fbpx

Rusia anunță vizita oficială a AIEA pentru discuții despre centrala de la Zaporojie

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, va efectua o vizită la Moscova săptămâna aceasta pentru continuarea negocierilor privind instituirea unei zone de securitate în jurul centralei nucleare Zaporojie, a anunţat luni ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, citat de EFE, transmite Agerpres.

„Pot să confirm că vizita va avea loc săptămâna aceasta”, a declarat Riabkov, potrivit TASS, adăugând că Moscova mizează pe o discuţie „profundă şi profesionistă”.

Potrivit viceministrului rus, discuţiile despre zona de securitate din jurul acestei centrale atomice ucrainene, aflată sub controlul trupelor ruse din martie 2022, va constitui „problema-cheie” din agenda vizitei lui Grossi la Moscova.

Directorul AIEA a fost ultima oară în capitala rusă în decembrie 2022, când s-a întâlnit cu şeful agenţiei atomice ruse Rosatom, Aleksei Lihaciov.

În acelaşi timp, luna trecută, Grossi a efectuat o vizită la Kiev, unde s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a abordat situaţia de securitate de la centrala Zaporojie şi desfăşurarea unor misiuni ale AIEA la alte centrale nucleare din Ucraina.

La sfârşitul lunii ianuarie, potrivit acestui organism al ONU, în zone din jurul centralei nucleare au fost înregistrate mai multe noi explozii.

Indiciile privind derularea unor activităţi de luptă în apropierea uzinei subliniază şi mai mult importanţa vitală de a conveni asupra instituirii unei zone de securitate nucleară la centrala Zaporojie cât mai curând posibil, declarase recent Grossi.

O astfel de zonă ar ajuta la protejarea centralei, asigurând că nu constituie un obiectiv militar şi că nu este utilizată ca loc pentru lansarea de atacuri, a mai spus el.

Cele şase reactoare ale centralei Zaporojie rămân oprite, dar două dintre ele se află în ‘modul de oprire la cald’ pentru a furniza abur şi căldura uzinei, precum şi oraşului Energodar din apropiere.

Centrala continuă să primească energie electrică din exterior, de care are nevoie pentru funcţiile esenţiale de siguranţă, a explicat AIEA, care are desfăşurată o echipă de observatori la această centrală din sud-estul Ucrainei.

Despre Ioana Popa

Verificați și

Suedia somată să ceară scuze comunității minoritare Tornedalian pentru abuzurile istorice

Statul suedez și Biserica Suediei ar trebui să își ceară scuze pentru nedreptățile istorice comise …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.