică, un management mai bun al dăunătorilor, irigații mai multe ar putea mări substanțial producția. A crește producția de îngrășăminte artificiale, ca și eliminarea reglementărilor ce fac hidrocarburile scumpe, ar ajuta și ele. Aceste abordări simple, de bun simț, ar putea stopa creșterile de preț, ar evita foametea și ar ajuta mediu. Agricultura deja folosește 40% din pământul neînghețat. O eficiență mai mare ar permite să menținem mai mult teren sălbatic și natural.
E timpul să renunțăm la obsesia cu organicul și să ne concentrăm pe abordări științifice și eficiente prin care să hrănim planeta.
Articol de Bjorn Lomborg pentru The Wall Street Journal.
