fbpx

Planul industrial verde deschide cutia Pandorei

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană și-a prezentat „Planul Industrial Green Deal”, o propunere de reglementare plină de subvenții și scutiri de taxe pentru a ajuta industria verde și a ajuta continentul să concureze cu SUA. În realitate, nu face decât să înlesnească drumul spre sinuciderea economică.Totuși, din fericire, din ce în ce mai mulți oameni ajung să-și dea seama că această „tranziție” reprezintă o poveste foarte scumpă și nefezabilă.

Tranziția energetică verde, anunțată în urmă cu trei ani de Comisia Europeană, are ca scop să facă Europa primul continent neutru de pe planetă. Asta înseamnă o țintă zero de emisii de carbon până în 2050. Reducerea cu 55%  a emisiilor de carbon până în 2030 este un obiectiv intermediar. De ce este o propunere sinucigașă am explicat de mai multe ori. Nu poți avea o economie cu surse de energie intermitentă. De asemenea, costul energiei se va dubla.

Așadar, acum după trei ani, Comisia Europeană a venit cu un plan. La urma urmei, a fost nevoie de trei ani ca autoritățile europene să-și dea seama că un simplu anunț de reducere de emisii nu va deveni realitate. Planul a fost anunțat acum de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos. Discursul a fost ținut pe 17 ianuarie 2023, la câteva săptămâni după ce Congresul American a anunța „Legea pentru reducerea inflației”, un pachet de stimulente pentru atragerea energiei verzi în SUA:

În SUA, tranziția energetică nu a fost implementată printr-o lege federală, așa cum s-a întâmplat în Europa, dar Joe Biden a creat un cadru legal pentru a oferi o mulțime subvenții și scutiri de taxe pentru o gamă întreagă de tehnologii ecologice. Drept consecință, industria americană de turbine de vânt, panouri solare, pompe de căldură, biomasă, biocarburanți și baterii va fi sprijinită cu o mulțime de dolari. Oamenii pot primi până la 7500 de dolari dacă își cumpără o mașină electrică fabricată în SUA. De aici provine reacția Europei care a decis să arunce bani pentru a preveni industria verde din a se muta în America.

Planul european a fost prezentat unei audiențe formată din miliardari, bancheri și unii liderii guvernamentali. Planul poate fi în cel mai bun caz comparat cu un powerpoint al unui consultant scump. Mult ambalaj și puțin conținut. Majoritatea participanților puteau deja cum curg banii, majoritatea lor provenind din taxe.

Planul industrial verde este, conform lui von der Leyen, „una dintre cele mai importante transformări industriale din toate timpurile”. Planul precizează că 35-40% din angajați vor fi afectați de această schimbare, iar aceștia vor trebui să învețe noi abilități pentru a se adapta la noua lume.

O societate fără carbon e complet diferită de cea în care trăim. Astăzi, energia în Europa este la îndemână în orice moment datorită hidrocarburilor și energiei nucleare. Într-o lume verde acest lucru nu este posibil. Actuala tehnologie a bateriilor pentru înmagazinarea energiei oferă o rezervă de doar câteva zile. Noul miracol al hidrogenului verde e și va fi o poveste de adormit copiii.

Însă pentru companiile și guvernele care vor să investească în hidrogenul verde, se deschide o nouă sursă de subvenții europene. Datorită acelor subvenții, unele țări sunt gata să producă hidrogen verde în deșertul african, pentru a aduce apoi panaceul în porturile europe. Faptul că 80% din conținutul energetic se pierde și că se transportă o substanță foarte periculoasă și inflamabilă nu pare să îi sperie pe politicienii europeni. Cu toții sunt orbiți de subvențiile verzi.

Astăzi, energia verde solară și eoliană abia dacă acoperă 4% din consumul mondial de energie. În Europa, proporția este de 9%. Doar oficialii europeni se pot gândi că acel 9% din Europa poate fi majorat ca urmare a unui plan industrial măreț. Însă cei mai mulți dintre ei vor realiza planul pe hârtie, deoarece până în 2050 vor fi la pensie.

Un alt aspect dureros al tranziției energetice din Europa și SUA are legătură cu China. În realitate, la nivel mondial consumul de energie verde este dependent în proporție de 90% de produse realizate în China. Așa că pentru a realiza rapid tranziția energetică, e nevoie de foarte mulți bani pentru a construi de la zero o industrie verde în Europa, cu lanțuri speciale de aprovizionare independente față de China. Nu va fi ușor. Costurile de producție din China sunt mult mai mici și vor rămâne astfel.

În acest context, Ursula von der Leyen a declarat în discursul său că Planul Industrial are mai mulți piloni, care trebuie construiți pentru a avea succes:

–        Tranziția energetică din Europa trebuie să implice lanțuri de producție și de materii prime

–        E nevoie de mai multe fonduri

–        Mai puține reglementări pentru a grăbi tranziția

–        Va fi nevoie de și mai multă finanțare, printr-un fond nou separat, care urmează a fi creat

–        Noile abilități „verzi” de care va fi nevoie vor primi mai multă finanțare

Pe scurt: va costa foarte mult, 662 miliarde de euro în total. Contribuabilii vor plăti, iar banii vor fi cheltuiți de oficiali europeni nealeși.

Sper ca succesorii actualilor oficiali să fie capabili să inverseze acest drum. Cu siguranță că în săptămânile și lunile care vin, Europa de Est, Suedia și Italia se vor asigura că vocile lor sunt auzite pentru a ajusta planul industrial ecologic. Într-adevăr, există un mare pericol ca acest plan să deschidă o cutie a Pandorei, prin care statele europene membre să înceapă să se concureze unele pe altele pentru a atrage în statele lor industria verde cu ajutor de stat. Mă aștept ca până în 2030, eșecul economic și tehnic al tranziției energetice să devină încet evident, după câteva pene de curent dureroase și după ce se va ridica opoziția venită din sectorul financiar și industrial.

Articol de Dr. Ferdinand Meeus

About Marius Giurgea

Check Also

Dezastrul zonei euro. Între stagnare și stagflație

Economia zonei euro este mai mult decât slabă. Este într-o contracție profundă, iar datele sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.