Rețeaua Europeană România în Uniunea Europeană
Related Articles
În urma crizei Covid și a invaziei Ucrainei de către Rusia, dezbaterea privind politica comercială internă din UE s-a aprins. Se pare că singurul lucru pe care președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz l-au convenit săptămâna trecută la prânzul lor de „reconciliere” a fost că protecționismul prin subvenții practicat de SUA ar trebui contracarat cu protecționismul UE. Din fericire, cel puțin Comisia Europeană nu este de acord cu această abordare de a lupta cu incediul folosind focul, vicepreședintele executiv și șeful comercial Valdis Dombrovskis cerând „rezolvarea acestei probleme prin dialog”, adăugând că „acum am înființat un grup de lucru comun, pentru a rezolva problema Legii de Reducerea a Inflației”, documentul protecționist, care oferă o mulțime de subvenții, cu o denumire orwelliană, emis de guvernul american.
Separat, Germania, Italia și Finlanda propun ca acordurile comerciale ale UE să nu mai necesite aprobarea parlamentelor naționale și regionale, transmite Bloomberg. O simplă aprobare din partea Parlamentului European și a Consiliului ar fi suficientă. Franța se opune acestei propuneri care va fi discutată de miniștrii comerțului din UE, la întâlnirea lor de la Praga, duminică și luni.
Franța, care a fost cea mai protecționistă forță a UE de ani de zile, se opune probabil acestui lucru dintr-un motiv greșit. Cu cât sunt necesare mai multe ratificări, cu atât este mai puțin probabil ca un acord comercial să fie aprobat. Totuși, aceasta este poziția corectă. Nu numai că este important să obținem suficient consimțământ democratic pentru ceva atât de important ca acordurile comerciale, dar este și nesănătos să acordăm putere excesivă mașinăriei UE.
Să nu uităm cum a reușit președinția germană a UE să treacă printr-un acord comercial destul de îndoielnic cu China la sfârșitul anului 2020: „Acordul cuprinzător privind investițiile”. La doar câteva luni după aceea, totul a fost aproape abandonat, și din cauza sancțiunilor impuse mai multor deputați europeni de China, într-o mișcare de răzbunare față de sancțiunile UE pentru oficialii chinezi implicați în tratamentul abuziv al minorității uigure.
Mai ales în era „decuplării”, nu e nimic greșit în gândi lucrurile până la capăt atunci când vine vorba de comerț și să ne asigurăm că toată lumea este pe aceeași lungim de undă. Germania, Italia și Finlanda susțin probabil această propunere în încercarea de a revigora performanța UE în ceea ce privește încheierea de acorduri comerciale. Mai ales acum, când Europa a acumulat un deficit comercial record, pare mai important ca niciodată să acordăm prioritate comerțului, așa că intenția lor este bună, în ciuda metodei viciate.
Încercările de a încheia tranzacții comerciale sunt lăudabile, dar, din păcate, este nevoie de doi pentru a dansa tango, iar Directoratul General pentru Comerț al UE nu a făcut mari progrese în ultimii ani. Asta nu se datorează numai sentimentelor protecționiste din alte părți. Se datorează, de asemenea, propriilor politici protecționiste murdare al Europei. Franța a jucat un rol important în acest sens, blocând efectiv lucrările privind acordurile în așteptare înainte de alegerile sale prezidențiale din aprilie.
Singurul lucru cu care UE ar putea începe într-un astfel de context este să nu impună unilateral mai multe bariere comerciale fluxurilor comerciale actuale. Cu toate acestea, tocmai acest lucru face acum UE.
Face acest lucru prin așa-numitul „Mecanism de ajustare a frontierei de carbon” sau CBAM, care echivalează practic cu un „tarif de import climatic” al UE, ceea ce ar putea încălca regulile OMC.
O altă inițiativă de a împovăra importurile sunt planurile UE de a restricționa importurile de ulei de palmier. În septembrie, Parlamentul European a votat pentru a înăspri în mod substanțial propunerea inițială a Comisiei Europene privind obligativitatea due diligence pentru a opri defrișările în lanțurile de aprovizionare, care presupune obligarea companiilor să verifice dacă bunurile vândute în UE nu au fost produse pe terenuri defrișate sau degradate oriunde în lume. Și asta în timp ce – potrivit New York Times – „Europa își sacrifică pădurile străvechi pentru energie”, ca să nu mai vorbim de subvențiile acordate de UE pentru biomasă – arderea lemnului ca sursă de energie – lucru pe care aceeași UE și, de asemenea, majoritatea Parlamentul European consideră că sunt ecologice.
Toate acestea reprezintă cu adevărat un protecționism vulgar, având în vedere modul în care afectează în principal economiile emergente precum Indonezia, Malaezia și Papua Noua Guinee. De remarcat este și modul în care propunerea inițială a Comisiei UE a scutit pur și simplu importurile de cauciuc de la noile cerințe, ceea ce este puțin probabil să nu aibă legătură cu cererea mare de cauciuc a UE, care se întâmplă să fie principala cauză a defrișărilor în Africa de Vest și Centrală.
Faptul că defrișarea uleiului de palmier din Indonezia, Malaezia și Papua Noua Guinee a scăzut la cel mai scăzut nivel din 2017, potrivit unei analize realizată de Chain Reaction Research (CRR), nu pare să conteze în toate acestea. De fapt, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bath, publicat în Nature, interzicerea uleiului de palmier poate doar agrava defrișarea, deoarece alternative precum uleiul de floarea soarelui sau de rapiță necesită mai mult pământ, apă și îngrășăminte.
În urmă cu câteva luni, o scrisoare a nouă state membre ale UE avertiza că UE riscă să rămână în urma altor puteri comerciale, precum Japonia, care are deja 80% din comerțul său acoperit de acorduri de liber schimb. Acesta „ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa”, potrivit scrisorii, care a adăugat:
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei arată că alegerile strategice ale UE nu au loc într-un gol, ci într-un context global în care diferite puteri și blocuri economice se luptă pentru supremație.”
În special, statele membre au cerut negocieri mai rapide cu Noua Zeelandă, Australia, India și Indonezia, accelerând în același timp implementarea acordurilor comerciale convenite cu Chile, Mexic și blocul comercial Mercosur, care include Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay. Contrastul succesului „Parteneriatului economic cuprinzător regional”, care include China, este astfel evidențiat în scrisoare.
În special, discuțiile UE cu Chile au fost dificile. Acest lucru este ironic, dat fiind faptul că Chile are acces mare la litiu, un material cheie pentru construirea bateriilor și a altor componente de înaltă tehnologie, mai ales când UE tocmai a decis să interzică efectiv noile mașini cu motor cu combustie din 2035. Acesta din urmă pare încă o altă încercare de microgestionare a dezvoltării tehnologice și este probabil să se întoarcă din nou împotriva Europei, măcar și numai pentru că multe dintre resursele necesare pentru vehiculele electrice pe care UE este atât de dornică să le împingă pe gât consumatorilor se găsesc în China, Chile fiind al doilea cel mai mult furnizor important.
Scrisoarea statelor membre UE a concluzionat:
„Dacă ne-am putea accelera activitatea de încheiere și implementare a acordurilor comerciale negociate, ne-am susține interesele economice și comerciale și am crește credibilitatea generală a UE ca partener comercial serios.”
Cuvinte înțelepte, dar dacă încheierea mai multor acorduri comerciale se dovedește prea grea, UE ar putea încerca să mai creeze obligații suplimentare pentru fluxurile comerciale actuale.
